Pictorul Edouard Manet

Pictorul Edouard Manet s-a născut la 23 ianuarie 1832, la Paris. Părinţii săi, oameni înstăriţi şi recunoscuţi în oraşul natal, tatăl său fiind judecător reputat, iar mama sa era de viţă regală.

Manet a ştiut că dorinţa sa era să devină artist şi a găsit sprijin la unchiul său pentru a-şi urma calea. Împreună cu unchiul său, cei doi au vizitat muzeul Luvru unde a găsit o mai mare inspiraţie pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile artistice. În 1845, a decis să se înscrie la un curs de desen, fiind încurajat de unchiul său. În acea perioadă a cunoscut un coleg pasionat de artă, Antonin Proust, care a devenit curând unul dintre prietenii săi.

Deşi Manet a dezvoltat o pasiune pentru artă, tatăl său avea alte planuri pentru viitorul său. De fapt, a fost forţat să navigheze spre Rio de Janeiro, pentru a putea obţine calitatea de membru al Marinei. Cu toate acestea, a picat examenele, spre dezamăgirea tatălui său. Eşecul său a deschis şi calea pentru ca tatăl său să-şi regândească aspiraţiile pentru tânărul Manet, iar în curând a cedat ambiţiei fiului său de a deveni artist. Prin urmare, lui Manet i s-a oferit oportunitatea de a urma educaţia artistică sub supravegherea lui Thomas Couture, menţionează www.manet.org.

Pentru a-şi lărgi cunoştinţele şi abilităţile artistice, Manet a călătorit în mai multe părţi ale lumii, inclusiv în Italia, Ţările de Jos şi Germania. Aventurile sale din timpul călătoriilor au influenţat conceptul său despre diferite forme şi stiluri de artă. În plus, a găsit surse de inspiraţie de la câţiva artişti, printre care Titian, Caravaggio, Johannes Vermeer, Rembrandt şi Diego Velazquez.

Manet a decis să-şi deschidă primul studio de artă. Lucrările sale timpurii au fost inspirate de Gustave Courbet, artist realist. Majoritatea operelor sale de artă de la mijlocul anilor 1850 au descris teme contemporane şi situaţii din viaţa de zi cu zi, inclusiv lupte cu tauri, oameni din cafenelele de pe trotuar, cântăreţi şi ţigani. Mişcările lui de pensulă erau, de asemenea, destul de libere, iar detaliile erau destul de simplificate şi lipseau mult tonuri de tranziţie.

Cu toate acestea, el a progresat de la aceste teme şi a creat opere de artă care au fost mai mult de natură istorică şi religioasă. De exemplu, a pictat diverse imagini ale lui Hristos suferind, iar două dintre acestea au fost expuse în două muzee de artă prestigioase din Statele Unite. Două dintre celelalte pânze ale sale sunt prezentate şi la Salon, ceea ce reprezenta o realizare majoră în rândul artiştilor din acea perioadă.

Una dintre picturile sale, prezentată la Salon, a fost o imagine a părinţilor săi, deşi aceasta a primit puţine laude din partea criticilor de artă. Cealaltă lucrare a sa, "The Spanish Singer" ("Cântăreţul spaniol"), a câştigat o mai bună recunoaştere de la artiştii şi pasionaţii de artă care frecventau Salonul. Astfel, acestui tablou i s-a acordat un loc distinct în Salon, încât să poată fi văzut de mai multe persoane, arată www.manet.org.

Potrivit criticilor, picturile lui Manet aveau un aspect ciudat şi mai puţin precis, în comparaţie cu alte picturi prezentate la Salon. Cu toate acestea, stilul său unic a provocat intrigi, entuziasm şi fascinaţie în rândul tinerilor artişti care au început să-şi vadă operele de artă într-o lumină cu totul nouă.

La Paris, o modalitate prestigioasă pentru artişti de a se prezenta publicului este expunerea operelor lor de artă la saloane. Aceasta nu a fost însă o sarcină uşoară, din moment ce juriile Salonului au fost atât de stricte şi meticuloase în proiectarea lucrărilor de artă prezentate care urmau să fie expuse. Din fericire, Manet a obţinut aprobarea juriilor când a depus lucrarea "Cântăreţul spaniol", tabloul său care a câştigat o menţiune de onoare din partea Salonului.

Cu toate acestea, Manet a întâlnit numeroşi critici în anii 1860. Când s-a înfiinţat "Salon des Refuses", a decis să-şi expună picturile care au şocat mai multe persoane. În primul rând, alegerea ciudată a subiectelor a fost cea care i-a uluit pe critici, cum ar fi apariţia unor femei nud sau abia îmbrăcate în picturile sale. Nu au fost impresionaţi de stilul lui Manet, în ciuda originalităţii şi unicităţii sale.

În 1864, Manet şi-a prezentat mai multe lucrări la Salon, dar toate acestea au fost aspru criticate de colegii artişti şi intelectuali. Pictura sa intitulată "Incident at a Bullfight" a fost văzută de critici ca o piesă de artă plină de erori în ceea ce priveşte perspectiva. "The Dead Christ with the Angels" i-a lăsat pe alţii neimpresionaţi din cauza lipsei de decor. El a fost criticat pentru că a pictat trupul lui Iisus Hristos să semene cu corpul unui miner de cărbune mort, spre deosebire de o reprezentare eterică şi spirituală, aşa cum este reprezentat deseori Mântuitorul. Lipsa spiritualităţii şi a tonurilor realiste din pictură nu a reuşit să obţină aprobarea majorităţii criticilor.

Aceleaşi critici au fost exprimate şi asupra celorlalte lucrări de artă ale sale, în special asupra celor care descriu scene moderne. "Olympia", una dintre cele mai controversate picturi ale sale, i-a dezamăgit pe majoritatea criticilor de artă nu numai datorită temei, ci şi a modului în care Manet a prezentat subiectul. Imaginea unei femei nud în acel tablou nu părea suficient de acceptabilă sau decentă pentru ochii şi percepţia acestor critici. În timp ce "Olympia" a fost subiectul caricaturii în presa populară, a fost susţinută de comunitatea avangardă franceză, semnificaţia picturii fiind apreciată de artişti precum Paul Cézanne, Claude Monet, Pierre-Auguste Renoir şi mai târziu de Gauguin şi de Van Gogh, menţionează www.manet.org.

Picturile lui Manet au fost influenţate de impresionism, deşi nu era interesat să se implice în expoziţii specifice. Era, însă, dornic să-şi expună lucrările la Salon, astfel putând evita faptul că ar fi un reprezentant al stilului impresionist de pictură. Lui Manet îi plăcea să folosească culori deschise, dar picturile sale aveau adesea o notă de negru, ceea ce nu era caracteristic majorităţii picturilor din perioada sa.

Ultima sa lucrare s-a numit "A Bar at the Folies-Bergčre", fiind expusă la Salon, în 1882. A primit un premiu special din partea guvernului francez, respectiv Légion d'honneur, fiind una dintre cele mai înalte forme de recunoaştere pe care le-a primit de-a lungul vieţii.

Din 1880, Manet suferea de afecţiuni medicale grave, primind tratament la Bellevue. A decis să închirieze o vilă în partea mai liniştită a suburbiilor Parisului. În această locaţie a pictat un portret al soţiei sale, Suzanne Leenhoff, ultimul dintre numeroasele portrete dedicate acesteia.

A rămas pasionat de artă până la moarte, survenită la 30 aprilie 1883. Pe lângă cele 420 de picturi, Manet a lăsat în urmă o reputaţie care l-a definit pentru totdeauna drept primul dintre moderni şi un artist îndrăzneţ, influent.