Cadouri de Paște pentru cadrele medicale de la Spitalul Fălticeni: Asociația pastel și Carrefour România au dăruit 31 de biciclete

siglapastelsi carrefour (3)

Dimensiune font:

| 21-04-2022 09:00

 Asociația pastel, cu sprijinul Carrefour România, a oferit 31 de biciclete către 31 de cadre medicale de sex feminin, pentru ca acestea să ajungă mai ușor la Spitalul Municipal Fălticeni, unde își desfășoară activitatea.

Cadrele medicale din Fălticeni au nevoie să se deplaseze rapid și eficient dinspre locuințele lor din cartierele mărginașe și localitățile de lângă Fălticeni, spre spitalul unde activează. Această nevoie a fost identificată de Asociația pastel, care cu finațarea primită din partea retailerului Carrefour România, a inițiat proiectul „Pedale Salvatoare”.

Bicicletele au ajuns la beneficiare în apropierea sărbătorii Paștelui. Astfel, de la data de 19 aprilie, cadrele medicale se pot deplasa cu ușurință spre spitalul unde activează și își pot desfășura activitatea în condiții de odihnă, un aspect important de care vor beneficia și pacienții Spitalului.

 

„Susținerea inițiativei Asociației pastel a fost un pas firesc pentru noi, deoarece în Carrefour România, punem oamenii în centrul activității noastre. Iar noi știm că pentru a face bine, trebuie să fii bine - o regulă valabilă cu atât mai mult în cazul cadrelor medicale, care au sarcina grea de a avea grijă de noi toți. Mă bucur să avem cadre care lucrează cu responsabilitate și dedicare în Spitalul Municipal Fălticeni și ne dorim să le susținem pe cele care nu locuiesc în apropierea spitalului și care, de multe ori, își compromit programul de odihnă, petrecând timp pe drum sau căutând soluții logistice. Prin sprijinul nostru, ne dorim ca această corvoadă și dependența de alte mijloace de transport în comun să devină o amintire.” - a declarat Alina Gamauf, HR, CSR şi Corporate Affairs, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

 

Cele 31 de bicicletele au fost donate în cadrul unui eveniment organizat de Asociația pastel la Spitalul Municipal Fălticeni, în prezența reprezentanților Carrefour România și a lucrătorilor comerciali voluntari. Aceștia au realizat o serie de aranjamente florale pentru accesorizarea bicicletelor și, în plus, au pregătit 62 de pachete cu produse de igienă personală pe care le-au donat refugiaților ucraineni aflați în Fălticeni.

„Această inițiativă, propusă de Asociația pastel și susținută cu generozitate de Carrefour România arată, în primul rând, aprecierea pentru cadrele medicale ale orașului nostru, pentru munca și dedicarea lor. Asigurarea bicicletelor, perfecte pentru transportul înspre și dinspre spital, le va oferi doamnelor încredere și mai mult timp pentru gestionarea problemelor profesionale și personale fără ca acestea să interfereze cu odihna, atât de necesară în exercitarea meseriei lor. În același timp, ne bucură și intervenția ONG-ului și a retailerului în ceea ce-i privește pe refugiații ucraineni aflați la noi în oraș, dar și colaborarea cu un ONG local pentru distribuirea pachetelor cu ajutoare acolo unde este cea mai mare nevoie de ele” – a spus Gheorghe Cătălin Coman, primarul orașului Fălticeni.  

 

„Sprijinul companiei Carrefour România ne onorează! Ne bucurăm că retailerul a dedicat resurse importante pentru ca această faptă bună să devină realitate și că s-a alăturat demersului nostru <>. Ne dorim ca aceste biciclete să le ușureze naveta cadrelor medicale, pentru ca acestea să reușească să se odihnească mai mult și să aibă mai mult timp pentru tot ceea ce implică acțiunea salvării unei existențe omenești.” – a punctat Andreea Oprea, director executiv Asociația pastel 

 

Într-o perioadă marcată de conflict și teama de consecințele acestuia, Asociația pastel și Carrefour s-au implicat și în ajutorarea refugiaților ucraineni care și-au găsit adăpost în Fălticeni. Astfel, lucrătorii comerciali voluntari ai Carrefour, împreună cu Asociația pastel, au donat către o organizație locală 62 de pachete cu produse de igienă personală care vor ajunge la cei care fug din calea războiului.

 

La eveniment au participat: Julien Munch - CEO Carrefour România, Alina Gamauf, HR, CSR şi Corporate Affairs, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România  și Vlad Morariu – managerul Spitalului Municipal Fălticeni și Coman Gheorghe Cătălin, primarul Municipiului Fălticeni.

 

***

Despre Asociația pastel

 

Asociația pastel este răspunsul unei nevoi actuale: crearea unui obicei din a face bine. A pornit de la un program intern al agenției de comunicare pastel, început în 2018, prin care întreaga echipa și-a asumat că nu va trece o lună fără să facă o faptă bună. De ce lunar? Fiindcă suntem picături de ajutor într-un ocean de lipsuri. Tot timpul va fi cineva care are nevoie de ajutor și altcineva care poate și vrea să ofere acel ajutor. Asociația pastel își propune să identifice cele două părți și să le aducă împreună.

 

Misiunea noastră este să educăm, să inspirăm și să ajutăm oamenii și companiile să facă fapte bune cu recurență. Vrem să fim locul unde fiecare persoană dornică să se implice găsește cauza potrivită.

 

Ne dorim să creăm puntea dintre neajunsuri și dorința de a fi mai buni.

Activ. În fiecare lună.

 

Vrem să construim un prezent în care toți oamenii și toate companiile fac un obicei din a realiza fapte bune. O rutină constructivă prin care ajutorul ajunge periodic la cei care au nevoie de el. Vedem binele ca pe un obicei de care avem nevoie cu toții pentru a obține societatea în care ne dorim să trăim.

 

***

Despre Carrefour România

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio”.Totodată, a lansat programul Act For Good, care transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social: prin fiecare sesiune de shopping și nu numai, utilizatorii primesc puncte Act For Good, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Suceava devine hub-ul construcțiilor: Festivalul Construcțiilor, 19–21 septembrie, la MatHaus
12/09/2025 09:42

 MatHaus Suceava organizează in perioada 19–21 septembrie (vineri–duminică) Festivalul Constructiilor, un eveniment de referintă pentru industria constructiilor, dedicat celor care doresc s ...

Zeci de accidente în care au fost implicaţi biciclişti, înregistrate în acest an, în judeţul Suceava
06/09/2025 19:13

Zeci de accidente in care au fost implicaţi biciclişti au fost inregistrate in acest an, in judeţul Suceava, arată statisticile Poliţiei. În unele cazuri, bicicliştii sunt participanţi la traficul ...

Suceava: O femeie care a transferat peste 65.000 de lei într-un aşa-numit fond de investiţii a aflat ulterior că respectivul fond nu este autorizat
06/09/2025 18:57

O femeie din Suceava, care a transferat peste 65.000 de lei, crezand că trimite banii către un fond de investiţii, a aflat la finalul transferurilor că aşa-numitul fond de investiţii către care trimisese ...

Anchetă la grădina zoologică din Zăhăreşti
05/09/2025 20:02

 O anchetă este in desfăşurare la grădina zoologică din localitatea Zăhăreşti, judeţul Suceava, unde un copil ar fi fost muşcat de un ligru, o incrucişare dintre un tigru şi un leu, menajeria p ...

O nouă metodă de furt din buzunare ia amploare. Nu vă lăsați îmbrățișați de de oameni necunoscuți!
18/08/2025 13:48

       În acest weekend, la Suceava, un bărbat a rămas fără telefon după ce un necunoscut l-a imbrătisat intr-o staţie de autobu ...

Ce s-a întâmplat cu râsul care a fost scăpat pe străzile din Fălticeni și ce sancțiune a primit proprietarul
17/08/2025 20:36

 Bărbatul din Iaşi care sambătă după-amiază a scăpat din lesă un ras pe străzile municipiului Fălticeni a fost sancţionat cu avertisment scris, pentru nesupravegherea animalelor cu potenţial pe ...

Un bărbat din Iaşi, care a mers în vizită la rude, în Fălticeni, a dus cu el un râs, animalul său de companie, pe care l-a scăpat pe străzile oraşului
16/08/2025 21:37

 Autorităţile din Suceava au fost alertate, sambătă, cu privire la faptul că pe străzile municipiului Fălticeni a fost pierdut un ras. Apelul a fost dat de un bărbat, care susţine că a cumpărat ...

DIICOT a săltat o rețea de traficanți de droguri din Suceava: Un polițist de Frontieră se credea în Narcos
25/07/2025 14:38

Cinci persoane, printre care un agent al Politiei de Frontieră, au fost retinute pentru trafic international de droguri de mare risc. Gruparea aducea amfetamină din Ucraina prin Siret si o vindea in Romania, ...

Oraș cu 2.000 locuitori: Angajații din primărie, salarii de 2.400.000 lei.
17/07/2025 12:41

 Ilie Bolojan vrea să reducă cheltuielile prin desfiintarea unor primării. În orasul Solca, de 2.000 locuitori, angajatii din primărie primesc salarii cumulate de 2.400.000 lei. Primarul ia& ...

Cât plăteau rușii pentru a obține cetățenia română. Proprietarii nu știau despre persoanele luate în spațiu în imobilele lor
04/07/2025 11:45

 Anchetatorii au găsit zeci de mii de euro la perchezitiile făcute joi la o retea care ajuta rusi, ucraineni si moldoveni să obtină in mod ilegal cetătenia romană, a anuntat vineri dimineată Politia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei