Prognoza meteo pe două săptămâni: ANM anunță surprize uriașe

meteo  canicula_1

Dimensiune font:

| 24-03-2025 15:24

Temperaturile din prima parte a celei de-a doua luni de primăvară vor fi unele neașteptate. Vremea se răcește în zilele următoare, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie.
Banat


Primele două zile indică o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 20...21 de grade. Ulterior, valorile termice diurne vor scădea până la o valoare medie de 14 grade, în data de 28 martie. După această zi, maximele termice vor crește treptat, iar mediat, vor fi de 16-17 grade până spre sfârșitul intervalului de analiză. Din punct de vedere al temperaturilor minime, media acestora va fi de 9 grade în primele trei zile (24-26 martie), apoi va scădea ușor până în data de 30 martie, când va fi de aproximativ 6 grade; această valoare se va menține până la finalul celei de-a doua săptămâni de referință.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în ambele săptămâni analizate, iar cantitățile de apă vor fi local însemnate în perioada 24-28 martie.

 

Crișana


La începutul intervalului, temperaturile maxime se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei, astfel că, mediat, vor fi de 18...19 grade, în zilele de 24 și 25 martie. După aceasta, maximele termice vor scădea ușor, până la valori mediate de 15...17 grade și nu vor avea variații semnificative până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de referință. În ceea ce privește temperaturile minime, în primele zile, media acestora se va situa în jurul a 8 grade; ulterior se poate remarca o scădere treptată a temperaturilor din timpul nopților, astfel încât, după data de 28 martie, se vor înregistra 5...6 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de analiză, iar în intervalul 24-29 martie local vor fi cantități de apă însemnate.

 

Transilvania

În prima zi, media maximelor termice va fi de 21 de grade, indicând o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Ulterior, se poate observa scăderea treptată a temperaturilor din timpul zilei, astfel că, în data de 28 martie, mediat, se vor atinge 14 grade. După aceasta, se remarcă o ușoară încălzire a vremii și se vor înregistra 15...16 grade, valori ce se vor menține până la finalul celei de-a doua săptămâni analizate. Dacă se face raportare la media temperaturilor minime, aceasta va fi de 3 grade, în data de 24 martie, apoi va crește până la aproximativ 6 grade, în perioada 25-28 martie. După acest interval, nu vor fi variații semnificative din punct de vedere al mediei minimelor termice până la sfârșitul perioadei de referință.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în ambele săptămâni. Local vor fi cantități însemnate de apă, îndeosebi în prima jumătate a perioadei analizate.

Maramureș

Media temperaturilor maxime nu va avea variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni, astfel că va fi de 15...18 grade; cea mai mare valoare se va atinge în data de 25 martie, iar cea mai mică în ziua de 27 martie. Dacă se face referire la media minimelor termice, se observă variații ușoare ale acesteia, între 6 și 7 grade. Ulterior, minimele de pe parcursul nopților vor scădea ușor, astfel că, mediat se vor atinge 4...5 grade până spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni analizate.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de referință. Local vor fi cantități de apă însemnate, cu precădere în prima săptămână.

 
Moldova

La începutul intervalului, valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei, astfel încât se vor înregistra în medie 17...20 de grade. Între 27 și 29 martie, maximele termice vor fi ușor mai scăzute, până la valori în medie de 13...15 grade. Din 30 martie, nu vor fi variații semnificative până la sfârșitul intervalului, înregistrându-se, în medie, în jurul a 16 grade. Temperaturile minime, în primele zile, se vor situa în jurul a 8 grade. Din 27 martie, acestea vor fi în scădere, astfel încât se vor înregistra, în medie, 5...6 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de analiză, cu cele mai însemnate cantități de apă în intervalul 27-30 martie.

Dobrogea

În prima zi a intervalului, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, înregistrându-se în medie 22 de grade. Din cea de-a doua zi (25 martie), valorile termice vor fi în scădere treptată până în data de 28 martie, astfel încât se vor înregistra în medie 15...18 grade. După această zi și până la finalul intervalului, valorile termice diurne se vor situa în medie în jurul a 16 grade. Temperaturile minime vor fi în medie de 9...10 grade, în primele două zile din interval. Din 27 martie și până în 6 aprilie, se vor înregistra temperaturi minime de 7...8 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi scăzută în primele două zile (24 și 25 martie), urmând ca până la finalul intervalului probabilitatea să fie ridicată.

Muntenia

În prima zi a intervalului, temperaturile maxime vor înregistra o creștere, atingând valori medii de 22...24 de grade, fiind peste media climatologică a perioadei. Ulterior, se estimează o ușoară scădere, astfel încât între 27 și 30 martie, maximele medii se vor situa în jurul valorilor de 16...18 grade. Până spre finalul intervalului, temperaturile vor rămâne relativ constante, cu maxime în jurul a 18 grade. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor urma un trend similar, cu valori medii de 8...10 grade, între 25 și 28 martie, urmate de o scădere ușoară spre începutul lunii aprilie, iar până spre finalul intervalului temperaturile nocturne se vor stabiliza în jurul valorilor medii de 6...7 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată începând din 26 martie. Local vor fi cantități însemnate de apă, îndeosebi în perioada 27-29 martie.

Oltenia

Temperaturile maxime se vor situa cu mult peste normele specifice perioadei cu precădere în prima zi din interval, atingând valori medii de 22...23 de grade. Apoi se va resimți o scădere ușoară, cu maxime medii oscilând între 14 și 18 grade în intervalul 26-30 martie. Spre finalul intervalului, temperaturile diurne vor rămâne relativ constante, în jurul a 17 grade. Minimele termice vor înregistra o creștere treptată, ajungând la 8...10 grade, în jurul datei de 26 martie, însă ulterior vor coborî ușor, situându-se între 6 și 8 grade, până la începutul lunii aprilie. Spre finalul intervalului analizat, temperaturile minime vor fi în medie în jurul a 6 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată începând din 26 martie, până la finalul intervalului. Local și temporar vor fi cantități de apă însemnate, îndeosebi în intervalul 27-29 martie.

La munte

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în primele două zile, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 11 grade. Ulterior, se remarcă scăderea temperaturilor de pe parcursul zilei până spre aproximativ 5 grade, valoare medie ce se va atinge în 28 martie. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni nu vor fi variații semnificative ale maximelor termice, acestea având o medie de 6...7 grade. Din punct de vedere al temperaturilor minime, media acestora va porni de la 1 grad, în data de 24 martie, va crește ușor în următoarele două zile, spre 3 grade, apoi va scădea treptat, până la aproximativ 0 grade; această valoare medie a temperaturilor minime se va menține până spre finalul intervalului de analiză.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în ambele săptămâni, iar local și temporar vor fi cantități de apă însemnate. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cum functioneaza turneele de bingo si unde le gasesti
15/09/2025 09:07

 In trecut, jocurile de bingo erau disponibile doar in sali fizice de joc. De exemplu, in Bucuresti, era o sala extrem de cunoscuta pe langa AFI Cotroceni. Insa in prezent, majoritatea salilor de bingo au ...

Șase lucruri pe care orice femeie ar trebui să le cunoască despre corpul ei! Informații utile care îți pot salva viața
14/09/2025 13:31

Cele sase lucruri pe care orice femeie ar trebui să le cunoască despre corpul ei nu tin doar de biologie, ci si de sănătate, preventie si incredere personală. De la pubertate pană la menopauză, corpul tr ...

TOP 6 sfaturi esențiale pentru a înțelege mai bine jocurile de cazinou online
11/09/2025 16:11

Poză de Joakim Honkasalo pe Unsplash.com  Astăzi, jocurile de cazinou online au devenit o formă populară de divertisment si o oportunitate de a castiga potential bani. Cu toate acestea, pentru a te bu ...

Ce trebuie să știi despre impozitul pe câștigurile din jocuri de noroc
11/09/2025 09:52

Ce trebuie să stii despre impozitul pe castigurile din jocuri de noroc  A doua jumătate a anului 2025 aduce multe schimbări, atat scumpiri de alimente, servicii si bunuri cat si taxări mai mari in une ...

Cumpărăturile acestor români vor fi verificate de ANAF! Ce cheltuieli nu sunt permise!
10/09/2025 19:57

Cumpărăturile acestor romani vor fi verificate de ANAF! Este vorba despre achizitiile pe firmă, care vor fi strict monitorizate de Agentia Natională de Administrare Fiscală. Concret, bunurile si serviciile ...

Cum sa alegi un casino de top
10/09/2025 14:13

 Numarul de persoane atrase de jocurile de noroc este intr-o continua crestere, iar asta din mai multe motive. In primul rand, se investesc sume imense de bani in campaniile de marketing pentru jocurile de ...

O nouă metodă de a scoate bani de la bancomat! Nu este nevoie de cardul bancar!
10/09/2025 12:58

O nouă metodă de a scoate bani de la bancomat! Romanii care si-au uitat cardul acasă pot retrage bani cash de la ATM foarte simplu si rapid, in conditii de sigurantă. Retragerea de numerar fără card este ...

De ce nu și Vlad Dragomir? Motivul pentru care fotbalistul lui Pafos nu a fost convocat la echipa națională
09/09/2025 20:29

  Vlad Dragomir, 26 de ani, e unul dintre cei mai constanti jucători romani din străinătate in acest debut de sezon. Mijlocasul crescut la academia celor de la Arsenal nu a fost convocat la ...

Statul oferă tichete pentru energie! Cum depui cererea de plată
09/09/2025 18:40

Ministrul Muncii, Florin Manole, a apărut recent intr-un clip pe retelele sociale explicand, cu un ton calm si tehnic, cum pot romanii să aplice pentru „tichetele de energie”. Aparent, statul a g ...

Interzis la examenul auto! Candidații nu vor mai obține permisul de conducere!
08/09/2025 18:16

Interzis la examenul auto! Legislatia stabileste clar ce manevre sunt interzise, cum trebuie pregătit vehiculul si cum trebuie să se comporte soferul in trafic, in timp ce sustine proba practică. Dacă fac a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei