Curiozitati despre pisici. Lucruri pe care nu le știati despre pisici

PISICA  60_168985673_n

Dimensiune font:

| 15-09-2021 09:00

Pisicile sunt, fără doar și poate unele dintre cele mai populare animale de companie din lume. Milioane de oameni dețin acasă o astfel de necuvântătoare. Pisicile sunt niște animale fascinante și comportamentul lor a fost studiat îndelung de către cercetătorii din întreaga lume. Site-ul shtiu.ro îți prezintă o serie de curiozități despre pisici:



Curiozități despre pisici

Pisicile de casă se aseamănă cu tigrul în proporție de 95%. Există comportamente similare între cele două animale când vine vorba despre urmărirea prăzii, jocul cu prada, săriturile sau marcatul teritoriului cu ajutorul urinei.

Pisicile pot sări pe o distanță de până la șase ori din lungimea lor, scrie mygavet.com.

Pisicile au 230 de oase, în timp ce oamenii au doar 206.



În raport cu dimensiunea capului, comparativ cu orice mamifer, pisicile au cei mai mari ochi.

Pisicile merg precum cămilele și girafele: își mișcă mai întâi ambele picioare drepte, apoi își mișcă ambele picioare stângi. Niciun alt animal nu merge astfel.

 PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

 


Unele pisici pot înota.

Pisica își freacă capul de stăpân ca semn de afecțiune, dar și ca să-l transforme pe stăpân în teritoriul lor.

În Statele Unite ale Americii, pisicile sunt mai populare decât câinii. Există în jur de 88 de milioane de pisici de companie față de 75 de milioane de câini de companie.

Spre deosebire de oameni, pisicile transpiră doar prin pernuțe. Acesta este modul prin care necuvântătoarele își reglează temperatura corpului.

Unele dovezi sugerează că pisicile au fost domesticite încă din 3600 î. de Hr. cu peste 2.000 de ani înainte de vechii egipteni.

Pisicile pot recunoaște vocile stăpânilor, doar că îi ignoră.

Când o pisică murea în Egiptul antic, membrii familiei își radeau sprâncenele în semn de doliu.

Pisicile pot mișca ambele urechi separat.

Studiile arată că oamenii care stau ani buni în preajma unei pisici traiesc mai mult, sunt mai sănătoși și, evident, mai relaxați.

Pisicile și oamenii au secțiuni aproape identice ale creierului când vine vorba despre controlul emoțiilor.



Faptul că pisicile nu își acoperă fecalele, poate fi văzut ca un semn de agresiune, adică nu se tem de tine.

În doar 10 ani, o pisică de sex feminin ar putea da viață la 49.000 de pisici.

Pisicile își petrec aproape o treime din viață curățându-se singure. De asemenea, acestea își petrec aproape o treime din viață dormind.

Coloana vertebrală a unei pisici este atât de flexibilă, deoarece este alcătuită din 53 de vertebre.

Dacă o pisică domestică poate trăi, în medie, și 15 ani, cele de pe stradă nu trăiesc mai mult de trei ani.

Cea mai bătrână pisică care a trăit vreodată a murit la vârsta de 38 de ani. Creme Puff din Austin, s-a născut în august 1967 și s-a stins din viață în august 2005.

 

Multe dintre pisicile adulte nu au enzima necesară pentru digerarea laptelui.

Pe timpul nopții, pisicile văd de 5 ori mai bine decât oamenii.

În lume sunt recunoscute 40 de rase de pisici.

Recordul de pui născuți o dată îl deține Blue Bell, o persana din Africa de Sud. Aceasta a adus pe lume 14 pisicuți.

Cea mai mică rasa de pisici este singapura. Aceasta ajunge la maturitate la 1.8 kg. La polul opus se află main coon, o rasă unde un exemplar matur ajunge și la 11 kg.

În mod obișnuit, o pisică are 12 mustati pe fiecare parte a fetei. 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cum functioneaza turneele de bingo si unde le gasesti
15/09/2025 09:07

 In trecut, jocurile de bingo erau disponibile doar in sali fizice de joc. De exemplu, in Bucuresti, era o sala extrem de cunoscuta pe langa AFI Cotroceni. Insa in prezent, majoritatea salilor de bingo au ...

Șase lucruri pe care orice femeie ar trebui să le cunoască despre corpul ei! Informații utile care îți pot salva viața
14/09/2025 13:31

Cele sase lucruri pe care orice femeie ar trebui să le cunoască despre corpul ei nu tin doar de biologie, ci si de sănătate, preventie si incredere personală. De la pubertate pană la menopauză, corpul tr ...

TOP 6 sfaturi esențiale pentru a înțelege mai bine jocurile de cazinou online
11/09/2025 16:11

Poză de Joakim Honkasalo pe Unsplash.com  Astăzi, jocurile de cazinou online au devenit o formă populară de divertisment si o oportunitate de a castiga potential bani. Cu toate acestea, pentru a te bu ...

Ce trebuie să știi despre impozitul pe câștigurile din jocuri de noroc
11/09/2025 09:52

Ce trebuie să stii despre impozitul pe castigurile din jocuri de noroc  A doua jumătate a anului 2025 aduce multe schimbări, atat scumpiri de alimente, servicii si bunuri cat si taxări mai mari in une ...

Cumpărăturile acestor români vor fi verificate de ANAF! Ce cheltuieli nu sunt permise!
10/09/2025 19:57

Cumpărăturile acestor romani vor fi verificate de ANAF! Este vorba despre achizitiile pe firmă, care vor fi strict monitorizate de Agentia Natională de Administrare Fiscală. Concret, bunurile si serviciile ...

Cum sa alegi un casino de top
10/09/2025 14:13

 Numarul de persoane atrase de jocurile de noroc este intr-o continua crestere, iar asta din mai multe motive. In primul rand, se investesc sume imense de bani in campaniile de marketing pentru jocurile de ...

O nouă metodă de a scoate bani de la bancomat! Nu este nevoie de cardul bancar!
10/09/2025 12:58

O nouă metodă de a scoate bani de la bancomat! Romanii care si-au uitat cardul acasă pot retrage bani cash de la ATM foarte simplu si rapid, in conditii de sigurantă. Retragerea de numerar fără card este ...

De ce nu și Vlad Dragomir? Motivul pentru care fotbalistul lui Pafos nu a fost convocat la echipa națională
09/09/2025 20:29

  Vlad Dragomir, 26 de ani, e unul dintre cei mai constanti jucători romani din străinătate in acest debut de sezon. Mijlocasul crescut la academia celor de la Arsenal nu a fost convocat la ...

Statul oferă tichete pentru energie! Cum depui cererea de plată
09/09/2025 18:40

Ministrul Muncii, Florin Manole, a apărut recent intr-un clip pe retelele sociale explicand, cu un ton calm si tehnic, cum pot romanii să aplice pentru „tichetele de energie”. Aparent, statul a g ...

Interzis la examenul auto! Candidații nu vor mai obține permisul de conducere!
08/09/2025 18:16

Interzis la examenul auto! Legislatia stabileste clar ce manevre sunt interzise, cum trebuie pregătit vehiculul si cum trebuie să se comporte soferul in trafic, in timp ce sustine proba practică. Dacă fac a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei