„Uriașul din Carpați”: Misterul morții lui Gogea Mitu, cel mai înalt boxer român din istorie

0000   917418852800

Dimensiune font:

| 06-09-2020 11:06

La începutul secolului trecut, un român pe nume Gogea Mitu bătea la porțile Americii, fiind considerat o mare speranță a lumii boxului. Avea înălțimea impresionantă de 2.20 metri și părea de neînvins.

Ziarele din jurul lumii îl prezentau ca pe un viitor star, dar un eveniment neelucidat a făcut ca Mitu să nu mai apuce să trăiască „visul american”. La finalul articolului poți viziona o scurtă înregistrare cu Gogea Mitu, realizată în Paris, acolo unde „uriașul” trebuia să participe la o competiție de box.

Începuturi grele

 

Gogea Mitu - 01
Gogea Mitu (așezat) s-a născut cu gigantism. Umberto Lancia (în picioare), italian, fost boxer, a colaborat cu sportivul român, în calitate de antrenor al acestuia. Foto: Pinterest

 

La 2.20 metri și 140 kilograme, presa din epocă îl numea pe Gogea Mitu „cel mai înalt om care a trăit vreodată în România”. Este posibil să nu fi fost cel mai mare român, dar este sigur că a fost cel mai înalt boxer. 

Statura sa l-a făcut celebru în Europa interbelică, fiind poreclit „Goliat din România”. Numele său adevărat era Gogu Ștefănescu și s-a născut pe 14 iulie 1914 în Mârșani, o comună din județul Dolj ,situată la aproximativ 50 de kilometri de Craiova.

Gogea Mitu făcea parte dintr-o familie săracă, ce-și câștiga existența din agricultură. Erau 11 copii în familie, iar mama sa avea doar 16 ani atunci când l-a adus pe lume.

Din cei 11 copii, doi se născuseră cu gigantism: Gogea Mitu și fratele său, Tudorel (care avea să moară la vârsta de șapte ani, când măsura deja 1.80 metri).

La vârsta de trei ani, Gogea Mitu arăta ca un copil de șase ani. A fost autodidact, a învățat singur să citească. La vârsta de zece ani era deja atât de înalt, încât nu mai încăpea în banca din sala de clasă. Bineînțeles, statura băiatului nu avea cum să treacă neremarcată.

 

Uriașul s-a plimbat în toată lumea cu circul

 

Gogea Mitu - 02
Gogea Mitu este întâmpinat de reporterii din Paris, în decembrie 1935. Foto: Pinterest

 

La începutul anilor ’30, Gogea Mitu a fost angajat de un circ din Praga, care l-a prezentat ca pe o raritate umană. Alături de membrii circului, băiatul a călătorit în întreaga Europă.

Când a împlinit 17 ani, tânărul a fost remarcat de șefii celebrului circ Globus, căruia i s-a alăturat. În timpul spectacolelor, Gogea Mitu surprindea pe spectatori îndoind cu ușurință bare de oțel.

În timp, forța sa extraordinară i-a câștigat admirația publicului. La acea vreme, Mitu era considerat cel mai înalt om din lume. 

Treptat, în jurul uriașului s-au țesut numeroase legende. Se spunea că înghite zece kilograme de mâncare și că bea cinci sticle de vin la o singură masă.

Gogea Mitu, inițiat în lumea boxului

 

Gogea Mitu - 03
Singura fotografie care s-a păstrat din timpul meciului demonstrativ desfășurat la Paris. Foto: Pinterest

 

Dar adevărata șansă a lui Gogea Mitu a venit în 1934. În acel an, fostul pugilist român de origine italiană Umberto Lancia se afla în București, în căutare de noi talente.

Lancia l-a remarcat pe Mitu la un târg din Obor și s-a oferit să-l sponsorizeze dacă se hotăra să urmeze o carieră în lumea boxului. După ce a absolvit școala de box din Paris, Gogea Mitu a început să practice cu mult succes acest sport. 

Primul său meci a fost găzduit pe fosta arenă Venus din București. Mitu a câștigat prin knock-out meciurile disputate cu italianul Severio Gizzo și cu Dumitru Pavelescu, fostul campion la categoria supergrea.

Răsfățatul presei internaționale

 

Gogea Mitu - 04
Presa americană era fascinată de boxerul român. Foto: Pinterest

 

A început să călătorească în întreaga lume, pentru a participa la confruntări de box. Statura sa impresionantă făcea deliciul presei, iar Mitu era răsfățat cu recenzii dintre cele mai elogioase.

Apoi, pugilistul german Bergman l-a provocat pe Mitu la o confruntare în ring, la Paris. Germanul avea o înălțime de peste doi metri, iar cei doi au luptat în ring pe viață și pe moarte. 

Meciul s-a încheiat cu o remiză, dar lumea era convinsă că Mitu va fi de neoprit și că va avea o carieră fulminantă. Era un boxer foarte puternic, deși puțin cam lent. Americanii erau înnebuniți după el și așteptau cu sufletul la gură să-l vadă în carne și oase, boxând.

O moarte considerată suspectă

 

Gogea Mitu - 05
Dreapta: Gogea Mitu și boxerul Aurel Toma, dublu campion european la profesioniști, pozează pentru presă în vara anului 1935. Foto: Datamix

 

Însă acest lucru nu avea să se întâmple. La începutul lunii iunie 1936, la doar 22 de ani, după ce s-a întors de la Istanbul, Mitu a început să se simtă rău.

A fost internat în spitalul bucureștean Filantropia, iar după câteva zile, pe 9 iunie, a încetat din viață. Medicii au declarat drept cauză a morții tuberculoza, boală de care Gogea Mitu suferea încă din copilărie. 

Scandalizate de moartea prematură a uriașului, rudele lui Mitu au contestat verdictul medicilor. Mai mult, familia i-a acuzat pe medici că ei înșiși fuseseră cei care i-au provocat decesul, după ce au descoperit că boxerului îi fuseseră administrate câteva injecții în abdomen, în jurul buricului.

 

Gogea Mitu - 06 bis
Foto: Pinterest

 

Ulterior, apropiații lui Gogea Mitu i-au acuzat adversarii, despre care credeau că au complotat pentru a-l scoate pe boxer din luptă. O altă teorie dădea drept vinovată mafia pariurilor, care ar fi pus la cale asasinatul deoarece Mitu nu mai lăsa loc de spectacol.

 

gogea mitu ziar_compressed
Un ziar al vremii comentează despre moartea lui Gogea Mitu. Foto: Pinterest

 

Însă ancheta morții lui Mitu nu a relevat că acesta ar fi fost asasinat. Mai mult, potrivit relatărilor din mass-media anilor ’30, medicii au făcut tot posibilul pentru a-l salva pe uriaș din ghearele morții.

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cum functioneaza turneele de bingo si unde le gasesti
15/09/2025 09:07

 In trecut, jocurile de bingo erau disponibile doar in sali fizice de joc. De exemplu, in Bucuresti, era o sala extrem de cunoscuta pe langa AFI Cotroceni. Insa in prezent, majoritatea salilor de bingo au ...

Șase lucruri pe care orice femeie ar trebui să le cunoască despre corpul ei! Informații utile care îți pot salva viața
14/09/2025 13:31

Cele sase lucruri pe care orice femeie ar trebui să le cunoască despre corpul ei nu tin doar de biologie, ci si de sănătate, preventie si incredere personală. De la pubertate pană la menopauză, corpul tr ...

TOP 6 sfaturi esențiale pentru a înțelege mai bine jocurile de cazinou online
11/09/2025 16:11

Poză de Joakim Honkasalo pe Unsplash.com  Astăzi, jocurile de cazinou online au devenit o formă populară de divertisment si o oportunitate de a castiga potential bani. Cu toate acestea, pentru a te bu ...

Ce trebuie să știi despre impozitul pe câștigurile din jocuri de noroc
11/09/2025 09:52

Ce trebuie să stii despre impozitul pe castigurile din jocuri de noroc  A doua jumătate a anului 2025 aduce multe schimbări, atat scumpiri de alimente, servicii si bunuri cat si taxări mai mari in une ...

Cumpărăturile acestor români vor fi verificate de ANAF! Ce cheltuieli nu sunt permise!
10/09/2025 19:57

Cumpărăturile acestor romani vor fi verificate de ANAF! Este vorba despre achizitiile pe firmă, care vor fi strict monitorizate de Agentia Natională de Administrare Fiscală. Concret, bunurile si serviciile ...

Cum sa alegi un casino de top
10/09/2025 14:13

 Numarul de persoane atrase de jocurile de noroc este intr-o continua crestere, iar asta din mai multe motive. In primul rand, se investesc sume imense de bani in campaniile de marketing pentru jocurile de ...

O nouă metodă de a scoate bani de la bancomat! Nu este nevoie de cardul bancar!
10/09/2025 12:58

O nouă metodă de a scoate bani de la bancomat! Romanii care si-au uitat cardul acasă pot retrage bani cash de la ATM foarte simplu si rapid, in conditii de sigurantă. Retragerea de numerar fără card este ...

De ce nu și Vlad Dragomir? Motivul pentru care fotbalistul lui Pafos nu a fost convocat la echipa națională
09/09/2025 20:29

  Vlad Dragomir, 26 de ani, e unul dintre cei mai constanti jucători romani din străinătate in acest debut de sezon. Mijlocasul crescut la academia celor de la Arsenal nu a fost convocat la ...

Statul oferă tichete pentru energie! Cum depui cererea de plată
09/09/2025 18:40

Ministrul Muncii, Florin Manole, a apărut recent intr-un clip pe retelele sociale explicand, cu un ton calm si tehnic, cum pot romanii să aplice pentru „tichetele de energie”. Aparent, statul a g ...

Interzis la examenul auto! Candidații nu vor mai obține permisul de conducere!
08/09/2025 18:16

Interzis la examenul auto! Legislatia stabileste clar ce manevre sunt interzise, cum trebuie pregătit vehiculul si cum trebuie să se comporte soferul in trafic, in timp ce sustine proba practică. Dacă fac a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei