Moldova

GALERIE FOTO - Festivalul Muzicii Mecanice

Flaşnetari din toată Europa se află in aceste zile la Iaşi, unde se desfăşoară a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii Mecanice. Timp de trei zile, Palatul Culturii este gazda singurului Festival al Muzicii Mecanice din ţară. La Palat sunt organizate pană duminică, inclusiv, expoziţii interactive de muzică mecanică, simpozioane, workshopuri pentru specialişti, spectacole ale flaşnetarilor, concerte, dans, animaţie, proiecţii videomapping. "Şi la această ediţie avem o participare prestigioasă. Festivalul Muzicii Mecanice reuneşte flaşnetari, col ...

Ambulanță din Botoșani implicată într-un accident
16/09/2022 15:45

O autospecială de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani a fost implicată, vineri, intr-un accident rutier produs pe raza comunei Cristineşti, iar şoferul şi o asistentă medicală au fost răniţi, a declarat, pentru AGERPRES, directorul SJA, Eduard Gurău. Potrivit acestuia, ambulanţa se deplasa dinspre Dorohoi spre Darabani, iar, in timpul unei depăşiri, şoferul a tras brusc de volan pentru a evita impactul cu o maşină care circula din sens opus. Autospeciala a intrat intr-un copac de pe partea stangă a drumului, fiind puternic avariată. Şoferul in varstă de 51 de ...

Valiză suspectă găsită într-o intersecție din Piatra Neamț
16/09/2022 15:17

O valiză suspectă a fost semnalată, vineri, intr-o intersecţie din municipiul Piatra Neamţ, zona fiind izolată de poliţişti. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, valiza a fost observată la intersecţia străzilor Mihail Sadoveanu şi Calistrat Hogaş, autorităţile fiind sesizate prin 112. "A fost delimitat perimetrul şi se intervine", au precizat reprezentanţii IPJ Neamţ. 

Încă un caz de infectare cu virusul West Nile transferat la Spitalul de Infecțioase
16/09/2022 11:51

Un nou caz  de infectare cu virusul West Nile  a fost adus la  Spitalul Clinic de Boli Infectioase ” Sf. Parascheva” Iasi.   Este vorba de o femeie in varstă de 48 de ani, din Botosani, care a fost adusă cu salvarea la spital după ce a căzut  din picioare in via unde lucra.              Initial a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgentă "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iasi cu suspiciune de atac vascular cerebral. Examenul computer tomograf si consultul neurologic au exclus suspiciunea aceasta de ...

  Casa de Sănătate decontează operațiile robotului chirurg
16/09/2022 09:30

Pacienţii care vin la Spitalul de Neurochirurgie pentru a-şi trata tumorile cerebrale prin  Radiochirurgie Stereotactică de tip Leksell Gamma Knife pot beneficia de gratuitate. Singura condiţie impusă de Casa de Asigurări este să fie contribuabili la sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Începand de azi, Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a contractat cu Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof.Dr.N.Oblu” Iaşi servicii pentru tratamentul bolnavilor cu malformaţii vasculare cerebrale şi tumori cerebrale profunde inabordabile chirurgical sau cu risc cresc ...

Scriitori de top la FILIT 2022. Primele nume au fost publicate de către organizatori
15/09/2022 16:30

  Festivalul International de Literatură si Traducere Iasi – FILIT are loc in perioada 19-23 octombrie 2022, la dimensiunile ce l-au consacrat ca fiind unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. Organizatorii au publicat primii 63 de invitati, iar pe listă se află nume cunoscute din peste 20 de tări. Alte nume vor fi publicate curand. Publicul va avea ocazia să intalnească scriitori premiati, voci importante ale literaturii contemporane din străinătate si din tară precum John Boyne (autorul cărtii bestseller Băiatul cu pijamale in dungi, cu volume publi ...

Doi săteni, în spital după ce vaca lor a fost mușcată de o vulpe turbată
15/09/2022 10:54

La Centru Antirabic din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infectioase ” Sf. Parascheva” Iasi cadrele medicale au inceput profilaxia antirabică pentru doi pacienti după ce bovina din bătătură a fost confirmată cu rabie. Animalul a fost muscat de o vulpe. La nici 24 de ore de la rezultatul analizei de laborator care confirma suspiciunea medicului veterinar, pacientii s-au prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase ”Sf. Parascheva Iasi pentru a urma pasii obligatorii in această situatie. Focarul a fost localizat in sat Siretel, Comuna Siretel iar contactii, din pr ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Testarea inițială provoacă tensiuni în învățământul ieșean
15/09/2022 09:45

  Controverse la testarea initială a elevilor, organizată de Inspectoratul Scolar Judetean Iasi in perioada 12 - 23 septembrie. Sindicaliştii cer intalnirea de urgenţă in şedinţă paritară. După trei luni de vacanţă, profesorii şi părinţii consideră că e un stres inutil Şefii de la Inspectoratul Şcolar Iaşi spun că diagnoza obiectivă privind nivelul de pregătire a elevilor pe fondul traversării unei ample perioade de criză educatională generată de contextul pandemic realizată  in luna septembrie a anului scolar 2021-2022, urmată de  un program de m ...

  TUIASI, față în față, în amfiteatre
15/09/2022 09:10

Studenţii de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi vor invăţa faţă in faţă. Decizia a fost luată de Senatul Universitătii, care a validat propunerea Consiliului de Administratie referitoare la inceperea noului an universitar. Doar masteranzii şi doctoranzii vor putea face o parte dintre activităti si online. Şi unii şi alţii vor da examenul faţă in faţă. Agentia Romană pentru Asigurarea Calitătii in Învătămantul Superior (ARACIS) a actualizat criteriile de acreditare pentru domeniile de studiu de la toate universitătile din tară, permit ...

Experţi din domeniul transplantului din România se reunesc la Iaşi
15/09/2022 08:17

Cea de-a  XII-a editie a Congresului Romtransplant, cea mai mare manifestare stiintifică dedicată expertilor din domeniul transplantului din Romania, va avea loc la Iasi, in perioada 15-16 septembrie.  „Programul stiintific va cuprinde subiecte cheie in managementul transplantului de organe, reunind experţi renumiţi atat din tară, cat si din străinătate, din tări precum: Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Norvegia si SUA care vor sustine peste 110 de lucrări in domeniul tranplantului hepatic, renal, pulmonar şi a transplantului medular, cat si din sp ...

 Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineri va aduce la Iași artiști din toată lumea
14/09/2022 14:29

Zece zile (1-9 octombrie si un Prolog showcase Teatrul Luceafărul, pe 30 septembrie), invitati din 18 tări (Austria, Canada, Belgia, Egipt, Elvetia, Franta, Germania, India, Italia, Marea Britanie, Mexic, Polonia, Republica Moldova, Romania, Spania, Ucraina, Ungaria, SUA) implicati in 150 de evenimente găzduite de 20 de spatii din oras aceasta este harta statistică a editiei a XV-a a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanăr Iasi. În exclusivitate natională, spectacolul Maidan Inferno – Mister stadal vine la Iasi de la Dnipro (Ucraina), de la Teat ...

Incendiu la Botoșani. Arde o casă din Dersca
14/09/2022 10:30

Un incendiu violent a afectat o gospodărie din localitatea Dersca, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani. Potrivit acestora, flăcările au cuprins un adăpost de animale şi exista pericolul de propagare la două case şi alte construcţii din apropiere. "La faţa locului au ajuns pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Aceştia au acţionat, mai bine de trei ore, pentru stingerea incendiului şi inlăturarea efectelor", au precizat oficialii ISU Botoşani. ...

Copii din Vaslui, hrăniți de World Vision
13/09/2022 14:30

Un număr de 1.400 de copii de la sate beneficiază zilnic de o masă caldă şi două ore remediale, rechizite, haine şi alimente, in funcţie de nevoi, formarea profesorilor, consiliere parentală, dezvoltarea infrastructurii digitale şi activităţi de educaţie non-formală, prin programul "Paine şi Maine" derulat de fundaţia World Vision Romania. Potrivit unui comunicat al fundaţiei transmis, marţi, AGERPRES, copiii sunt inscrişi in clasa pregătitoare, I, II, III şi IV in şase judeţe: Ialomiţa, Călăraşi, Vaslui, Valcea, Cluj şi Dolj. Un procent de 96% dintre di ...

Pestă porcină africană la Vaslui
13/09/2022 13:52

Două cazuri de pestă porcină africană au fost confirmate in două gospodării din localitatea vasluiană Pribeşti, au informat, marţi, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). "La solicitarea DSVSA Vaslui, prefectul judeţului, Daniel Onofrei, a convocat, marţi, Centrul Local de Combatere a Bolilor, care a aprobat Planul de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane in confirmare la porcii domestici. Facem apel la cetăţeni şi la crescătorii de porcine să identifice animalele deţinute in gospodărie conform legislaţiei i ...

 Trei noi premii pentru spectacolul „Plugarul și moartea”
13/09/2022 13:23

Teatrul National „Vasile Alecsandri” a primit o nouă distinctie in cadrul unui eveniment de marcă. Spectacolul „Plugarul si Moartea” de Johannes von Tepl, in regia lui Silviu Purcărete, a fost distins cu trei premii: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună scenografie (Dragos Buhagiar) si cel mai bun video design (Andrei Cozlac) si Cel mai bun rol masculin (Călin Chirilă). Din juriu au făcut parte Duško Ljuština, manager cultural (Zagreb, Croatia), Vasilka Bumbarova, teatrolog (Sofia, Bulgaria), Miloš Latinović, dramaturg (Belgrad ...

 Capitala umorului s-a mutat la Vaslui
13/09/2022 08:25

  La Vaslui a inceput cea de-a XXII-a editie a Festivalului Umorului „Constantin Tănase”, un maraton ce va cuprinde spectacole şi ateliere de teatru, expoziţii de grafică satirică, reprezentaţii de stand-up comedy, concerte şi concursuri. Cortina a fost ridicată de Teatrul „Masca”, invitat special al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale. Actorii au oferit un spectacol de statui vivante „Best of Living Statues”, derulat in centrul orasului, unde a avut loc si Parada costumelor de teatru, oferită de ...

 Capitala umorului s-a mutat la Vaslui
12/09/2022 23:33

  La Vaslui a inceput cea de-a XXII-a editie a Festivalului Umorului „Constantin Tănase”, un maraton ce va cuprinde spectacole şi ateliere de teatru, expoziţii de grafică satirică, reprezentaţii de stand-up comedy, concerte şi concursuri. Cortina a fost ridicată de Teatrul „Masca”, invitat special al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale. Actorii au oferit un spectacol de statui vivante „Best of Living Statues”, derulat in centrul orasului, unde a avut loc si Parada costumelor de teatru, oferită de ...

 Compania Dedeman, pe locul patru în topul angajatorilor
12/09/2022 14:30

  Într-un top al firmelor angajatoare din Romania, firma Dedeman, din Bacău, ocupă locul al patrulea. Primele trei pozitii sunt ocupate de lanturi mari de hipermarketuri, urmate de Dedeman cu 13.000 de salariati. „Cei mai mari 1.000 de angajatori din economie au impreună circa 1,5 milioane de angajaţi, peste un sfert din totalul angajaţilor din economie. Operatorul de servicii poştale de stat Poşta Romană este cel mai mare angajator de stat, care are peste 23.000 salariaţi distribuiţi in 9 entităţi juridice. Cea mai mare scădere a numărului de angajaţi in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei