Povestea rinocerului

800px-Diceros_bicornis

Dimensiune font:

| 22-09-2022 08:15

La data de 22 septembrie este marcată Ziua Mondială a Rinocerului (#RhinoDay), înfiinţată de filiala World Wildlife Fund din Africa de Sud în 2010.

Cu toate că înfăţişarea sa maiestuoasă fascinează şi impune respect, prin dimensiunile uriaşe, pielea ca o platoşă şi cornul, sau coarnele, proeminente, rinocerul este un animal al cărui viitor este periclitat, în special ca urmare a braconajului nemilos. De aceea, a fost creată Ziua mondială a rinocerului prin care se încearcă o creştere a gradului de conştientizare asupra situaţiei critice a acestui animal şi protejarea sa prin adoptarea mai multor măsuri eficiente.

Încă de la începutul anilor 1990, criza rinocerilor din Africa, în special a celor negri din Zimbabwe, a devenit bine cunoscută şi a început să stârnească îngrijorare, conform daysoftheyear.com. Însă, până în 2010 potenţialul viitor al rinocerului nu era încă bine cunoscut, oamenii nefiind conştienţi cât de aproape era sfârşitul acestei specii magnifice.

Ulterior, situaţia speciei a devenit atât de critică încât mai puţin de 30.000 de rinoceri erau în viaţă în lume în acel moment. Ca urmare, WWF Africa de Sud a anunţat înfiinţarea Zilei mondiale a rinocerului, din dorinţa de a salva exemplarele rămase, un demers care a devenit un succes fără precedent. Sunt necesare, însă, eforturi constante pentru protecţia speciilor de rinocer rămase, ameninţate în special de braconaj şi restrângerea mediului lor natural ca urmare a activităţilor umane. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Şcoala Institutului de Artă din Chicago a anulat o diplomă onorifică acordată lui Kanye West
09/12/2022 15:39

Şcoala Institutului de Artă din Chicago a anulat, joi, o diplomă onorifică acordată lui Kanye West. Decizia vine pe fondul presiunilor asupra lui West, cunoscut acum sub numele de "Ye", după c ...

O femeie din București a înșelat 37 de persoane. Le-a promis locuri de muncă și le-a șepuit cu 100.000 de lei
09/12/2022 14:05

O femeie din Capitală a fost reţinută pentru 24 de ore pentru săvarşirea infracţiunilor de inşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, fiind acuzată că a primit suma totală de 100.000 lei de la ...

Un camion a ars complet la Arad
09/12/2022 11:07

Un autotren incărcat cu opt autoturisme a fost cuprins de un incendiu şi a ars complet, in noaptea de joi spre vineri, pe autostrada A1, in judeţul Arad. Incidentul a avut loc pe calea de mers Timişoara - ...

Desfrâu la Roma: 5 papi care au dus vieți scandaloase
09/12/2022 11:07

 Celibatul este o conditie esentială pe care trebuie să o respecte toti preotii catolici, insă acest jurămant a fost incălcat in multe randuri chiar de către capii Bisericii Catolice. De-a lungul is ...

Celine Dion, grave probleme neurologice. Cântăreața și-a anulat toate turneele, inclusiv pe cel de la București
08/12/2022 14:15

După ce a anulat deja de trei ori datele din turneul său european din 2020, cantăreaţa Céline Dion a anunţat joi noi anulări de concerte din cauza problemelor de sănătate, inclusiv show-ul de l ...

Românii, în topul traficanților de migranți din Austria
08/12/2022 13:48

Romanii se află in topul traficantilor de migranti din Austria si are o frontieră usor de trecut, motiv pentru care Viena va vota impotriva aderării Romaniei la spatiul Schengen, au transmis autoritătile au ...

Teatrul Scala din Milano, stropit cu vopsea de către activiștii de mediu
08/12/2022 13:45

Activiştii de mediu au aruncat cu vopsea la intrarea in La Scala, prestigioasul teatru de operă din Milano, miercuri, aceasta fiind cea mai recentă acţiune dintr-o serie de proteste pentru a alerta opinia p ...

Curtea Supremă a admis recursul în casație formulat de fostul primar Cristian Popescu Piedone în dosarul Colectiv
08/12/2022 13:00

Curtea Supremă a admis recursul in casatie formulat de fostul primar Cristian Popescu Piedone, dar si de alti condamnati in dosarul Colectiv. Este vorba despre cei doi pompieri care au verificat clubul bucure ...

Condamnat în Italia pentru că și-a ucis iubita, un român a fost prin în satul natal, la Dezna
08/12/2022 12:17

Un arădean care a fost condamnat in Italia la 16 ani de inchisoare pentru că in 2008 şi-a impuşcat iubita şi i-a ars cadavrul, a fost prins de poliţiştii arădeni in localitatea sa natală, Dezna, urmand ...

Bebeluș la un pas de moarte din cauza părinților. Au refuzat o intervenție chirurgicală pe cord de teama sângelui vaccinat
07/12/2022 11:42

Un tribunal neozeelandez a retras, miercuri, temporar custodia unui bebeluş ai cărui părinţi se opuneau unei operaţii chirurgicale menite să-i salveze viaţa, temandu-se că el ar putea primi sange proven ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei