28 noiembrie 1918 - UNIREA BUCOVINEI cu ROMÂNIA

Ziua de 28 noiembrie 1918 reprezintă un moment de importanță majoră pentru istoria României Mari: Unirea Bucovinei cu Regatul României, realipirea părţii de nord a vechii Moldove, ruptă din trupul ţării după războiul ruso-turc desfăşurat între 1768 şi 1774. După ce jumătatea estică a Moldovei se adăugase singurei patrii a tuturor românilor, în primăvara aceluiaşi an, unirea Bucovinei a fost pasul care a precedat, cronologic, unirea Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918, împlinindu-se cel mai înalt ideal: o singură ţară pentru întreaga suflare românească, cu o „întindere împărătească”, aşa cum avea să spună marele filosof Lucian Blaga.

Astfel, după aproape un secol şi jumătate de stăpânire străină, cu o Biserică dezlipită instituţional de cea a românilor de dincolo de graniţele imperiului, reorganizată şi cu o viaţă monahală redusă la desfăşurarea ei în doar trei mănăstiri, în Bucovina, precum şi în Basarabia sau Transilvania, minunea păstrării identităţii, chiar şi în perioade ostile, s-a împlinit, iar perioada exilului, a despărţirii, a fost o probă de foc, prin care s-a trecut prin contribuţia unor personalităţi de seamă ale Bucovinei, care au simţit fiorul luptei pentru naţiune, credinţă şi limbă.

Regele Ferdinand I a consfinţit actul unirii Bucovinei cu România, prin decretul din 18/31 decembrie 1918: „Bucovina, în cuprinsul graniţelor sale istorice este şi rămâne de-a pururea unită cu Regatul României”. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă, la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

În perioada imediat următoare, s-au făcut eforturi mari pentru ca acest act al unirii să fie recunoscut pe plan internaţional, ceea ce s-a produs după negocierile din cadrul Conferinței de Pace de la Paris.
Ziua Bucovinei este sărbătorită, începând cu anul 2015, la 28 noiembrie, fiind instituită prin Legea 250/2015, păstrându-se vie amintirea momentelor istorice şi a personalităţilor care au contribuit la realizarea acestui mare moment în istoria poporului român.

În faţa unor mărturii despărţite doar de timp, dar unite deplin prin aceeaşi înţelegere a istoriei, suntem datori să nu uităm şi să nu încetăm să ne iubim valorile care ne definesc, păstrând vie memoria oamenilor, locurilor şi evenimentelor.