Rechinii din Marea Roșie au ucis două persoane. Una dintre ele este o româncă, aflată în vacanță

default

Dimensiune font:

| 03-07-2022 19:30

O a doua femeie a murit după ce a fost atacată de un rechin în Marea Roşie, în Egipt, la sud de oraşul Hurghada, a anunţat duminică Ministerul Mediului egiptean, surse precizând pentru Reuters că este vorba de o turistă româncă.

Două surse au declarat pentru agenţia de presă Reuters că trupul unei turiste românce de circa 40-50 de ani a fost descoperit la câteva ore după ce un atac asemănător a ucis o austriacă de 68 de ani.

Ambele atacuri au avut loc la circa 600 de metri distanţă unul de celălalt, în Golful Sahl Hashleesh, potrivit surselor.

Ministerul Mediului din Egipt a anunţat într-un comunicat că o comisie a fost înfiinţată pentru a investiga circumstanţele în care au avut loc cele două atacuri şi eventualele motive ştiinţifice care au dus la acestea.

Guvernoratul Mării Roşii din Egipt a emis vineri un ordin privind închiderea mai multor plaje de la Marea Roşie după ce o femeie austriacă, în vârstă de 68 de ani, a murit după ce a fost atacată de un rechin în dimineaţa aceleiaşi zile în apele Golfului Sahl Hasheesh. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:09

La 63 de ani, Magda Catone este studentă la Teologie
07/08/2022 13:19

Una dintre cele mai cunoscute actrite din tara noastră, Magda Catone, a decisă să se reprofileze. În varstă de 63 de ani, ea trăieste o viată in afara luminilor reflectoarelor si studiază ceea ce ...

Un criminal în serie, condamnat la 99 de ani de pușcărie, își face vacanța pe banii statului
07/08/2022 09:45

Unul dintre cei mai mari criminali in serie din Romania, Marius Csampar, eliberat din inchisoare in 2020, a postat mai multe videoclipuri pe pagina sa de Tik Tok, in care relatează cum a ajuns in statiunea E ...

Elena Udrea, după ce a primit vizita fiicei sale în penitenciar: Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? S-au creat momente dramatice
06/08/2022 19:42

Elena Udrea a transmis un mesaj după ce a primit vizita fiicei sale in penitenciar. "Pentru că tot s-a aflat ”pe surse” din interiorul penitenciarului, si chiar in timp real, că am fost ...

DRAMATIC! Un pompier din SUA și-a găsit copiii arși într-un incendiu la care a fost chemat să dea ajutor
06/08/2022 14:45

Trei copii şi şapte adulţi au murit intr-un incendiu izbucnit la o casă in statul american Pennsylvania, iar un pompier chemat la faţa locului a constatat că victimele erau propria sa familie, informează ...

Familie din Marea Britanie, obligată de stat să-și lase copilul să moară
06/08/2022 14:11

Suportul vital pentru Archie Battersbee urmează să fie retras, sambătă, după ce lupta legală a familiei sale pentru a-l muta la un centru de ingrijire paliativă nu a avut succes, informează The Guardian ...

Drama lui Florin Busuioc
05/08/2022 16:00

Este unul dintre cele mai iubite vedete de televiziune din Romania! Florin Busuioc a avut parte insă şi de momente grele de-a lungul vieţii sale. Unul dintre acestea are legătură cu fiul său din prima ...

Festivalul Untold - peste 85.000 de persoane au fost prezente în prima zi
05/08/2022 15:34

Peste 85.000 de persoane au fost prezente in prima zi a Festivalului Untold, au anunţat organizatorii, iar Steve Aoki a anunţat la finalul concertului că anul viitor va cere 30 de torturi pentru că zece n ...

Un român din Tarragona devenit paraplegic va fi eutanasiat. El a fost împușcat la serviciu
05/08/2022 14:45

Tribunalul din Tarragona aprobă cererea de eutanasiere a unui roman devenit paraplegic. Bărbatul a fost rănit după ce a impuşcat trei angajaţi ai firmei in care lucra şi doi poliţişti Tribunalul din T ...

Trenuri blocate între Predeal și Brașov: Sute de oameni sunt captivi în vagoane
05/08/2022 14:30

Trenurile electice nu mai pot circula pe ruta Bucuresti-Brasov, au fost rupte firele de contact, iar in acest moment oamenii asteaptă să vină locomotivele disel. Situatia este una dificilă pentru că repa ...

De ce s-au certat Ilie Năstase și Ion Țiriac
05/08/2022 14:12

Ilie Năstase si Ion Tiriac par să nu mai aibă o relatie foarte apropiată după ce cel din urmă l-a dat afară din casă pe primul. Totul ar fi venit in contextul in care Năstase nu si-ar mai fi plătit ch ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei