Cinci lucruri mai puțin știute despre Premiul Nobel

nobel

Dimensiune font:

| 06-10-2020 09:36

 

Premiile Nobel recompensează din 1901 bărbaţi, femei şi organizaţii care au acţionat pentru a susţine progresul omenirii, potrivit dorinţei creatorului acestor distincţii, inventatorul suedez Alfred Nobel.

Cu ocazia sezonului premiilor Nobel din 2020, care a debutat ieri, organizatorii au oferit cinci detalii mai puţin cunoscute despre istoria acestor trofee.

Premii postume

Din 1974, statutul Fundaţiei Nobel stipulează că aceste premii nu pot fi înmânate postum, cu excepţia cazului în care decesul s-a produs după anunţarea numelui laureatului. Înainte de 1974, doar două personalităţi decedate (doi suedezi) au fost premiate postum: diplomatul Dag Hammarskjold (premiul Nobel pentru pace, în 1961) şi poetul Erik Axel Karlfeldt (premiul Nobel pentru literatură, în 1931).

În 2011, a existat un moment de stupoare pe plan internaţional: după atribuirea premiului pentru medicină, comunitatea internaţională a aflat vestea despre decesul (cu trei zile înainte) al unuia dintre laureaţi, canadianul Ralph Steinman. Fundaţia Nobel a decis totuşi să îi valideze numele în prestigiosul său palmares.

Franţa, în fruntea ţărilor cu cei mai mulţi laureaţi ai premiului pentru literatură

În clasamentul pe ţări ce vizează numărul de câştigători ai premiului pentru literatură, Franţa se plasează în frunte, cu 15 laureaţi, inclusiv primul câştigător al acestui trofeu prestigios, anunţat în 1901, poetul Sully Prudhomme, căzut de atunci în uitare. Pe locurile următoare se află Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Suedia. În schimb, limba lui Moličre este devansată de cea a lui Shakespeare, întrucât 29 de scriitori anglofoni au reuşit să câştige această distincţie.

Candidaţi improbabili la premiul pentru pace

În existenţa sa de aproape 120 de ani, premiul Nobel pentru pace a avut parte de o serie întreagă de candidaturi improbabile, ciudate sau chiar aberante - de la Adolf Hitler la Michael Jackson, Stalin şi Mussolini. Hitler a fost propus la premiul pentru pace de un deputat suedez în ianuarie 1939, cu câteva luni înainte de izbucnirea celui mai sângeros război din istoria omenirii. Propunerea, sarcastică şi vizând decredibilizarea nominalizării britanicului Neville Chamberlain după Acordul de la Munchen, a fost în cele din urmă retrasă, dar a rămas în analele premiului.

Preşedintele sârb Slobodan Miloşevici, judecat mai târziu pentru genocid, a fost şi el propus, dar şi Jules Rimet, „părintele” Cupei Mondiale la fotbal. Zeci de mii de persoane pot să propună o candidatură, dar nu toate propunerile sunt luate în calcul.

Femeile reprezintă doar 5% dintre laureaţi

Deşi numărul lor nu încetează să crească de la prima ediţie, trecând de la patru laureate între 1901 şi 1920 la 25% în ultimele două decenii, femeile laureate (în număr de 54) nu reprezentau la finalul sezonului 2019 decât puţin peste 5% din totalul celor 923 de laureaţi de ambele sexe. Premiul pentru economie are cel mai mic număr de femei în palmaresul său (2,4%), devansând premiile ştiinţifice (3,2%).

Literatura rămâne în mare parte o afacere pentru bărbaţi (doar 13% dintre laureaţi sunt femei), palmaresul premiului pentru pace fiind doar cu foarte puţin mai bun din acest punct de vedere (15,9%).

Cu toate acestea, prima persoană care a câştigat premiul Nobel de două ori a fost franţuzoaica de origine poloneză Marie Curie: în 1903, pentru fizică, şi în 1911, pentru chimie.

De ce nu există un premiu Nobel pentru matematică?

Cercetătorii au contracarat această idee în anii 1980 apelând la o legendă tenace: Alfred Nobel s-ar fi răzbunat astfel pe amantul uneia dintre metresele sale, matematicianul Gosta Mittag-Leffler. Însă nimic nu sprijină această ipoteză. Explicaţia cea mai plauzibilă este aceasta: în 1895, când Alfred Nobel şi-a făcut testamentul, un premiu pentru matematică exista deja în Suedia şi industriaşul nu vedea sensul instituirii unui al doilea trofeu în acelaşi domeniu. De altfel, la începutul secolului al XX-lea, ştiinţele aplicate erau preferate de elite şi de opinia publică în faţa disciplinelor clasice.

Clara DIMA

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
13 septembrie, Ziua Pompierilor din România. Bătălia din Dealul Spirii - ultima luptă dintre români și turci pe pământul țării noastre și faptele de eroism ale pompierilor
15/09/2025 05:40

Pompierii sunt sărbătoriti incepand din anul 1953, ca urmare a faptelor de patriotism si devotament de care au dat dovadă in 1848, atunci cand au apărat Revolutia pasoptistă impotriva interventiei otomane, ...

Jaful Secolului, propunerea țării noastre pentru Premiile Oscar
11/09/2025 15:17

Lungmetrajul ‘Jaful Secolului’, regizat de Teodora Ana Mihai, după scenariul lui Cristian Mungiu, va reprezenta Romania la categoria Cel Mai Bun Film International al Premiilor Academiei Americane de Film ...

7 septembrie: ZIUA CÂND AM PIERDUT BALCICUL. Cedarea Cadrilaterului către Bulgaria. Știați că a existat o tentativă de rezistență armată românească?
08/09/2025 08:21

Pe 7 septembrie 1940, Romania ceda, prin tratatul de la Craiova, Dobrogea de Sud către Bulgaria. Era a treia cedare făcută intr-un singur an, după ce pierduserăm la Est, Basarabia, nordul Bucovinei si Tinu ...

Un tablou furat de nazişti, reperat într-un anunţ imobiliar, în Argentina
04/09/2025 12:31

  Un tablou furat de nazişti, reperat intr-un anunţ imobiliar, in Argentina - Foto:. Profimedia Images Reperat intr-un anunţ imobiliar din Argentina, un tablou din secolul al XVIII-lea, ce a f ...

Povestea Limbii Române
01/09/2025 03:45

Demult, pe aceste meleaguri, intre munti, campii si ape line, s-a născut o copilă firavă si luminoasă – Limba Romană. Era fiică a Romei, dar avea in sange si glasul bland al dacilor, si soaptele păduri ...

Septembrie:
01/09/2025 03:38

1 septembrie este considerată, in multe traditii si calendare, prima zi de toamnă (mai ales in calendarul meteorologic, unde anotimpurile sunt impărtite pe luni intregi: septembrie, octombrie, noiembrie pent ...

Invazia Poloniei (1 septembrie 1939) – începutul celui de-Al Doilea Război Mondial
01/09/2025 03:36

După Primul Război Mondial, Germania a fost slăbită de Tratatul de la Versailles (1919), pierzand teritorii si fiind obligată să plătească despăgubiri. Polonia renăscuse ca stat independent, dar avea ...

La 27 august 1916 România a declarat război Imperiului Austro-Ungar. Intrarea în Primul Război Mondial - Nașterea României Mari
28/08/2025 10:57

Pe 27 august 1916 Romania intra in Primul Război Mondial de partea Antantei prin declaratia de război făcută Imperiului Austro-Ungar asupritor de romani in Transilvania romanească. In noaptea de 27-28 aug ...

Reacție dură: Octavian Ursulescu, indignat de modul în care a fost tratată Marina Voica la Festivalul Mamaia 2025
27/08/2025 08:15

Octavian Ursulescu, invitat la Festivalul Mamaia 2025, de Fuego, nu de organizatori, ca să-i prezinte recitalul de exceptie, a luat atitudine, după incheierea evenimentului, desfăsurat in perioada 22-24 augu ...

Blasfemie la Untold 2025: Cruci întoarse și imagini ofensatoare pe scenă, în timp ce Armata Română defilează în incinta festivalului
11/08/2025 07:32

Festivalul Untold a inceput si anul acesta cu momente care au starnit indignare in randul romanilor credinciosi. In timpul concertului sustinut de traperul Ian, pe ecranele din spatele scenei au fost proiectate ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei