Dieta medievală. Ce mâncau bogații și săracii acelor vremuri. Jeleul înnegrit cu sânge fiert era printre preferate la Marile Curţi

 

Bucătăria medievală a fost dintotdeauna plină de tradiție și noblețe. Mâncărurile din acea perioadă erau pline de savoare însă, în ciuda imaginilor arhicunoscute cu viţei la rotisor şi porcuşori de lapte cu măr în gură, oamenii de atunci mâncau, paradoxal, destul de sănătos, mai ales pătura săracă. E drept, mesele bogaţilor erau cele mai îmbelşugate şi, pe alocuri, "de speriat" pentru nutriţioniştii din zilele noastre.

Există zeci de cărți de bucate medievale scrise de mână care s-au păstrat până în ziua de azi. Unele sunt liste de rețete incluse în manualele farmaciștilor vremii sau alte remedii medicale, altele ilustrează marile ospețe care se dădeau la curţile regale. Însă cea mai mare parte a acestora este dedicată înregistrării bucatelor bucătăriei medievale. Majoritatea rețetelor consemnate, cel mai sigur că au fost servite la ospețele marilor nobili, indică British Library.

Fructe confiate, carne de vânat şi peşte de râu, vedetele din farfurie

Dieta unui nobil se distingea, evident, de a celor din clasele inferioare. Moșiile aristocraților erau aprovizionate cu vânat proaspăt și pește de râu, dar şi foarte multe fructe și legume. Alimentele gătite erau puternic condimentate cu mirodenii precum chimen, nucșoară, ghimbir și piper roşu. Alte ingrediente folosite includeau migdalele, zahărul din trestie și fructele uscate precum curmalele, smochinele și stafidele care erau "lux" pentru acea vreme. Bogații vremii puneau mare preț pe acestea și le importau de peste ocean la prețuri colosale. Într-adevăr, curtea avea și un slujitor a cărui sarcină era legată de mirodenii în general. Sosurile picante erau și ele populare. Toate fructele și legumele erau gătite pentru că se credea că în stare crudă îmbolnăveau organismul. În cartea „The Boke of Kervynge”, scrisă în 1500, bucătarul este avertizat să „aibă grijă la salatele verzi și fructele crude pentru că acestea îl vor îmbolnăvi pe suveran”.

Jeleu înnegrit cu sânge fiert, plăcinte cu rădăcinoase şi sculpturi din zahăr ars

Mesele organizate pentru festinele ținute în timpul banchetelor erau pline cu mâncăruri spectaculoase, oferind ocazia perfectă pentru nobili să-și etaleze averile. Jeleurile, plăcintele, prăjiturile și tocanele zilnice erau acompaniate de animale splendide precum păunii, focile sau balene. La colorarea jeleurilor și cremelor erau folosite culori naturale vii ca lemn de santal pentru roșu, șofran pentru un galben aprins și sânge fiert pentru negru. Sculpturile din zahăr făceau şi ele senzaţie. Femeile pregăteau, deseori, plăcinte rulate pe care le umpleau cu rădăcinoase fierte şi bine condimentate.

Dieta săracilor

Aceia mai puțin privilegiați, care erau la baza ierarhiei sociale, aveau diete mai puţin impresionante iar mesele lor nu erau nici pe departe la fel de grandioase şi de diversificate ca ale conţilor şi conteselor. Dacă nu slujeai într-o moșie mare, era foarte greu să pui mâna pe carne sau pește proaspăt, cu toate că cei care locuiau în apropiere de mare puteau pescui. Majoritatea oamenilor conservau alimentele imediat după recoltă sau sacrificiu şi le puneau la murat sau în sare. De atunci ne-a rămas şi nouă, românilor, obiceiul de a pune jumări la borcan şi de a ţine carnea în untură, la garniţă. Șunca, peștele murat, fructele conservate de exemplu, treceau printr-un astfel de proces în gospodăriile celor mai puţin înstăriţi. Săracii mai creșteau și porci care, spre deosebire de vite sau oi, puteau umbla nestingheriți prin păduri. Țăranii obișnuiau să crească vaci, așa că dieta lor consta în cea mai mare parte în produse lactate ca smântână sau zer.

Atât bogații cât și săracii aveau o slăbiciune pentru o fiertură care în realitate era o supă groasă cu carne, legume și tărâță. Este înrudită cu supa minestrone de astăzi, un "comfort food" la mare căutare mai ales pe timp de iarnă, care satură şi e plină de nutrienţi. Varianta de lux a acestei fierturi conținea, pe vremuri, și cereale. Vinul roşu şi strugurii nu lipseau niciodată de pe mesele celor cu statut social. Pâinea era baza pentru toate categoriile, chiar dacă pe mesele unora şi altora erau de calitate diferită, în funcție de cerealele folosite.