Poți să depășești sau nu o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier

politist

Dimensiune font:

| 29-06-2025 21:41

 În ce condiții poți să depășești o căruță pe linia continuă? Pentru șoferii care nu știau, circulația căruțelor, dar și cea a altor vehicule lente, este într-adevăr permisă pe o mare parte a drumurilor din România.

Poți să depășești o căruță pe linia continuă?

Există însă niște reguli pe care conducătorii acestor vehicule trebuie să le respecte. La rândul lor, ceilalți șoferi prezenți în trafic trebuie să respecte Codul Rutier când vine vorba de depășiri și nu numai. 

„Depășirea este manevră prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial”, se arată în legea circulației. 

Cu alte cuvinte, în momentul în care ieși de pe bandă și intri pe contrasens pentru a trece în fața unui alt vehicul, înseamnă depășire. Dacă însă ești pe o bandă paralelă și treci de un vehicul mai lent, atunci este vorba despre o devansare. 

Codul Rutier precizează că depășirea se poate face atât pe o bandă paralelă, cât și pe contrasens. În cazul în care treci pe sensul celălalt de circulație pentru a depăși un vehicul, trebuie să ții cont de marcajul rutier.

Ce spune Codul Rutier

Poți să depășești o căruță pe linia continuă? Codul Rutier spune clar că dacă există o linie continuă, înseamnă că nu poți depăși în acea zonă. În același timp, nu este permisă depășirea nici în zonele unde indicatoarele rutiere interzis manevra

„Se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, conform Art. 120, alin. 1, lit. (i), din Codul Rutier.

ADVERTISEMENT

Dacă e să vorbim despre vehiculele cu tracțiune animală ori motocicletele fără ataș, atunci lucrurile se schimbă. Mai exact, în Codul Rutier sunt prevăzute câteva excepții când vine vorba de depășire.

„Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, stabilește legea circulației.

Ce sancțiuni riști dacă încalci legea

Pe de altă parte, în cazul în care ne referim la nerespectarea indicatoarelor și marcajelor rutiere, aici nu există nicio excepție. Asta înseamnă, deci, că nu poți să depășești o căruță pe linia continuă.

În general un astfel de marcaj apare în zonele cu vizibilitate redusă, ori în cele în care riscul de accident e unul ridicat. Astfel, pentru a nu pune în pericol viața altor participanți din trafic, este bine ca legea să fie respectată.

„Legea nu prevede nicio excepție care să permită depășirea vehiculelor lente prin încălcarea marcajului continuu. Iar în situația în care sunteți identificat de un polițist rutier depășind un vehicul lent sau un obstacol, încălcând aceste reguli de circulație, vi se poate aplica sancțiune contravențională și o să vi se rețină permisul de conducere pentru 60 de zile”, a explicat la rândul său, pe YouTube polițistul Tavi Perțea.

Un detaliu important e legat de faptul că atât căruțele cât și vehiculele lente nu au dreptul să circule pe autostradă și nici pe drumurile europene. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru a nu exista anumite riscuri în trafic.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
O nouă meserie în România! Ce condiții trebuie îndeplinite și cât se câștigă pe zi!
08/09/2025 18:20

Apare o nouă meserie in Romania! Este vorba despre ocupatia de ingrijitor de caini, iar cei dornici pot urma un curs acreditat de Ministerul Muncii. Iată ce conditii trebuie indeplinite si cat se castigă pe ...

Decizie de ultimă oră! Multinaționalele vor fi impozitate cu 1 la sută pe cifra de afaceri
01/09/2025 17:56

După un weekend tensionat in coalitia de guvernare, liderii PSD, PNL si UDMR au ajuns luni, 1 septembrie 2025, la un nou acord fiscal: impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri de peste ...

Șoc termic în România. Dimineață de august cu temperaturi negative și îngheț la sol
25/08/2025 20:51

Romania a traversat luni una dintre cele mai reci dimineti de august din ultimele decenii, cu temperaturi care au coborat mult sub media acestei perioade si au atins pragul inghetului. Potrivit Administratiei N ...

Cum se schimbă industria turismului: Oamenii caută locuri mai răcoroase din cauza schimbărilor climatice
25/08/2025 12:35

Temperaturile record, incendiile de vegetaţie şi umiditatea crescută transformă industria mondială a turismului, pe măsură ce iubitorii de vacanţă se chinuie să se adapteze la problemele provocate de ...

Disperarea unui român la all-inclusive: ”Luată de pe hol, dat bani și băgată în cameră”. 12 capete de acuzare!
23/08/2025 14:15

 Turcia este una dintre destinatiile favorite ale romanilor in vacanta de vară, iar impresiile despre concediile petrecute acolo abundă pe retelele de socializare. Astfel, pe contul de Facebook Forum Tu ...

Ieșirea cu mașina din țară! Reguli obligatorii pentru șoferii români!
22/08/2025 11:17

Multi conducători auto se intreabă ce trebuie să facă la iesirea cu masina din tară! În 2025, cetătenii romani trebuie să respecte o serie de reguli stricte pentru a putea trece frontiera fără pr ...

Ponturile unei jurnaliste de călătorii care s-a mutat în Franța.
20/08/2025 20:06

 Pentru multi turisti, Franta se confundă cu Parisul – orasul iubirii, al cafenelelor cochete si al muzeelor celebre. Totusi, capitala nu reuseste intotdeauna să răspundă asteptărilor, fenomen c ...

Ce sunt de fapt „ruinele misterioase” de pe fundul Lacului Vidraru
19/08/2025 11:30

 Zidurile apărute pe fundul Lacului Vidraru, aflat in proces de golire controlată pentru lucrări de modernizare la baraj, sunt, de fapt, vechile locuinte si constructii tehnice folosite la ridicarea bar ...

Airbnb-ul la negru lovește Grecia: bulgarii și românii scumpesc casele din Halkidiki, grecii rămân fără acces la propria piață
19/08/2025 08:25

În nordul Greciei, tensiunile dintre brokerii imobiliari locali si investitorii străini se adancesc pe fondul unui fenomen care amenintă stabilitatea economică a regiunii. Camera Profesională a Broker ...

Cât ne costă, de fapt, o vacanță cu mașina? Analiza completă a costurilor ascunse
18/08/2025 12:54

Planificarea unei vacante cu masina poate fi o experientă extraordinară, oferind libertate si flexibilitate. Însă, de cele mai multe ori, ne concentrăm doar pe costurile evidente: cazare si, eventual, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei