Ce nume purtau femeile din Transilvania, acum 700 de ani? Care erau cele mai frecvente? Dar bărbații?

Multe dintre numele și prenumele pe care noi le purtăm astăzi au fost moștenite de la înaintașii și străbunicii noștri. Totuși, există decenii și secole în care sunt anumite nume la modă. Apoi, acestea sunt „uitate” și înlocuite de alte nume. Este însă interesant să aflăm ce nume purtau locuitoarele din Transilvania acum mai bine de 700 de ani. Dar bărbații? 

Antropologul specializat în istorie medievală Victor V. Vizauer a lansat lucrarea intitulată „Antroponimia feminină din Transilvania în secolul al XIV-lea”. Studiul aprofundează numele femilor din această zonă a țării, relevând câteva detalii de-a dreptul surprinzătoare.

Cercetarea se concentrează pe numele femeilor din teritoriile Voievodatului Transilvan, Banat, Crișana și Maramureș, extrase din documentele editate ale secolului al XIV-lea (1301-1380). Autorul a identificat 402 femei cu 53 de antroponime diferite. 

Elisabeta, Margareta și Caterina, în top

Conform cercetării, cele mai populare erau nume ale unor sfinte, martire sau personaje biblice, precum Elisabeta, Margareta, Caterina, Elena și Ana. Cele aproximativ 402 persoane identificate au purtat 53 de antroponime diferite, „adică o paletă nu prea bogată de nume feminine”. Cele peste 400 de femei făceau parte din categorii sociale diferite, dar cele mai multe aparțineau nobilimii vremii.

„Este un număr mic de nume provenite din Vechiul și Noul Testament, cele mai multe fiind antroponime ale unor sfinte, martire sau fecioare intrate în memoria creștină începând cu secolele II-III”, explică autorul conform newsweek.ro. 

Ce nume purtau bărbații?

Trebuie spus că Transilvania a fost sute de ani sub influența nemțească, astfel că multe dintre numele pe care le purtau locuitorii transilvăneni ai anilor 1400 au fost modelate de populația germană.

Andrei, Cristian, Gheorghe, Ioan, poziții fruntașe

eCl dintâi exemplu enumeră (în formă latinizată) şi în mai multe rânduri numele unor preoţi parohi ai vremurilor: alături de Andrei, Bartolomeu, Cristian, Daniel, Gheorghe/George, Ioan (8 plebani poartă acest nume), Iacob, Mauritius, Mihail, Nicolae (de asemenea de 8 ori, cărora li se adaugă alte câteva menţiuni ale unor laici cu acest nume), Paul, Petru şi Simon, nume din patrimoniul creştin consacrat, ni se transmite şi un remarcabil registru antroponimic de factură germană, Arnold, Berthold (cu mai multe menţiuni), Gerard, Giselbert, Godescalc/Gotscalc, Gombolin/Gobolin/Goblin, Gundlin/Gundolin, Hermann, Konrad (de mai multe ori), Reiner, Sigfried, Theoderich, Ulrich, Walther, Wilhelm (în forma Alhelmus) şi desigur Heinrich, nume purtat de 9 parohi (…).

De ce avem nume și prenume?

Evoluția societăților și creșterea numărului de persoane a dus la nevoia de a identifica mai bine oamenii. În trecutul mai îndepărtat lumea nu avea și un nume de familie. Odată, însă, cu creșterea demografică s-a constatat că este nevoie de o diferențiere mai clară între persoane. Chiar și în secolul al XIX-lea au existat comunități unde oamenii nu aveau nume de familie.

Un singur nume (fiind singur nu poate fi numit prenume) a putut fi de ajuns în colectivități restrânse, unde erau puține șanse ca două persoane să fie numite la fel. Situația se schimbă pe de o parte din cauza înmulțirii populației, un trib sau chiar o gintă cuprinzând numeroase familii în sensul nostru actual, pe de altă parte din cauza dezvoltării relațiilor între triburi, apoi dintre popoare, a explicat Alexandru Graur pentru editiadedimineata.ro.

Primele nume de familie au apărut la nobilii medievali. Astfel, aceștia au primit pe lângă numele de botez și numele localității sau al ținutului de care erau legați prin titlul de noblețe. De exemplu, marchizul de Lafayette a rămas cunoscut ca Lafayette și puțină lume știe că numele lui complet era: Marie-Joseph Paul Yves Roch Gilbert du Motier, marchiz de La Fayette.

Ulterior, nobilii au început să poarte și ei nume de familie, iar după aceea și restul populației. Primele nume de familie erau atribuite, la început, la întâmplare, folosindu-se numele tatălui, al localității de origine, o poreclă sau un nume de meserie. Pentru o lungă perioadă de timp, numele de familie au fost facultative, însă odată cu dezvoltarea societății oamenii au trebuit să fie identificați mai ușor și, astfel, au apărut registrele și obligativitatea ca fiecare persoană să aibă un nume de familie.