Andreea Marin, despre sarcina. Vedeta e in culmea fericirii!

download (1)

Dimensiune font:

| 28-01-2020 20:04

Andreea Marin traversează una dintre cele mai frumoase perioade, atât profesional cât și pe plan personal. Vedeta este fericită, împlinită și este convinsă că și-a găsit sufletul pereche, în persoana partenerului său de viață, Adrian Brîncoveanu. Ce spune despre relația lor și ce o așteaptă în noul an, vedetă ne-a povestit într-un interviu exclusiv pentru CIAO.RO.

Reporter: Andreea, cum a fost anul 2019 pentru tine, profesional și personal vorbind? Ai făcut tot ce ți-ai propus? A sunat bine bilanțul sfârșitului de an?

2019 a fost un an memorabil, îi mulțumesc lui Dumnezeu și mă rog că anul acesta să fie de asemenea bun, în viața de familie, în profesie, am avut parte de mari realizări. Anul trecut a fost și un an de vârf, profesional vorbind. O premieră a fost faptul că toate campaniile pe care le-am gândit și le-am dus departe împreună cu echipa mea au fost premiate, vorbesc de premiile care chiar contează în branșă noastră, căci după 26 de ani de activitate, știu să fac diferență între ceea ce e doar PR și ce e valoare, substanță cu adevărat. M-am bucurat să simt o apreciere a muncii și creativității, dar și a rezultatelor noastre, care înseamnă uneori salvări de vieți omenești, înseamnă mult pentru sufletul meu.

Raluca Afrăsinei a murit fulgerător din cauza unei boli rare, pe care o are și Selena Gomez. Avea 20 de ani și multe visuri de îndeplinit

 

Îmi doresc un an în care credința și dragostea să îmi mângâie sufletul, sănătatea să îmi binecuvânteze mintea și trupul, ideile bune să înflorească și oamenii dragi să-mi fie aproape, la bine și la greu, iar copilul meu să evolueze frumos.

Campanii mari naționale, precum „Nu există nu se poate” sau „Ajută-ne să ajutăm!” vor crește, le dezvoltăm, căci succesul lor mă încurajează să le ducem la următorul nivel, altele sunt acum în fază de pornire, companiile cu care lucrez, din țară și din străinătate, au fost inspirație și pentru alți parteneri care au venit cu propunerea de a le dezvolta concepte de PR, campanii sau proiecte de promovare și dezvoltare a identității, vom fi implicați în organizarea primei olimpiade internaționale în România la începutul anului viitor și începem deja lucrul. Filmări în țară și peste hotare, organizare și prezentare de evenimente, cursuri de dezvoltare personală, life coaching, social media, toate acestea fac parte din viața mea profesională și în acest an.

Cum ești acum, personal vorbind? Fericită, împlinită, ai tot ce îți dorești din acest punct de vedere?

Sunt împlinită și, totodată, mereu visez să fac pași înainte, să învăț mai mult, să descopăr, să mă bucur de viață în plenitudinea ei. „Sunt ca nisipul clepsidrei, care poate fi timp numai în cădere.”

Dacă îmi permiți, vreau să te rog să ne spui, cum este relația ta cu Adrian Brîncoveanu? Cum îți place să o definești și ce calități are omul care îți stă alături?

E sufletul mereu pereche. Am trecut și prin greu, am trăit mult timp la distanță și, până acum, le-am depășit pe toate, am traversat și momente de fericire unice, de neuitat pentru o viață, în acești 3 ani de când suntem împreună.

Amândoi aveți experiențe de viață. Care este numitorul comun al vostru, ce vă ține împreună și cum vă mențineți atât de frumos ca și cuplu? Sunteți foarte discreți!

Bunătatea profundă, necontrafăcută, ne leagă, moderația care ne guvernează viețile, credința și dragostea.

Ce ai învățat din celelalte casnicii și ce greșeli nu vei mai repetă pe viitor?

Am învățat să mă respect și să mă iubesc și pe mine, nu să mă așez în cuplu mereu pe ultimul loc. Atunci transmiți mesajul că… merge și așa. Nu îmi doresc o relație de compromis.

Violeta, fiica ta, a împlinit 12 ani! La mulți ani! Ce relație mamă-fiică aveți?

Prietene, ne leagă o dragoste fără margini, dar există și autoritate, un copil are nevoie să fie ghidat, sprijinit și iubit în același timp.

Cum îți place să o descrii pe Violeta? Este așa cum ți-ai imaginat? Îți seamănă?

Creativă, inteligentă, cu ochii de cer senin, cu o inimă mare, sensibilă și puternică în același timp.

Ce îți dorești pentru fiica ta?

Nu îmi doresc să fie perfectă, ci fericită, sănătoasă, echilibrată. E sufletul meu.

Ții legătura cu mama ta vitregă? Vă mai vorbiți?

Bineînțeles, a fost la noi de sărbători și nu simt nevoia deloc să o numesc astfel. A fost pentru mine ca o mamă adevărată, nu a avut un rol secundar în viața mea. O iubesc.

A avut vreodată complexe Andreea Marin?

Nu prea, am fost întotdeauna o fire realistă, care știe că perfecțiunea există doar în povești, normalitatea mi se pare mult mai interesantă chiar. Modul în care calitățile și defectele noastre se îmbină și crează un tot e minunat. Depinde de noi să vedem lucrurile așa cum sunt și să transformăm minusurile în plusuri, în loc să ne simțim afectați, complexați de așteptările noastre nerealiste. Sunt o fire constructivă.

Dar compromisuri ai făcut vreodată?

Nu-mi place cuvântul compromis și nu îl agreez, să fiu sinceră, îmi induce ideea de a da înapoi, de a coborî. Însă a regândi o situație și a o aborda diferit pentru a ajunge, pe altă cale poate, mai creativă, la rezultatul dorit, asta e altceva. E alegerea mea, a omului care are drept motto în viață cuvintele tatălui meu : „Nu există nu se poate!”

Îți mai dorești copii?

Da, Dumnezeu să ne ajute.

Ai timp să gătești de obicei? Ce anume îți place cel mai mult să mănânci și de la ce nu te poți abține? Ești pofticioasă de fel?

Da, îmi fac timp pentru cei dragi. Din fericire, și eu și partenerul meu de viață avem preferințe culinare asemănătoare, respectăm și aceleași restricții pe care noi ni le impunem în folosul sănătății noastre, în doi e mai ușor totul. Fetița mea este în creștere și are alte nevoi, impuse de dezvoltarea ei. Gătim în casă bazându-ne pe legume, verdețuri, fructe, evităm cât putem carnea, noi, maturii nu am mâncat deloc de la începutul acestui an, nici nu am mai mâncat după ora 17, lăsând corpul să aibă până dimineață repausul de care are nevoie să funcționeze cum trebuie . În grădina noastră, nu avem parte de chimicale, ne dorim să mâncăm sănătos, chiar dacă fructele și legumele noastre nu arată ca și cele din vitrinele supermarketurilor, dar sunt mult mai gustoase și parfumate.

Ce anume ai eliminat complet din alimentație și cum te menții în formă? Știu că faci și sport!

Pe lângă carne, am eliminat și pâinea și dulciurile, dar există și excepții, când sunt ocazii speciale, cu condiția să fie chiar excepții și să însemne a gusta de poftă, nu a exagera. Pe scurt, mănânc o felie de tort, nu tot tortul.:) Evit cina și nu am nicio problemă, dacă mănânc sănătos și corect în timpul zilei.

Adaug sportul, cură de detoxifiere la Brașov la Centrul Atasagon la începutul fiecărui an pentru reechilibrare, yoga, câte un masaj care să mă țină în formă, deși nu am mult timp liber la dispoziție. Contează și să îți ții spiritul treaz și să îi oferi informație de calitate.

Ce cadouri îți place să faci de obicei?

Cele care ating sufletul și care înseamnă emoție, declasează amintiri de neuitat.

Ai fost într-o binemeritată vacanță după un an plin și ai făcut senzație cu pozele de acolo, atât de la relaxare, cu aerial yoga, cât și în costum de baie! Cum a fost și cum te ai întors de acolo?

Am fost fericită să descopăr un colț de lume ca o părticică din rai, cu oameni care zâmbesc cinstit, nu din obligație, din suflet, plini de generozitate, de bun simț și cu bune intenții. Natură, locul în care am stat pe munte, în mijlocul junglei, animalele, fructele parfumate, sunetele dimineții, roua de pe tălpile noastre în zori… atâtea detalii care au creat amintiri de neuitat! M-am întors inspirată, cu energie pozitivă și motivație pentru noul an! 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
La câte zile este recomandat să-ți speli părul. Sfaturi esențiale
14/09/2025 17:49

Îngrijirea părului este o preocupare constantă pentru femei si bărbati deopotrivă. Una dintre cele mai frecvente intrebări este la cate zile trebuie spălat părul pentru a arăta bine, dar si pentru ...

Anchetă uriașă la Romsilva. Prime de pensionare de peste 1 milion de euro
06/09/2025 21:11

Ies la iveală noi detalii şocante despre dezmătul pe bani publici de la Romsilva. Doar in ultimii doi ani, 13 directori din regie au reusit să cumuleze sume colosale drept bonus de pensionare. Dezvăluirile ...

Înotătoare italiene care au participat la Mondiale, reţinute la aeroportul din Singapore pentru furt din magazine
30/08/2025 17:26

Două inotătoare italiene care se intorceau acasă de la Campionatele Mondiale din Singapore au fost reţinute pentru scurt timp de autorităţile aeroportuare de pe insula asiatică pentru furt din magazine, ...

FOTO ANPC a intrat tare în comercianții care vând sucuri și băuturi răcoritoare: Amenzi imense și peste 35.de tone de produse scoase de la vânzare
28/08/2025 14:37

  Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de două milioane de lei in urma unor controale la 630 de operatorii economici care vand sucuri şi băuturi ...

Incendiu uriaș la Dragonul Roșu: 3.800 mp distruși, pompierii au luptat toată noaptea cu flăcările
27/08/2025 11:52

Noaptea trecută, un incendiu de proportii a cuprins Complexul Dragonul Rosu din Bucuresti, afectand peste 3.800 de metri pătrati. 28 de autospeciale au fost mobilizate, iar pompierii au lucrat ore intregi pen ...

OnlyFans face bani mai mulți decât economiile unor state: platforma a procesat 7,2 miliarde de dolari în 2024
27/08/2025 08:56

  Platforma britanică OnlyFans, cunoscută pentru continutul său explicit, isi continuă expansiunea financiară intr-un ritm alarmant. În 2024, utilizatorii au cheltuit 7,2 miliarde de dolari pe ...

Serena Williams, siluetă de invidiat în costum de baie, după ce a slăbit 14 kilograme: „Mă simt minunat” FOTO
25/08/2025 19:15

 Serena Williams, una dintre cele mai mari legende ale tenisului mondial, a impărtăsit recent detalii despre o schimbare importantă in stilul său de viată si modul in care a reusit să slăbească sem ...

379.000 de americani au devenit milionari în 2024. Cum s-a întâmplat asta?
24/08/2025 20:27

 Un număr tot mai mare de americani se alătură clasei milionare, considerată de unii ca fiind visul american devenit realitate, dar respinsă de altii ca fiind rezultatul unor tendinte economice care n ...

Tragedie pe Transfăgărășan. Patru oameni au murit după ce un autoturism s-a prăbușit într-o prăpastie în Argeș
23/08/2025 17:34

Accident cumplit sambătă, 23 august 2025, pe Transfăgărăsan. Un autoturism s-a prăbusit aproximativ 50 de metri intr-o prăpastie, in zona montană Capra. Patru persoane au murit pe loc, iar un tanăr de ...

Câți ani a fost Ceaușescu președinte? Ce cadou i-a făcut Salvador Dalí în 1974
21/08/2025 21:11

Cati ani a fost Ceausescu presedinte, dar si cum se denumea oficial această titulatură in perioada comunistă? Află in randurile următoare Cati ani a fost Ceausescu presedinte? Acest termen este ambiguu, i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei