Cinematograf parizian, salvat cu ajutorul lui Martin Scorsese

1clef

Dimensiune font:

| 19-06-2024 17:50

 

Ultimul cinematograf asociativ din capitala Franţei, înfiinţat în urma mişcării protestatare din mai 1968, a putut fi cumpărat cu sprijinul unor nume mari din cadrul celei de-a şaptea arte, precum cineastul american Martin Scorsese, care i-au oferit speranţa unei noi vieţi. După acţiuni care au durat şase ani, colectivul „La Clef Revival” a anunţat că a semnat contractul de cumpărare a cinematografului parizian contra unei sume totale de 2,7 milioane de euro.
Este unul dintre rarele spaţii culturale alternative şi independente care au reuşit să reziste în centrul Cartierului Latin, celebru pentru librăriile şi cafenelele sale pline de studenţi de la Universitatea Sorbona, unde efervescenţa intelectuală a anilor 1970 a cedat treptat locul speculaţiilor imobiliare.

La Clef este totodată un simbol al capitalei franceze, campioană în clasamentul bazat pe numărul de cinematografe pe cap de locuitor, la o săptămână după închiderea uneia dintre ultimele săli de proiecţii aflate pe emblematicul bulevard Champs-Elysees, UGC Normandie.
Departe de marile reţele de cinematografe, La Clef a devenit un loc diferit, oferind vizibilitate unor cineaşti africani, asiatici şi sud-americani, ale căror filme sunt rareori difuzate în alte săli de proiecţii. Administratorii săi intenţionează ca el să rămână un cinematograf militant, spre deosebire de altele, „un loc de difuzare a unor filme rare”.
Cei care doresc „vor putea să se alăture colectivului de utilizatori, pentru a învăţa să organizeze o proiecţie şi să propună un film”, au declarat cumpărătorii săi, care au încheiat un acord cu Centrul Naţional al Cinematografiei şi al Imaginii Animate (CNC) pentru a-şi legaliza practica, neobişnuită în universul cinematografelor, de a organiza proiecţii gratuite.
O structură complexă inspirată din economia cooperatistă, cu o societate imobiliară specializată şi două consilii de administraţie, ar trebui să asigure independenţa pe termen lung a cinematografului La Clef.
Ocupaţii, lupte politice, petiţii: mobilizarea care a reunit crema cinematografiei de autor franceze, de la Olivier Assayas la Agnes Jaoui şi Noemie Lvovsky, a dat în cele din urmă roade.
Un imobil lipsit de speranță

De mai multe ori în ultimii şase ani, de când Consiliul Social şi Economic (CSE) al Casei de Economii din Ile-de-France, proprietarul clădirii, a decis să vândă imobilul, cauza acestui proiect părea lipsită de orice speranţă.
Însă foşti angajaţi ai sălii, susţinuţi de cinefili, au condus protestul, refuzând vânzarea şi sfârşind prin a ocupa sediul cinematografului, beneficiind de sprijinul lui Martin Scorsese, care a publicat anul trecut un interviu video şi un editorial în cotidianul Liberation. „La Clef trebuie să rămână o sală de cinema”, a declarat legendarul cineast de la Hollywood.
În total, prietenii La Clef au putut să adune 2 milioane de euro din donaţii, iar o vânzare de opere de artă la Palais de Tokyo, la care a contribuit şi regizorul american David Lynch, a fost organizată în acelaşi scop.
După o „deschidere fulger” de patru zile, începând din 27 iunie, cinematograful parizian, cu pereţii săi dărăpănaţi şi scaunele lui obosite, mai trebuie să strângă 600.000 de euro pentru lucrări obligatorii de aducere la standardele moderne, care se aşteaptă să dureze un an.

Clara DIMA 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
La câte zile este recomandat să-ți speli părul. Sfaturi esențiale
14/09/2025 17:49

Îngrijirea părului este o preocupare constantă pentru femei si bărbati deopotrivă. Una dintre cele mai frecvente intrebări este la cate zile trebuie spălat părul pentru a arăta bine, dar si pentru ...

Anchetă uriașă la Romsilva. Prime de pensionare de peste 1 milion de euro
06/09/2025 21:11

Ies la iveală noi detalii şocante despre dezmătul pe bani publici de la Romsilva. Doar in ultimii doi ani, 13 directori din regie au reusit să cumuleze sume colosale drept bonus de pensionare. Dezvăluirile ...

Înotătoare italiene care au participat la Mondiale, reţinute la aeroportul din Singapore pentru furt din magazine
30/08/2025 17:26

Două inotătoare italiene care se intorceau acasă de la Campionatele Mondiale din Singapore au fost reţinute pentru scurt timp de autorităţile aeroportuare de pe insula asiatică pentru furt din magazine, ...

FOTO ANPC a intrat tare în comercianții care vând sucuri și băuturi răcoritoare: Amenzi imense și peste 35.de tone de produse scoase de la vânzare
28/08/2025 14:37

  Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de două milioane de lei in urma unor controale la 630 de operatorii economici care vand sucuri şi băuturi ...

Incendiu uriaș la Dragonul Roșu: 3.800 mp distruși, pompierii au luptat toată noaptea cu flăcările
27/08/2025 11:52

Noaptea trecută, un incendiu de proportii a cuprins Complexul Dragonul Rosu din Bucuresti, afectand peste 3.800 de metri pătrati. 28 de autospeciale au fost mobilizate, iar pompierii au lucrat ore intregi pen ...

OnlyFans face bani mai mulți decât economiile unor state: platforma a procesat 7,2 miliarde de dolari în 2024
27/08/2025 08:56

  Platforma britanică OnlyFans, cunoscută pentru continutul său explicit, isi continuă expansiunea financiară intr-un ritm alarmant. În 2024, utilizatorii au cheltuit 7,2 miliarde de dolari pe ...

Serena Williams, siluetă de invidiat în costum de baie, după ce a slăbit 14 kilograme: „Mă simt minunat” FOTO
25/08/2025 19:15

 Serena Williams, una dintre cele mai mari legende ale tenisului mondial, a impărtăsit recent detalii despre o schimbare importantă in stilul său de viată si modul in care a reusit să slăbească sem ...

379.000 de americani au devenit milionari în 2024. Cum s-a întâmplat asta?
24/08/2025 20:27

 Un număr tot mai mare de americani se alătură clasei milionare, considerată de unii ca fiind visul american devenit realitate, dar respinsă de altii ca fiind rezultatul unor tendinte economice care n ...

Tragedie pe Transfăgărășan. Patru oameni au murit după ce un autoturism s-a prăbușit într-o prăpastie în Argeș
23/08/2025 17:34

Accident cumplit sambătă, 23 august 2025, pe Transfăgărăsan. Un autoturism s-a prăbusit aproximativ 50 de metri intr-o prăpastie, in zona montană Capra. Patru persoane au murit pe loc, iar un tanăr de ...

Câți ani a fost Ceaușescu președinte? Ce cadou i-a făcut Salvador Dalí în 1974
21/08/2025 21:11

Cati ani a fost Ceausescu presedinte, dar si cum se denumea oficial această titulatură in perioada comunistă? Află in randurile următoare Cati ani a fost Ceausescu presedinte? Acest termen este ambiguu, i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei