La Festivalul de Film de la Veneţia, actriţa Jamie Lee Curtis va primi Leul de Aur onorific pentru întreaga carieră
Dimensiune font:
Actriţa Jamie Lee Curtis va primi Leul de Aur onorific pentru întreaga carieră la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, care se va desfăşura anul acesta între 1 şi 11 septembrie.
Decernarea trofeului va avea loc pe 8 septembrie la Sala Grande del Palazzo del Cinema, al hotelului Lido din Veneţia, înainte de prezentarea în afara competiţiei a filmului „Halloween Kills”, în regia lui David Gordon Green şi având-o ca protagonistă chiar pe Curtis.
Directorul Mostrei din Veneţia, Alberto Barbera, notează într-un comunicat că „Jamie Lee Curtis face parte din acel grup rar de actriţe şi actori de la Hollywood capabili să ofere întruchiparea cea mai convingătoare a tuturor calităţilor ce reprezintă sufletul cinematografiei mondiale”.
La rândul său, actriţa americană a mulţumit într-un comunicat pentru această mare onoare şi s-a arătat surprinsă pentru faptul de „a fi practicat această meserie suficient de mult timp pentru a primi un premiu” pentru întreaga sa carieră.
Fiică a două mari personalităţi ale marelui ecran, Tony Curtis şi Janet Leigh, şi protagonistă a unor filme ca „True Lies” de James Cameron, Jamie Lee Curtis „este întruchiparea firească a vedetei capabile să-şi asume roluri de actriţă versatilă, cu o mare carismă şi o personalitate ieşită don comun”, au subliniat responsabilii festivalului.
Ei au reamintit că parcursul său în cinematografie a început în urmă cu patru decenii cu răsunătorul său debut în filmul horror „Halloween”, care a devenit un clasic al genului, cariera sa incluzând peste 40 de filme.
În afara de legendara saga „Halloween”, Jamie Lee Curtis a făcut parte din distribuţia unor comedii devenite clasice precum „A Fish Called Wanda” şi „Freaky Friday”, sau filmele de acţiune „True Lies” şi „Blue Steel”.
Adauga comentariul tau