Cât îi costă pe britanici funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Cele mai costisitoare înmormântări din istorie

rege_bpg

Dimensiune font:

| 20-09-2022 09:16

Deși Guvernul din Marea Britanie nu a dezvăluit ce sumă a fost cheltuită pentru funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, se spune că ar ajunge la aproximativ 10 milioane de lire sterline, potrivit publicației express.co.uk.

Nu se știe încă de unde vor veni acești bani, estimându-se că o parte vor fi suportați de contribuabilil, din taxele și impozite, iar o parte de familia regală.

Ultimele funeralii de stat din Marea Britanie au fost cele ale fostului premier Winston Churchill, în 1965. Totuși, există și alte înmormântări care oferă o perspectivă asupra costurilor finale. Spre exemplu, pentru funeraliile din 2002 ale Reginei Mamă au fost cheltuiți circa 6,1 milioane de euro, iar pentru cele ale Prințesei Diana costurile au fost estimate la 5,7 milioane de euro.

Publicația precizează că în cazul înmormântării Prințului Philip, costurile au fost mult mai mici deoarece ceremonia a fost una privată, cu doar 30 de invitați, pentru a fi respectate restricțiile impuse de pandemia COVID-19.

Familia Regală primește finanțare guvernamentală, sub forma unui grant suveran, pentru cheltuielile regale. În 2020-2021 monarhia a primit un grant suveran de 86 milioane lire sterline.

Totuși, costurile cu securitatea generală, costurile Poliției Metropolitane pentru evenimentele și costurile de logistică guvernamentală, precum închiderea unor drumuri, nu sunt acoperite de grant și sunt plătite de guvern.
Ads

Un fost ofițer care s-a ocupat de securitatea regală a estimat că 7,5 milioane de lire sterline ar costa doar serviciile de protecție.

”Aceasta este cea mai mare operațiune de poliție pe care poliția din Regatul Unit a întreprins-o vreodată. Când te uiți la celelalte evenimente, au fost mari – nunta Prințului și Prințesei de Wales din 2011 a fost cea mai mare – dar nu le poți compara cu acesta”, a spus Simon Morgan, care a petrecut ani de zile protejând familia regală britanică.

Costurile de securitate la nunta lui William și a lui Kate Middleton s-au ridicat la 6,3 milioane de lire sterline.

Înmormântarea va fi adăugată la costurile anuale pentru familia regală.

86,3 milioane de lire sterline au fost în 2020-2021 pentru Grantul suveran finanțat de contribuabili, 63,9 milioane de lire sterline pentru întreținerea proprietății și 4,5 milioane de lire sterline pentru călătoriile oficiale regale, printre altele.

Fanii regalității au declarat că Regina merită o înmormântare grandioasă, după ce a servit țara timp de 70 de ani, dar anti-regaliștii sunt îngroziți că britanicii vor suporta asemenea costuri, într-o perioadă grea pentru economia mondială, transmite news.com.au.

Cele mai scumpe înmormântări din istorie

De departe, cea mai scumpă înmormântare ar fi fost a lui Alexandru cel Mare, care a avut un sicriu din aur, transportat pe o trăsură din același metal prețios.

Revenind în timpuri mai moderne, funeraliile fostului președinte american, Ronald Reagan au costat undeva la 400 milioane de dolari în 2004.

În Europa, funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea din 2005, conclavul, alegerile și inaugurarea Papei Benedict au fost estimate la 8,9 milioane de euro. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cum functioneaza turneele de bingo si unde le gasesti
15/09/2025 09:07

 In trecut, jocurile de bingo erau disponibile doar in sali fizice de joc. De exemplu, in Bucuresti, era o sala extrem de cunoscuta pe langa AFI Cotroceni. Insa in prezent, majoritatea salilor de bingo au ...

Șase lucruri pe care orice femeie ar trebui să le cunoască despre corpul ei! Informații utile care îți pot salva viața
14/09/2025 13:31

Cele sase lucruri pe care orice femeie ar trebui să le cunoască despre corpul ei nu tin doar de biologie, ci si de sănătate, preventie si incredere personală. De la pubertate pană la menopauză, corpul tr ...

TOP 6 sfaturi esențiale pentru a înțelege mai bine jocurile de cazinou online
11/09/2025 16:11

Poză de Joakim Honkasalo pe Unsplash.com  Astăzi, jocurile de cazinou online au devenit o formă populară de divertisment si o oportunitate de a castiga potential bani. Cu toate acestea, pentru a te bu ...

Ce trebuie să știi despre impozitul pe câștigurile din jocuri de noroc
11/09/2025 09:52

Ce trebuie să stii despre impozitul pe castigurile din jocuri de noroc  A doua jumătate a anului 2025 aduce multe schimbări, atat scumpiri de alimente, servicii si bunuri cat si taxări mai mari in une ...

Cumpărăturile acestor români vor fi verificate de ANAF! Ce cheltuieli nu sunt permise!
10/09/2025 19:57

Cumpărăturile acestor romani vor fi verificate de ANAF! Este vorba despre achizitiile pe firmă, care vor fi strict monitorizate de Agentia Natională de Administrare Fiscală. Concret, bunurile si serviciile ...

Cum sa alegi un casino de top
10/09/2025 14:13

 Numarul de persoane atrase de jocurile de noroc este intr-o continua crestere, iar asta din mai multe motive. In primul rand, se investesc sume imense de bani in campaniile de marketing pentru jocurile de ...

O nouă metodă de a scoate bani de la bancomat! Nu este nevoie de cardul bancar!
10/09/2025 12:58

O nouă metodă de a scoate bani de la bancomat! Romanii care si-au uitat cardul acasă pot retrage bani cash de la ATM foarte simplu si rapid, in conditii de sigurantă. Retragerea de numerar fără card este ...

De ce nu și Vlad Dragomir? Motivul pentru care fotbalistul lui Pafos nu a fost convocat la echipa națională
09/09/2025 20:29

  Vlad Dragomir, 26 de ani, e unul dintre cei mai constanti jucători romani din străinătate in acest debut de sezon. Mijlocasul crescut la academia celor de la Arsenal nu a fost convocat la ...

Statul oferă tichete pentru energie! Cum depui cererea de plată
09/09/2025 18:40

Ministrul Muncii, Florin Manole, a apărut recent intr-un clip pe retelele sociale explicand, cu un ton calm si tehnic, cum pot romanii să aplice pentru „tichetele de energie”. Aparent, statul a g ...

Interzis la examenul auto! Candidații nu vor mai obține permisul de conducere!
08/09/2025 18:16

Interzis la examenul auto! Legislatia stabileste clar ce manevre sunt interzise, cum trebuie pregătit vehiculul si cum trebuie să se comporte soferul in trafic, in timp ce sustine proba practică. Dacă fac a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei