VIDEO În ce condiții se deschide sezonul estival pe litoral, de la 1 iunie? Cîțu: Fără mască pe plajă, cu distanță între șezlonguri

litoral (2)

Dimensiune font:

| 06-05-2021 12:22

 Premierul Florin Cîțu a spus, joi, la Constanța, după discuții cu reprezentanții HoReCa, că a primit din partea acestora soluții foarte bune pentru ca sezonul estival să se deschidă în siguranță pe litoral de la 1 iunie. El a precizat că relaxarea restricțiilor va fi făcută în două etape, de la 1 iunie și de la 1 august, iar printre primele măsuri de relaxare va fi eliminarea obligativității de purtare a măștii pe plajă, cu condiția de a fi asigurată distanța între șezlonguri. Premierul a vorbit din nou despre deschiderea hotelurilor și restaurantelor la capacitate maximă, doar pentru persoanele vaccinate.




Cîțu a spus că a venit special la Constanța ca să se asigure că va fi pregătit cât mai bine acest sezon estival și că a primit de la reprezentanții HoReCa soluţii și susținerea acestora pentru campania de vaccinare.

”Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în comitetul interministerial şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii la timp, aprobate, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi a doua etapă la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie”, a spus premierul.

El a precizat că relaxarea restricțiilor va fi făcută în două etape - prima etapă de la 1 iunie, iar cea de a doua, de la 1 august. Astfel, de la 1 iunie, pe plajă nu va mai fi obligatorie purtarea măștii, cu condiția însă să fie distanță între șezlonguri. 
De asemenea, vor avea acces în restaurante și în hoteluri, la capacitate maximă, persoanele vaccinate.

Cum va fi făcută diferența între clienții vaccinați și cei nevaccinați?

Cîțu spune că soluțiile vor veni de la Institutul Național de Sănătate publică, dar că o variantă ar fi crearea unei aplicații. Deocamdată, se poate verifica în platforma de vaccinare, în baza CNP-ului persoanei respective, a afirmat el.

Întrebat dacă ridicarea acestor restricții va fi făcută de la 1 iunie doar dacă se ajunge la pragul de 5 milioane de persoane vaccinate până la acea dată, Cîțu a răspuns: "Aceasta este decizia și încercăm să avem 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie".
 
 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
O nouă meserie în România! Ce condiții trebuie îndeplinite și cât se câștigă pe zi!
08/09/2025 18:20

Apare o nouă meserie in Romania! Este vorba despre ocupatia de ingrijitor de caini, iar cei dornici pot urma un curs acreditat de Ministerul Muncii. Iată ce conditii trebuie indeplinite si cat se castigă pe ...

Decizie de ultimă oră! Multinaționalele vor fi impozitate cu 1 la sută pe cifra de afaceri
01/09/2025 17:56

După un weekend tensionat in coalitia de guvernare, liderii PSD, PNL si UDMR au ajuns luni, 1 septembrie 2025, la un nou acord fiscal: impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri de peste ...

Șoc termic în România. Dimineață de august cu temperaturi negative și îngheț la sol
25/08/2025 20:51

Romania a traversat luni una dintre cele mai reci dimineti de august din ultimele decenii, cu temperaturi care au coborat mult sub media acestei perioade si au atins pragul inghetului. Potrivit Administratiei N ...

Cum se schimbă industria turismului: Oamenii caută locuri mai răcoroase din cauza schimbărilor climatice
25/08/2025 12:35

Temperaturile record, incendiile de vegetaţie şi umiditatea crescută transformă industria mondială a turismului, pe măsură ce iubitorii de vacanţă se chinuie să se adapteze la problemele provocate de ...

Disperarea unui român la all-inclusive: ”Luată de pe hol, dat bani și băgată în cameră”. 12 capete de acuzare!
23/08/2025 14:15

 Turcia este una dintre destinatiile favorite ale romanilor in vacanta de vară, iar impresiile despre concediile petrecute acolo abundă pe retelele de socializare. Astfel, pe contul de Facebook Forum Tu ...

Ieșirea cu mașina din țară! Reguli obligatorii pentru șoferii români!
22/08/2025 11:17

Multi conducători auto se intreabă ce trebuie să facă la iesirea cu masina din tară! În 2025, cetătenii romani trebuie să respecte o serie de reguli stricte pentru a putea trece frontiera fără pr ...

Ponturile unei jurnaliste de călătorii care s-a mutat în Franța.
20/08/2025 20:06

 Pentru multi turisti, Franta se confundă cu Parisul – orasul iubirii, al cafenelelor cochete si al muzeelor celebre. Totusi, capitala nu reuseste intotdeauna să răspundă asteptărilor, fenomen c ...

Ce sunt de fapt „ruinele misterioase” de pe fundul Lacului Vidraru
19/08/2025 11:30

 Zidurile apărute pe fundul Lacului Vidraru, aflat in proces de golire controlată pentru lucrări de modernizare la baraj, sunt, de fapt, vechile locuinte si constructii tehnice folosite la ridicarea bar ...

Airbnb-ul la negru lovește Grecia: bulgarii și românii scumpesc casele din Halkidiki, grecii rămân fără acces la propria piață
19/08/2025 08:25

În nordul Greciei, tensiunile dintre brokerii imobiliari locali si investitorii străini se adancesc pe fondul unui fenomen care amenintă stabilitatea economică a regiunii. Camera Profesională a Broker ...

Cât ne costă, de fapt, o vacanță cu mașina? Analiza completă a costurilor ascunse
18/08/2025 12:54

Planificarea unei vacante cu masina poate fi o experientă extraordinară, oferind libertate si flexibilitate. Însă, de cele mai multe ori, ne concentrăm doar pe costurile evidente: cazare si, eventual, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei