In timp ce liderii europeni isi consolidează aliantele si influenta, presedintele Romaniei, Nicusor Dan, evită să-si asume vreo directie clară. Invitat la reuniunile strategice ale liberalilor lui Macron si ale conservatorilor PPE, Dan a anuntat că va participa, apoi a lipsit de la ambele. Ezitarea sa prelungită ridică semne de intrebare despre rolul real pe care il joacă in politica europeană. La două luni după ce a preluat mandatul de presedinte, Nicusor Dan reuseste contraperformanta de a deveni irelevant in politica europeană. Desi invitat la masa deciziilor, prin reuniunile d ...
COMUNICAT DE PRESA - PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata. Beneficiar: ANO TERM INSTAL S.R.L. IASI
Procedura falimentului faţă de compania Blue Air Aviation SA a fost deschisă, anunţă Infinexa, companie antreprenorială romanească specializată in restructurarea şi finanţarea firmelor aflate in dificultate, cu active administrate in valoare de 200 milioane de euro. Potrivit acesteia, toate activele companiei vor fi valorificate, inclusiv cele două avioane nefuncţionale şi alte cinci carcase de avion. ”Infinexa, companie antreprenorială romanească specializată in restructurarea şi finanţarea firmelor aflate in dificultate, cu active administrate in va ...
* la Iasi au fost depuse 901 de contestatii, 513 la limba si literatura romană si 388 la matematică * după solutionarea contestatiilor, 61,4% dintre lucrările reevaluate de la limba romană si 57,22% dintre lucrările de la matematică au primit note mai mari decat cele initiale Ministerul Educatiei a publicat astăzi, 10 iulie 2024, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro rezultatele finale obtinute după solutionarea contestatiilor de absolventii clasei a VIII-a care au sustinut probele Evaluării Nationale (23 - 25 iunie 2025). La nivelul judetului Iasi, in urma reevaluăr ...
Începand cu 1 august, regulile se schimbă radical in sistemul de sănătate publică. Romanii nu isi vor mai putea asigura automat sotul, sotia sau părintii care nu au venituri. Se schimbă regulile pentru asigurările de sănătate. Ce se intamplă cu persoanele coasigurate de la 1 august Guvernul introduce noi reguli care vor scoate bani direct din buzunarele celor care isi intretin rudele. Practic, calitatea de asigurat pentru coasigurati nu va mai fi gratuită, ci va presupune o procedură clară si, in multe cazuri, plata unei contributii suplimentare. Pană ac ...
Banca Natională a Romaniei a lansat in SICAP un contract de 6 milioane lei pentru servicii de cercetare statistică in teren pentru determinarea avutiei, finantării si consumului gospodăriilor populatiei si de consultantă pentru elaborarea indicatorilor de distributie a avutiei pe baza rezultatelor cercetării. Ceea ce se va intampla in următorii trei ani este o nemernicie ceea ce nici Stalin, sau ceausescu nu si-au permis in mod direct, practic statul vrea sa obtina si sa transmita mai departe către UE ce detine fiecare cetatean in parte, pentru ca la o adica sa-i se poata ...
Leul scade pentru a patra zi consecutiv in raport cu principala monedă europeană. Astfel, potrivit Băncii Centrale, un euro se tranzactionează, joi, cu 5,0774 lei fată de 5,0759 lei cat a fost miercuri. Însă dolarul american pierde teren in fata leului, inregistand o usoară scădere. Moneda americană se tranzactionează azi cu 4,3275 lei, fată de 4,3345 cat a fost miercuri. Lira sterlină este cotată de BNR la 5,8916 lei, fată de 5,8926 lei. Francul elvetian este cotat la 5,4484 lei, fată de 5,4451 lei in ziua precedentă. Aurul a fost cotat la 462,6381 lei pe g ...
Pensiile de peste 3.000 de lei ar putea plăti CASS pentru totdeauna, iar TVA va creste, spune Florin Citu. Există o probabilitate foarte mare ca TVA-ul să meargă la 24%, ori pană la finalul anului ori la inceputul anului viitor, sustine fostul premier Florin Citu. Fostul premier spune că Guvernul Bolojan ar fi trebuit să insiste mai mult pe reducerea cheltuielilor si mai putin pe majorarea taxelor: „Sunt sceptic, văzand că mergem după tot felul de carpeli, in loc să atacăm problemele de fond. Reforma salarizării este in PNRR, primim bani pentru ea si ...
Poliţiştii au făcut, joi, impreună cu procurori DIICOT, 15 percheziţii in judeţele Ialomiţa, Iaşi, Ilfov şi Alba intr-un caz de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj şi spălarea banilor. Potrivit anchetatorilor, presupuşii cămătari sunt acuzaţi că, incepand din 2020, au creat o grupare care dădea bani cu imprumut unor persoane cerand dobanzi de pană la 100%, iar in cazul in care cei imprumutaţi nu respectau termenele, membrii reţelei ii ameninţau şi intimidau, pentru recuperarea debitelor. Poliţişti ...
Gigi Becali (67 de ani) a povestit spaga pe care ar fi trebuit să o dea pentru a intra la facultate. Patronul campioanei Romaniei a făcut dezvăluiri incredibile in ziua in care FCSB a debutat in preliminariile noului sezon de UEFA Champions League. Lui Gigi Becali i s-a cerut spagă pentru a intra la facultate: „Plang singur in masină” Gigi Becali a fost student la Liceul „Iuliu Maniu” din Bucuresti, in perioada 1973-1978, după care a obtinut un atestat de mecanic auto. Patronul FCSB s-a inscris la Facultatea de Drept abia in anul 2005, in cadrul ...
CFR Cluj si-a asigurat prezenta in Europa League după ce a castigat trofeul in Cupa Romaniei Betano, in urma unui succes cu 3-2 contra lui Hermannstadt. În primul tur preliminar, ardelenii ii vor intalni pe maghiarii de la Paksi, iar prima mansă se dispută in Ungaria. Duelul va putea fi urmărit si la TV. Paksi – CFR Cluj se dispută joi, 10 iulie, de la ora 20:00. Unde poate fi urmărit meciul la TV Prima mansă a disputei din primul tur preliminar al Europa League dintre Paksi si CFR Cluj, care va avea loc joi, 10 iulie, de la ora 20:00, va putea fi urmărită pe ...
Misterul imaginii de pe Giulgiul din Torino se apropie, se pare, de descifrare. Controversa din jurul vechimii, dar si a modului in care chipul unui bărbat s-a imprimat pe panza de in in care se spune că a fost infăsurat Hristos după Crucificare durează de decenii. Misterul imaginii de pe Giulgiul din Torino, descifrat? Traditia crestină spună că aceasta este panza in care a fost ingropat Iisus după Crucificare si prezintă o imagine a unui bărbat cu barbă imprimată intr-un mod asemănător unui negativ al unei fotografii. Misterul imaginii de pe G ...
Olanda sau Tările de Jos? Care este denumirea oficială a acestei tări si de ce are două nume? Află in randurile următoare. Olanda sau Tările de Jos? Sau poate chiar Regatul Tărilor de Jos? Aceasta este intrebarea care ii pune adesea pe ganduri pe cei care vor să se refere corect la această tară cunoscută in intreaga lume pentru lalelele sale, canalele pitoresti si morile de vant. Dar care este denumirea oficială si de ce are atat de multe nume, află in randurile următoare. Olanda sau Tările de Jos Un lucru important de tinut minte este că numele oficial din constitutia t ...
Un eveniment cu adevărat spectaculos are loc in acest weekend langă Iasi. Festivalul GETODAVA, unicul de acest fel din lume, aduce istoria la viată in Satul Poiana din comuna Schitu Duca, in Parcul Tematic Geto-Dava — singura replică reală a unei cetăti getice, construită la scară 1:1. Organizat cu sprijinul Consiliului Judetean Iasi, evenimentul promite o experientă totală, care imbină educatia cu aventura si traditia cu divertismentul. Totul incepe vineri, de la ora 18:00, cu o paradă spectaculoasă pe traseul Piata Unirii – Palatul Culturii, anuntand i ...
Vara, raiul căpuselor - deparazitarea internă si externă cu produse profesionale poate ajuta! Ai un animal de companie? Fie caine, fie pisică (unele dintre cele mai comune cazuri), este bine să stii că vara este raiul căpuselor oriunde ai merge in spatii verzi. Animalele de companie pot fi protejate prin deparazitare corectă, periodică. Ce risti dacă esti pasiv in fata acestor situatii, atat tu ca proprietar, cat si animalul tău de companie? De ce este important de avut in vedere o schemă de deparazitare interna si externa pisici si caini, cu produse profesionale ...
Romania medicală stă din nou pe un butoi cu pulbere. Ministrul Sănătătii, Alexandru Rogobete, a anuntat o decizie explozivă: medicii de familie care nu au listă de pacienti vor fi mutati in ambulatoriile spitalelor de stat, inclusiv in Unitătile de Primiri Urgente, acolo unde vor prelua cazurile non-critice. Măsura vine intr-un moment de tensiune crescută in sistemul sanitar, iar la Iasi, unde spitalele universitare se confruntă cu deficit de personal si spatiu, decizia riscă să inflameze si mai mult spiritele. Oficial, ideea este una de „reform ...
Cu pasi de dans, strigături de joc si costume care spun povesti vechi de sute de ani, Festivalul international de folclor pentru copii si tineret „Cătălina” a transformat Iasul intr-un epicentru cultural plin de viată. Ajuns la editia cu numărul 29, evenimentul a reunit in Grădina Palas peste 320 de tineri artisti din zece judete ale tării, alături de ansambluri din Grecia, Bosnia si Hertegovina si Republica Moldova. Festivalul a debutat cu un spectacol plin de energie, iar publicul iesean a fost invitat să trăiască din plin regalul fol ...
Amenajarea piscicolă Schitu Duca este in administrarea R.N.P. - Romsilva, Directia Silvică Iaşi, Ocolul Silvic Lunca Cetătuii La Schitu Duca este singura amenajare piscicolă de ciprinide existentă in structura Romsilva si reprezintă continuarea unui proiect care a debutat iniţial ca amenajare piscicolă pentru repopulare şi producţie in anul 1978 pentru cresterea dirijată a crapului indigen si a pestelui fitofag. În ultimii doi ani, silvicultorii ieseni au efectuat lucrări de reabilitare si modernizare a acestei amenajări piscicole, lucrări precum: decolmatarea si refac ...