Moldova

Criminalul de la Onești și soția sa vor sta 42 de ani după gratii!

  După 16 termene de judecată si o trei pronuntări amanate, criminalul din Onesti si sotia sa si-au primit, vineri, pedepsele. Asadar, Morosan Gheorghe a fost condamnat la pedeapsa de 30 (treizeci) de ani inchisoare „pentru săvarşirea infracţiunii de omor calificat, la pedeapsa de 10 (zece) ani inchisoare pentru săvarşirea infracţiunii de lipsire de libertate in mod ilegal si la pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare pentru săvarşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi linştii publice. Instanta a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului Morosan Gheorghe, apl ...

Bălării electorale
10/10/2022 06:48

Senatorul Marius Bodea a prezentat in cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USR Iaşi, planul de transformare radicală a transportului public ieşean, acesta urmand să devină gratuit. Faţă de subvenţiile actuale ale Primăriei efortul bugetar calculat anual este de 15-20 de milioane de euro suplimentare. Planul complex presupune 11 paşi concreţi, care au fost detaliaţi, prin care se poate atinge succesul unei asemenea iniţiative. Pentru că transportul public să devină opţiunea numărul unu a tuturor ieşenilor, pe langă gratuitate, acesta trebuie să ofere o vit ...

Arde o casă din Volovăț!
09/10/2022 16:34

  Pompierii din Suceava au intervenit cu şase maşini pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit acestora, la sosirea echipajelor la locul incendiului, ardeau generalizat casa de locuit şi anexele gospodăreşti, cu pericol de propagare la construcţiile invecinate. ‘Au ars acoperişul casei de locuit şi bunurile din interior pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi şi anexele gospodăreşti (bucătărie, şură, magazii) pe ...

Producții bune de struguri, la Vaslui
09/10/2022 16:17

Viticultorii din judeţul Vaslui au obţinut producţii bune de struguri in acest an. Este vorba de şapte tone la hectar la struguri de masă, respectiv şase tone la hectar la strugurii de vin. Conducerea Direcţiei pentru Agricultură spune că programul de susţinere a producţiei de struguri de masa pentru anul 2022 a avut un rol important prin subvenţiile acordate. Viticultorii din judeţul Vaslui au incheiat in mare parte campania de recoltare a strugurilor, iar producţia este mulţumitoare, spun reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură. Este vorba despre o producţi ...

 Premiera spectacolului „1984” deschide stagiunea Teatrului Național Iași
09/10/2022 15:45

Teatrul National Iasi anuntă deschiderea stagiunii la Sala Mare, pe 9 octombrie, ora 19:00, cu un eveniment exceptional: premiera spectacolului „1984” de George Orwell, o adaptare de Robert Icke si Duncan Macmillan.  Adaptarea după faimoasa distopie orwelliană este pusă in scenă de Claudiu Goga,  scenografia productiei este creată de Stefan Caragiu, video design-ul ii apartine lui Andrei Cozlac, iar aranjamentul muzical, Dianei Roman. Din distributie fac parte actorii Cosmin Maxim, Constantin Puscasu, Ada Lupu, Călin Chirilă, Ionut Cornilă, Petronela Grigor ...

45.400 de pelerini s-au închinat la Sfânta Parascheva
09/10/2022 13:59

De sambătă dimineată, de cand a fost scoasă racla Sfintei Parascheva, si pană duminică la pranz, 45.400 de pelerini s-au inchinat la sfintele moaste. Pelerinajul nu a fost lipsit de probleme - 72 de persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, dintre care 4 au ajuns la spital. On general au acuzat dureri abdominale, lipotimii, hipertensiune arteriala, hipoglicemie, crize comitiale.  

Un preot a leșinat în timpul slujbei. A fost dus cu elicopterul SMURD la Iași
09/10/2022 11:54

Un elicopter SMURD a fost solicitat, duminică, să preia un bărbat in varstă de 38 de ani, preot la biserica din suburbia Moara Grecilor a municipiului Vaslui, căruia i s-a făcut rău in timpul slujbei. Potrivit purtătorului de cuvant al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Daniel Ungureanu, la biserică s-a deplasat o autospecială a instituţiei care a preluat bărbatul in stare de conştienţă, in urma investigaţiilor făcute in drum spre spital fiind constatate urmele unui infarct miocardic. Preotul a intrat apoi in stop-cardio respirator, fiind supus manevrelor de resusci ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
39.000 de persoane s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva
09/10/2022 09:15

În doar o zi, 39.000 de pelerini au trecut pe la racla Sfintei Parascheva. Pelerinajul nu a fost lipsit de probleme - 66 de persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, dintre care 4 au ajuns la spital. On general au acuzat dureri abdominale, lipotimii, hipertensiune arteriala, hipoglicemie, crize comitiale. 

Gogu are interdicţie judecătorească. Nu se mai poate apropia de sarmalele iubitei
08/10/2022 16:58

În urmă cu un an, Gogu era lat de foame, nu-i ieşise nicio combinaţie, starea de nervozitate il copleşea. Era in jurul pranzului cand intamplarea a făcut să dea nas in nas cu iubita sa pe pietonalul Ştefan Cel Mare. Aceasta căra o oală cu sarmale, pranzul pentru cei de-acasă. Salivand din belşug, Gogu a dat să pună pana pe cateva bucate. Elena l-a refuzat ferm şi a grăbit pasul, refugiindu-se in clădirea Fundaţiei Camerei de Arbitraj şi Mediere. Din stradă, Gogu s-a pus pe zbierat, injurat şi ameninţat. A zis că-i va tăia gatul şi tendoanele, s-a dezbrăcat la bus ...

Caravana
08/10/2022 13:00

Actorii Maia Morgenstern şi Marius Bodochi, dar şi regizorul Victor Canache şi producătoarea Luana Georgiţă pleacă in Caravana "Capra cu Trei Iezi", unde se vor intalni cu publicul din ţară la proiecţii speciale, in avanpremieră, ale unuia dintre cele mai aşteptate filme ale anului, caştigător al Premiului Publicului la TIFF 2022. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, caravana se opreşte la Sebeş, Alba Iulia, Satu Mare, Braşov, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Targu Mureş, Piatra Neamţ, Constanţa, Iaşi şi Botoşani. Bazat pe cunoscuta poveste a ...

O companie din IT a adoptat o clasă la Liceul de Informatică
08/10/2022 10:14

Elevii de la una din clasele a X-a de la Liceul de Informatică ‘Grigore Moisil’ din Iaşi au, incepand de vineri, o nouă sală de clasă, care a fost renovată şi dotată de una dintre firmele de IT din municipiu in cadrul unui proiect lansat de conducerea şcolii, intitulat ‘Adoptă o clasă pentru Iaşi’. Primii care au răspuns provocării conducerii Liceului de Informatică ‘Grigore Moisil’ din Iaşi de a adopta o clasă au fost reprezentanţii Companiei Centric IT Solutions Romania. După renovarea şi dotarea spaţiului de invăţare a clasei a X-a ...

Expoziție de ciuperci comestibile în Grădina Botanică
08/10/2022 09:00

Începand de sambata, 8 octombrie 2022, ora 11.00, pană duminică, 9 octombrie 2022, ora 18.00, va invitam sa vizitati expozitia anuala cu specii de ciuperci comestibile si toxice, colectate din sectiile Gradinii Botanice, padurile din imprejurimile municipiului Iasi, dar si din zona montana a judetelor Neamt si Suceava. Cu prilejul acestei editii vor fi prezentate esantioane cu specii de ciuperci cunoscute sau mai putin cunoscute, care surprind prin forme, dimensiuni, culori, dar si prin importanta alimentara, farmaceutica si ecologica in cadrul ecosistemelor in care traiesc. Speciile ...

„Ești o minune
08/10/2022 07:45

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener, anuntă organizarea expozitiei de artă vizuală ,,ESTI O MINUNE”, in perioada 11 – 16 octombrie 2022, la Palatul Culturii din Iasi - Holul Muzeului Stiintei si Tehnicii ,,Stefan Procopiu”. Expozitia, al cărei organizator este Fundatia HECUBA Iasi - Centrul Rezidential pentru Mame si Copii in Dificultate, prezintă lucrări din materiale reciclabile (ziar, carton, sfoară s.a.), realizate de către beneficiarii Centrului, copii cu varste cuprinse intre 7 si 17 ani, inscrisi in diverse ateliere ps ...

A început procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț
08/10/2022 07:34

Cu Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva si al Sfantului Cuvios Paisie, a inceput procesiunea in jurul Catedralei Mitropolitane cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfantului Cuvios Paisie de la Neamt si depunerea lor spre inchinare in baldachinul de pe platoul din faţa căminului preotesc „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe”.  

Primii pelerini au sosit deja la Iași
07/10/2022 12:09

 Pelerinajul la Sfanta Cuvioasă Parascheva va incepe sambătă, 8 octombrie, cand, de la ora 6, racla cu sfintele moaste va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană in cadrul tradiţionalei procesiuni si va fi depusă in baldachinul special amenajat, unde va rămane timp de o săptămană, pană sambătă, pe 15 octombrie. Dacă insă fluxul de pelerini va fi mare in această ultimă zi a pelerinajului, aşezarea raclei cu sfintele moaste in Catedrala Mitropolitană va fi amanată pană ce numărul credincioşilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat in interior, decizia urmand a s ...

Campionii Marius și Ionela Cozmiuc, premiați la Primăria Suceava
07/10/2022 11:17

Campionii europeni la canotaj, Marius și Ionela Cozmiuc, au fost premiați astăzi de către municipalitatea suceveană. Ionela Cozmiuc a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Suceava, conform hotărârii de Consiliu Local. „Am avut onoarea să mă intalnesc astăzi cu campionii mondiali la canotaj Marius si Ionela Cozmiuc. Le-am inmanat premiile de 10.000 lei pentru fiecare, oferite de municipalitatea suceveană, conform hotărarii de Consiliu Local. Totodată, i-am inmanat Ionelei Cozmiuc titlul de Cetătean de onoare al municipiului Suceava ...

 Nemțenii, nevoiți să interacționeze cu robotul virtual al Primăriei
07/10/2022 11:16

  Primarul municipiului Piatra-Neamt a anuntat că toti cetătenii care vor dori să comunice cu Primăria vor fi nevoiti să relationeze cu un robot virtual. Măsura face parte din cel de-al doilea proiect de digitalizare, lansat pe 4 octombrie. Primarul Andrei Carabelea a anuntat că imtregul proiect va depăsi 3,3 milioane de lei, termenul de implementare este de de 16 luni. „La inceputul lunii iulie am lansat o platformă de servicii digitale pentru utilizarea de la distantă a serviciilor publice de interes cum ar fi: obtinerea certificatelor de urbanism, autorizatii de const ...

 Opt suceveni încătușați, după o șicanare în trafic!
07/10/2022 10:45

  Politistii Sectiei de Politie Rurală 5 Dărmănesti au fost sesizati, marti seara, de către o femeie din satul Humoreni, comuna Comănesti, despre faptul că in zona drumului public din localitate mai multe persoane au provocat un scandal. La fata locului s-au deplasat echipaje de politie de la Dărmănesti si un echipaj de jandarmi. Oamenii legii au stabilit că la in jurul orei 19.30, doi bărbati (sofer si pasager) se aflau intr-un autoturism in centrul localitătii Pirtestii de Jos si au fost sicanati in trafic de către alte trei autoturisme in care se aflau mai multi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei