Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei de 30 milioane euro / Zece ani de procese și zece judecători

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 19-03-2025 15:33

Fostul primar al Sectorului 5 a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare primită la instanța de fond, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, după ce Curtea de Apel București a dispus miercuri achitarea sau încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor.

Potrivit deciziei instanței, Vanghelie a fost achitat pentru abuz în serviciu și spălare de bani, iar pentru infracțiunea de luare de mită, judecătorii au constatat că faptele s-au prescris, fiind aplicate în acest sens deciziile Curții Constituționale și ale instanței supreme, care au avut ca efect închiderea a peste 10.000 de dosare penale.

Marian Vanghelie, Foto: Inquam Photos / George Călin
 
„În baza art. 396 alin. 5 Cpp, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cpp, achită pe inculpatul Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (52 de acte materiale săvârșite în perioada 2007-2012). În baza art. 396 alin. (1) și (6) Cpp, raportat la art.16 alin.(1) lit.f) Cpp, art. 154 alin.(1) lit. b) Cpp și art. 5 Cpp, cu referire la art.155 alin. (1) Cod penal, interpretat prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și Decizia nr.67 din 25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal față de inculpatul Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art.396 alineat 5 rap. la art. 16 lit. b) teza I cu aplicarea art. 4 Cod de procedură penală, dispune achitarea inculpatului Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani”, se arată în hotărârea instanței, care este definitivă, conform Agerpres.

Zece ani de procese și 10 judecători
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată în iulie 2015 de către DNA, sub acuzația că a primit mită de 30 de milioane de euro, iar procesul a durat aproape zece ani, perioadă în care în dosar s-au perindat zece judecători.

Vanghelie a beneficiat de decizia Curții Constituționale din mai 2022 privind prescrierea faptelor, dar și de hotărârile instanței supreme, care a stabilit mai întâi că decizia CCR se aplică retroactiv până în anul 2014, după care a dispus că, în cazul faptelor de corupție, termenul de prescripție curge nu de la data primirii mitei, ci de la data pretinderii acesteia.


De condamnări au scăpat și ceilalți inculpați din acest dosar, și anume Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie, care primise la instanța de fond 8 ani închisoare), omul de afaceri Marin Dumitru (4 ani închisoare cu executare) și Sorin Ștefan Ciocan (3 ani cu suspendare).

Instanța a respins acțiunea civilă formulată de Primăria Sectorului 5, însă judecătorii au dispus confiscarea specială a sumei de 13.731.094 lei de la Marian Vanghelie.

Vanghelie, trimis în judecată pentru 9 infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și 7 infracțiuni de spălare de bani
Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2014 Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5 din București, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a cerut și a primit de la omul de afaceri Marin Dumitru foloase materiale necuvenite de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un „comision” de 20% din încasări.

Mita a fost cerută și primită de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Sectorului 5, cu încălcarea legii, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar și pentru a dispune plata lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).

Concret, conform DNA, foloasele necuvenite primite de Vanghelie de la Marin Dumitru au constat în:

sume de bani lichizi; încheierea și executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăți comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal;
cedarea părților sociale și, implicit, a patrimoniului, unei societăți comerciale către persoane indicate de Vanghelie; transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Vanghelie;
achitarea cheltuielilor prilejuite de campaniile electorale;
oferirea de bunuri de valoare (ceasuri);
încheierea de contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 București, în vederea susținerii financiare a organizării unor manifestări publice aducătoare de capital electoral pentru Vanghelie;
achitarea de sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susținerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare;
suportarea costurilor unor lucrări de renovare la obiective indicate de Vanghelie;
suportarea costurilor de renovare a unor magazine aparținând unei societăți comerciale controlate de Vanghelie; achitarea costurilor aferente unor petreceri private.
Conform DNA, pentru atribuirea acestor contracte și pentru a facilita efectuarea plăților aferente acestora, Vanghelie „fie nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, fie și le-a îndeplinit în mod defectuos, vătămând drepturile patrimoniale ale Sectorului 5, prin cheltuirea în mod nejustificat a resurselor bănești aflate la dispoziția unității administrativ-teritoriale”.

Pentru ca firmele controlate de către Marin Dumitru să dispună de resursele bănești necesare asigurării foloaselor patrimoniale necuvenite solicitate de către Vanghelie, contractele de achiziții publice au fost încheiate la prețuri mult superioare față de valoarea reală a serviciilor prestate. În acest fel, costurile reale de execuție a lucrărilor și implicit valoarea efectivă a acestor lucrări au fost de cel mult 60% din valoarea contractelor.


 


Ca atare, prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5 este de 295.207.000 de lei, susțineau procurorii.

Potrivit acestora, o parte considerabilă din sumele de bani și din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită au fost supuse unor ample operațiuni de spălare de bani, prin circuite financiare fictive, desfășurate de Marian Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, Laura Ciocan și Sorin-Ștefan Ciocan, având rolul de a disimula produsele obiect al infracțiunilor 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
O nouă meserie în România! Ce condiții trebuie îndeplinite și cât se câștigă pe zi!
08/09/2025 18:20

Apare o nouă meserie in Romania! Este vorba despre ocupatia de ingrijitor de caini, iar cei dornici pot urma un curs acreditat de Ministerul Muncii. Iată ce conditii trebuie indeplinite si cat se castigă pe ...

Decizie de ultimă oră! Multinaționalele vor fi impozitate cu 1 la sută pe cifra de afaceri
01/09/2025 17:56

După un weekend tensionat in coalitia de guvernare, liderii PSD, PNL si UDMR au ajuns luni, 1 septembrie 2025, la un nou acord fiscal: impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri de peste ...

Șoc termic în România. Dimineață de august cu temperaturi negative și îngheț la sol
25/08/2025 20:51

Romania a traversat luni una dintre cele mai reci dimineti de august din ultimele decenii, cu temperaturi care au coborat mult sub media acestei perioade si au atins pragul inghetului. Potrivit Administratiei N ...

Cum se schimbă industria turismului: Oamenii caută locuri mai răcoroase din cauza schimbărilor climatice
25/08/2025 12:35

Temperaturile record, incendiile de vegetaţie şi umiditatea crescută transformă industria mondială a turismului, pe măsură ce iubitorii de vacanţă se chinuie să se adapteze la problemele provocate de ...

Disperarea unui român la all-inclusive: ”Luată de pe hol, dat bani și băgată în cameră”. 12 capete de acuzare!
23/08/2025 14:15

 Turcia este una dintre destinatiile favorite ale romanilor in vacanta de vară, iar impresiile despre concediile petrecute acolo abundă pe retelele de socializare. Astfel, pe contul de Facebook Forum Tu ...

Ieșirea cu mașina din țară! Reguli obligatorii pentru șoferii români!
22/08/2025 11:17

Multi conducători auto se intreabă ce trebuie să facă la iesirea cu masina din tară! În 2025, cetătenii romani trebuie să respecte o serie de reguli stricte pentru a putea trece frontiera fără pr ...

Ponturile unei jurnaliste de călătorii care s-a mutat în Franța.
20/08/2025 20:06

 Pentru multi turisti, Franta se confundă cu Parisul – orasul iubirii, al cafenelelor cochete si al muzeelor celebre. Totusi, capitala nu reuseste intotdeauna să răspundă asteptărilor, fenomen c ...

Ce sunt de fapt „ruinele misterioase” de pe fundul Lacului Vidraru
19/08/2025 11:30

 Zidurile apărute pe fundul Lacului Vidraru, aflat in proces de golire controlată pentru lucrări de modernizare la baraj, sunt, de fapt, vechile locuinte si constructii tehnice folosite la ridicarea bar ...

Airbnb-ul la negru lovește Grecia: bulgarii și românii scumpesc casele din Halkidiki, grecii rămân fără acces la propria piață
19/08/2025 08:25

În nordul Greciei, tensiunile dintre brokerii imobiliari locali si investitorii străini se adancesc pe fondul unui fenomen care amenintă stabilitatea economică a regiunii. Camera Profesională a Broker ...

Cât ne costă, de fapt, o vacanță cu mașina? Analiza completă a costurilor ascunse
18/08/2025 12:54

Planificarea unei vacante cu masina poate fi o experientă extraordinară, oferind libertate si flexibilitate. Însă, de cele mai multe ori, ne concentrăm doar pe costurile evidente: cazare si, eventual, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei