Cruciada Copiilor, isteria religioasă pornită de doi adolescenți

 La 27 noiembrie 1095, Papa Urban al II-lea a ordonat începerea Primei Cruciade, o expediție occidentală menită să recâștige controlul asupra Ierusalimului și a Țării Sfinte, stăpânite la acea vreme de musulmani.

Acesta a fost primul dintr-o serie lungă de războaie religioase inițiate, finanțate și uneori coordonate de Biserica Catolică, care au continuat până în secolul XV. În Europa anului 1212, însă, a avut loc o cruciadă mai puțin cunoscută, rămasă în istorie drept Cruciada Copiilor.

Cuprinși de fervoarea religioasă inspirată de cavalerii care plecau spre Țara Sfântă, zeci de mii de copii din Franța și Germania au pornit propria expediție pentru a-i converti pe musulmani la creștinism. 

Dar Cruciada Copiilor era diferită de celelalte. În primul rând, nu avea aprobarea Papei și a Bisericii și a demarat în mod independent, potrivit History.com.

În al doilea rând, participanții nici măcar nu erau înarmați. Copiii au pornit spre Țara Sfântă echipați cu cruci, steaguri și presupunerea optimistă că, odată ajunși acolo, îi vor converti pe musulmani cu ajutorul puterii de convingere și prin intervenție divină.

Stephen de Cloyes și grupul din Franța deschid declanșează Copiilor

Deși cronicile vremii oferă informații contradictorii, se pare că au existat două mari grupuri care au participat la Cruciada Copiilor. Unul dintre acestea a pornit din nordul Franței și era condus de un băiat pe nume Stephen de Cloyes. 

Potrivit cărții „Cruciadele”, de John Child, Nigel Kelly și Martyn Whittock (disponibilă aici), Stephen era un băiat de 12 ani care se ocupa cu păstoritul. Cel mai probabil, era analfabet, ca aproape toți copiii acelor vremuri.

În mai 1212, băiatul s-a prezentat la curtea Regelui Filip al II-lea, susținând că a primit un mesaj în care Isus îl îndemna să organizeze o cruciadă.

Regele nu a fost impresionat de ambițiile băiatului și i-a spus să se întoarcă după ce va mai crește. Dar Stephen era atât de convins că îndeplinește voia divinității, încât a început să propovăduiască ideea cruciadei mulțimilor de copii. 

Mulțumită poveștii sale pline de entuziasm, Stephen a reușit să adune – în doar câteva luni – peste 30.000 de copii în orașul Vendôme.

Într-o serie de evenimente care au fost descrise drept o formă de isterie în masă, Stephen de Cloyes și adepții săi au călătorit spre Marsilia, intenționând să traverseze Marea Mediterană și să se îndrepte spre Țara Sfântă.

Nicholas din Köln și grupul din Germania

Aproximativ în același timp, un al doilea grup s-a format pe teritoriul de astăzi al Germaniei. Nicholas din Köln, despre care se știu foarte puține, și-a adunat propriul grup de adepți, cărora le-a povestit că un înger l-a îndemnat să înceapă o cruciadă. 

Nicholas a atras alături de el zeci de mii de adepți, copii și adulți deopotrivă, pe care a început să îi conducă peste Munții Alpi, spre Ierusalim. Însă nu toată lumea era entuziasmată de aceste cruciade autoproclamate.

Deși erau motivați de fervoare religioasă și adesea făceau aceleași jurăminte cu ale participanților la cruciadele ordonate de papalitate, Biserica îi vedea pe așa-numiții „copii sfinți” ca o amenințare.

Abilitatea băieților de a obține un sprijin atât de entuziast și numărul lor mare de adepți i-au speriat pe clericii locali, care au început să se îngrijoreze că își vor pierde enoriașii. 

Dar, deși Nicholas și Stephen au fost etichetați drept fanatici, misticismul lor îi fascina pe adepți, care erau „vrăjiți” cu predici, cântece și promisiunea înfăptuirii de minuni.

Ambele expediții au eșuat lamentabil

Cei doi băieți se pricepeau să le inspire adepților fervoarea religioasă, dar călătoriile lor spre Ierusalim nu au fost deloc bine plănuite.

În timp ce traversau Alpii cântând imnuri și așteptând cu nerăbdare să convertească musulmani, Nicholas și adepții săi au început să simtă tot mai pronunțatele efecte ale oboselii și ale foamei.

Ajunși în Genova, Italia, s-au confruntat cu bariera lingvistică și i-au iritat pe orășeni, care nu doreau să găzduiască un grup de copii flămânzi. 

Nici locuitorii din Marsilia nu au fost încântați de sosirea grupului lui Stephen. De aici, întreaga misiune s-a dezintegrat. Nu este sigur ce s-a întâmplat cu cruciații francezi, dar se pare că, odată ajunși în orașele de coastă, s-au dispersat.

Deși există mai multe relatări ale faptelor lui Stephen și Nicholas, istoricii nu sunt de acord cu multe dintre detalii.

În 1977, istoricul Peter Raedts a reevaluat cronicile vremii și a emis teoria conform căreia participanții la cruciadă nu erau copii, ci oameni săraci, de la marginea 

Din cauza numărului mic de relatări cu privire la Cruciada Copiilor, istoricii nu pot confirma sau infirma faptul că participanții la Cruciada Copiilor au fost într-adevăr copii sau doar niște țărani săraci.

Așadar, această mișcare rămâne, cel puțin momentan, la granița dintre legendă și fapt istoric.