Turismul istoric în Antalya, o opțiune pentru o vacanță completă

 

Turiştii români care aleg să-şi petreacă vacanţele în Antalya pot opta, pe lângă plajă, să viziteze parcuri acvatice, să meargă croaziere, să facă rafting şi scuba diving, dar şi pentru excursiile în situri istorice şi religioase, o incursiune în viaţa unor civilizaţii vechi de milenii care a luat amploare în ultimii ani în paralel cu hotelurile de lux în provincia turcă de pe coasta Mediteranei.
Ghizii turistici răspund invariabil că excursia la Demre-Myra - care include şi oraşul lycian Myra, biserica Sfântului Nicolae şi croaziera spre oraşul scufundat - este un „must do”. „Este o excursie completă şi una dintre cele mai solicitate excursii în care merg românii când ajung în Antalya”, spune Maria Ozbilgin, ghid turistic pentru români în Turcia de 25 de ani.
La Myra pot fi văzute două necropole de morminte lyciene săpate în stâncă, un teatru greco-roman şi ruinele zonei fortificate, în care locuitorii se puteau refugia în cazul unui atac. Myra nu a fost un oraş-cetate, ci un oraş construit la malul mării, care a avut portul la Andriake, care s-a umplut mai târziu de aluviuni. După ce în 2009 au început săpături la Andriake, un hambar de grâne din vremea împăratului roman Hadrian (117-138 d. Hr.) a fost transformat în Muzeul civilizaţiilor lyciene.

Necropola din Myra
Cronologic vorbind, cel mai vechi în acest sit este necropolisul sau cimitirul. „În cultul morţilor la lycieni existau două tipuri de morminte. Sau erau morminte după modelul caselor, aşa cum vedem aici, săpate în piatră, sau dacă erau în oraşe-port sau în insule, în necropolisul lor aveau morminte, pentru că erau marinari, ca nişe corăbioare întoarse invers. La British Museum întâlnim foarte multe morminte de genul acesta, luate tot de la ei. Aici întâlnim mormintele după modelul caselor, tăiate în stâncă, iar calea de acces era pe scări, care, bineînţeles, între timp s-au dărâmat”, a explicat Maria Ozbilgin la o întâlnire cu jurnalişti români.

Necropola a fost folosită între secolul VII şi secolul al IV-lea î. Hr., astfel de morminte fiind, ca în multe alte civilizaţii, nu ale muritorilor de rând, ci ale celor aflaţi suficient de sus pe scara socială pentru a şi le putea permite.
La Myra se află şi un teatru greco-roman, care este încă în curs de restaurare. „Deşi noi ne-am obişnuit să le spunem la aceste construcţii amfiteatru, nu este corect, amfi înseamnă întodeauna faţă în faţă, vizavi. Partea aceasta cu scaune, auditorium, dacă este circular, astfel încât fiecare spectator să aibă un alt spectator în faţă, exemplul cel mai popular este Colosseum, atunci spunem că este amfiteatru. Dacă spunem că este în formă de U, toate sunt teatre. Şi există în lume treatrul elenistic, teatrul greco-roman şi amfiteatrele toate sunt romane. Pentru că această formă de arcadă, cu cheia de boltă, care susţine toată construcţia, greutatea, au introdus-o în construcţie romanii”, a explicat ghidul turistic.
Teatrul greco-roman are o capacitate de 12.000 de locuri, dar, după modelul vremii, întrucât cei care donau fonduri pentru construcţie aveau asigurat un loc în teatru, un bloc de marmură de până la un metru şi jumătate în care erau însoţiţi de sclavii personali, oamenii din cetate se adunau aici în număr mare numai atunci când mai marele din Myra făcea un gest politic.

Teatrul greco-roman de la Myra
Materialele de construcţie care au fost folosite în zonă sunt în special piatra calcaroasă, pentru că munţii sunt calcaroşi, iar în interior marmura, cu care a fost placată toată construcţia.
Teatrul greco-roman de la Myra este unul cu „arenă”, nu cu „orchestră”, cum este cel de la Aspendos, care se află tot în Antalya, în oraşul Serik.
„Unde este orchestra, cum ar fi fosa la operă, înseamnă că în acele teatre nu s-au desfăşurat întreceri sportive, care să pericliteze siguranţa spectatorilor, şi înseamnă că în acele cetăţi erau alte construcţii pentru întrecerile sportive, care se numeau stadium. Deci acel teatru era numai pentru activităţi culturale. Dacă este adânc, după cum vedeţi aici, şi are acele balustrade care apără spectatorii, se numeşte arena. Acesta este un teatru cu arena. Vedeţi basoreliefuri peste tot, cu măşti. Toate motivele sunt corintice. Stilul corintic l-a folosit cel mai mult Roma, pentru că era mult mai decorativ”, a explicat Maria Ozbilgin.

 Biserica-muzeu a Sfântului Nicolae de la Demre
Nu prea departe de Myra, în oraşul Demre, se află şi biserica Sfântului Nicolae, a cărei construcţie a început în secolul al VI-lea, la ordinul lui Teodosie al II-lea, peste locul în care s-ar fi aflat lăcaşul în care a slujit el, dar s-a efectuat în cea mai mare parte în secolul al VIII-lea.

Ca arhitectură, biserica seamănă foarte mult cu un templu, fiind ridicată de fapt pe structura unui templu dedicat zeiţei Artemis, de la care a păstrat şi altarul. Aici se crede că a fost îngropat Sfântul Nicolae, episcop al Myrei, despre care se spune că ar fi participat chiar la Conciliul de la Niceea din 325 şi chiar că ar fi fost întemniţat din cauza unui incident în timpul adunării ecumenice, dar circulă mai multe variante despre locul în care s-ar fi aflat mormântul. Cert este că mai târziu osemintele Sfântului Nicolae au fost ridicate de italieni şi duse în basilica din Bari, unde se spune că sunt izvorâtoare de mir şi făcătoare de minuni şi au devenit de la bun început un loc de pelerinaj. 
Poveştile despre actele de generozitate ale Sfântului Nicolae în Myra au dus de altfel la apariţia legendei lui Moş Crăciun. La Demre, nu departe de biserica-muzeu a Sfântului Nicolae, şi ea în prezent în curs de restaurare, se află o statuie în mărime naturală a celui mai cunoscut simbol universal al generozităţii, varianta cu sacul în spinare instituţionalizată de reclamele de televiziune.