Șpagă de mii de euro pentru permis auto: zeci de persoane trimise în judecată

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 30-04-2025 13:49

 Șeful Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul Serviciului de Permise Suceava, un instructor auto, două persoane fizice fără calitate specială şi 75 de candidaţi la examenul pentru obţinerea permisului de conducere au fost trimişi în judecată pentru fraudarea examenului, în schimbul unor sume de bani, în cadrul celui de-al nouălea dosar care ajunge în instanţă în urma anchetelor deschise în acest caz la Suceava în ultimii cinci ani.

 

Sumele cerute pentru comunicarea răspunsurilor corecte la proba teoretică erau cuprinse între 200 de euro şi 5.500 de euro.

Procurori ai Serviciului teritorial Suceava al DNA au finalizat al nouălea dosar privind fapte de corupţie legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V.) Suceava, informează DNA.

În acest dosar au fost trimişi în judecată 79 de inculpaţi, iar 18 au solicitat încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, între care un comisar de poliţie al Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.), intermediari şi candidaţi la examenul pentru obţinerea permisului de conducere care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obţinere a permisului de conducător auto, în cursul anului 2020.

Acest dosar a fost disjuns având în vedere dimensiunea infracţională şi numărul mare de persoane implicate în întreaga procedură de examinare. În prezentul dosar, privind doar fraudarea probei teoretice, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Radu Ionuţ Obreja, la data faptelor comisar şef de poliţie şi şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă, P.S.L., persoană fizică fără calitate specială, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată, R.I., instructor auto autorizat, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la luare de mită în formă continuată, L.I.Ş., persoană fizică fără calitate specială, candidat la examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere, pentru cumpărare de influenţă şi şaptezeci şi cinci de persoane fizice, candidaţi la examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere, pentru dare de mită.

Anterior, în cauză, în perioada 2022 - 2025, au fost încheiate acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu optsprezece inculpaţi, candidaţi la examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere, pentru infracţiuni de dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, începând cu luna ianuarie a anului 2020, în calitate de comisar şef şi coordonator al Compartimentului examinări permise de conducere, inculpatul Radu Obreja, împreună cu alţi poliţişti din cadrul aceluiaşi compartiment, ar fi constituit un grup infracţional organizat, din care ar fi făcut parte şi instructori auto şi administratori de şcoli de şoferi, precum şi persoane fără o calitate specială.

Demersul viza fraudarea, printr-o acţiune concertată, în schimbul unor sume de bani primite ca mită, examenele teoretice pentru obţinerea permisului de conducere.

Concret, în contextul menţionat mai sus, în perioada 17.07.2020 – 16.09.2020, Obreja, în calitate de lucrător la sala de examinare, ar fi pretins şi primit de la candidaţi/cursanţi prin intermediul unor lucrători de poliţie sau al altor persoane, diverse sume de bani, cuprinse între 800 de euro şi 1.800 de euro pentru a comunica candidaţilor răspunsurile corecte aferente examenului teoretic pentru obţinerea permisului de conducere sau pentru a permite candidatului să pătrundă în sala de examinare având asupra sa echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio/video utilizate în vederea fraudării probei teoretice din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere. 

La data de 19 august 2020, Obreja ar fi primit mită, prin intermediul inculpatului P.S.L., de la doi candidaţi, suma totală de 2.400 de euro, pentru ca acesta, în calitate de lucrător la sala de examinare, să permită celor doi candidaţi menţionaţi anterior să pătrundă în sala de examinare având asupra lor echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio/video utilizate în vederea fraudării probei teoretice din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

În perioada ianuarie 2020 – noiembrie 2020, inculpatul R.I., în calitate de instructor auto autorizat, ar fi aderat la grupul infracţional organizat condus de Obreja, ocazie cu care ar fi îndeplinit următoarele acţiuni: asigurarea accesului persoanelor interesate la grupul infracţional specializat în fraudarea probelor teoretice pentru obţinerea permisului de conducere şi al comiterii de infracţiuni de dare şi luare de mită (identificarea şi purtarea de discuţii cu candidaţii care urmau să susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere – proba teoretică, comunicarea cuantumului sumelor de bani ce urmau a fi remise cu titlul de mită către funcţionari, transmiterea către palierul superior a datelor de identificare ale eventualilor beneficiari); instruirea beneficiarilor, atât cu privire la atitudinea pe care trebuie să o adopte odată ajunşi la locul preluării lor de către ceilalţi membri ai grupării (în sensul de a nu comunica cu alte persoane, de a nu divulga chestiuni referitoare la activitatea infracţională), cât şi cu privire la maniera de fraudare a examenului; intermedierea remiterii sumelor de bani cu titlu de mită către liderul grupării, prin preluarea acestora de la candidat şi remiterea lor către comisarul şef Obreja Radu Ionuţ, direct sau prin intermediul numitului Perijoc Gheorghe Ionel. În perioada 7 - 18 septembrie 2020, la diferite intervale de timp, inculpatul R.I., cu ajutorul numitului Perijoc Gheorghe Ionel, ar fi intermediat remiterea unor sume de bani cuprinse între 800 de euro şi 2.200 de euro către inculpatul Obreja Radu Ionuţ, pentru ca acesta din urmă, în calitate de lucrător la sala de examinare, să le comunice celor şase candidaţi răspunsurile corecte aferente examenului teoretic pentru obţinerea permisului de conducere.

În cursul anului 2020, cei nouăzeci şi patru (94) de inculpaţi menţionaţi anterior, candidaţi la examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere, beneficiind de ajutorul unor intermediari, i-ar fi remis lui Obreja, ca mită, sume cuprinse între 200 de euro şi 5.500 de euro, pentru ca acesta din urmă, în calitate de lucrător la sala de examinare, să le comunice candidaţilor respectivi răspunsurile corecte aferente examenului teoretic pentru obţinerea permisului de conducere categoria B.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor sume de bani ce aparţin inculpaţilor Obreja Radu Ionuţ şi P.S.L. în vederea confiscării speciale. În prezenţa avocaţilor, cei optsprezece inculpaţi care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv pedepse cuprinse între 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni şi un an şi 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul de urmărire penală, precum şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Suceava devine hub-ul construcțiilor: Festivalul Construcțiilor, 19–21 septembrie, la MatHaus
12/09/2025 09:42

 MatHaus Suceava organizează in perioada 19–21 septembrie (vineri–duminică) Festivalul Constructiilor, un eveniment de referintă pentru industria constructiilor, dedicat celor care doresc s ...

Zeci de accidente în care au fost implicaţi biciclişti, înregistrate în acest an, în judeţul Suceava
06/09/2025 19:13

Zeci de accidente in care au fost implicaţi biciclişti au fost inregistrate in acest an, in judeţul Suceava, arată statisticile Poliţiei. În unele cazuri, bicicliştii sunt participanţi la traficul ...

Suceava: O femeie care a transferat peste 65.000 de lei într-un aşa-numit fond de investiţii a aflat ulterior că respectivul fond nu este autorizat
06/09/2025 18:57

O femeie din Suceava, care a transferat peste 65.000 de lei, crezand că trimite banii către un fond de investiţii, a aflat la finalul transferurilor că aşa-numitul fond de investiţii către care trimisese ...

Anchetă la grădina zoologică din Zăhăreşti
05/09/2025 20:02

 O anchetă este in desfăşurare la grădina zoologică din localitatea Zăhăreşti, judeţul Suceava, unde un copil ar fi fost muşcat de un ligru, o incrucişare dintre un tigru şi un leu, menajeria p ...

O nouă metodă de furt din buzunare ia amploare. Nu vă lăsați îmbrățișați de de oameni necunoscuți!
18/08/2025 13:48

       În acest weekend, la Suceava, un bărbat a rămas fără telefon după ce un necunoscut l-a imbrătisat intr-o staţie de autobu ...

Ce s-a întâmplat cu râsul care a fost scăpat pe străzile din Fălticeni și ce sancțiune a primit proprietarul
17/08/2025 20:36

 Bărbatul din Iaşi care sambătă după-amiază a scăpat din lesă un ras pe străzile municipiului Fălticeni a fost sancţionat cu avertisment scris, pentru nesupravegherea animalelor cu potenţial pe ...

Un bărbat din Iaşi, care a mers în vizită la rude, în Fălticeni, a dus cu el un râs, animalul său de companie, pe care l-a scăpat pe străzile oraşului
16/08/2025 21:37

 Autorităţile din Suceava au fost alertate, sambătă, cu privire la faptul că pe străzile municipiului Fălticeni a fost pierdut un ras. Apelul a fost dat de un bărbat, care susţine că a cumpărat ...

DIICOT a săltat o rețea de traficanți de droguri din Suceava: Un polițist de Frontieră se credea în Narcos
25/07/2025 14:38

Cinci persoane, printre care un agent al Politiei de Frontieră, au fost retinute pentru trafic international de droguri de mare risc. Gruparea aducea amfetamină din Ucraina prin Siret si o vindea in Romania, ...

Oraș cu 2.000 locuitori: Angajații din primărie, salarii de 2.400.000 lei.
17/07/2025 12:41

 Ilie Bolojan vrea să reducă cheltuielile prin desfiintarea unor primării. În orasul Solca, de 2.000 locuitori, angajatii din primărie primesc salarii cumulate de 2.400.000 lei. Primarul ia& ...

Cât plăteau rușii pentru a obține cetățenia română. Proprietarii nu știau despre persoanele luate în spațiu în imobilele lor
04/07/2025 11:45

 Anchetatorii au găsit zeci de mii de euro la perchezitiile făcute joi la o retea care ajuta rusi, ucraineni si moldoveni să obtină in mod ilegal cetătenia romană, a anuntat vineri dimineată Politia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei