Daniel Funeriu, reacție la bătaia de joc la adresa 'Cinei cea de taină': 'Prea multă lume se consideră obligată să-și și exercite libertatea de a fi prost'
Dimensiune font:
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, reacționează la cazul care i-a șocat și scandalizat pe creștinii care au urmărit festivitatea de inaugurare a Jocurilor Olimpice de la Paris. Celebra pictură „Cina cea de taină”, care prezintă cina lui Iisus cu ucenicii înainte de răstignire, a fost folosită „pusă în scenă” de mai mulți travestiți la Paris. Funeriu explică de ce și-a schimbat opinia referitoare la importanța religiei în societate și afirmă că bătaia de joc de la Paris nu reprezintă altceva decât manifestarea „libertății de a fi prost, urât, dizgrațios”.
„Ajuns pe scaunul ministerial eram hotărât să reduc pe cât se poate religia în școală. Educația mea în Franța laică (în Alsacia mea e puțin diferit) nu a făcut decât să întărească supărarea mea pe Dumnezeu, verbalizată o singură dată, când aveam 6 ani.
În 1977, la un an de la moartea mamei mele, prietenul meu Cristi îmi spunea „vino Dane la biserică, mă, că altfel se supără Dumnezeu pe tine”; răspunsul meu a fost „Dumnezeu a omorât-o pe mama, așa că eu sunt supărat pe Dumnezeu, nu poate fi atât de rău Dumnezeu ăsta încât și să-mi omoare mama și tot el să fie supărat pe mine”.
Erau două aspecte legate de religie și școală: cum reglementăm predarea religiei în școli și dacă obligăm școlile să scoată icoanele de pe pereți.
Odată învestit cu puterea de a lua decizii pentru 3 milioane de copii, am început să reflectez dincolo de ce credeam eu și dincolo de experiențele mele personale.
Cu icoanele am tranșat rapid chestiunea: dacă avea să se pună problema intenționam să NU interzic icoanele în școli. Icoanele sunt, înainte de a fi un simbol al ortodoxiei sau al creștinismului, un simbol al apartenenței noastre culturale, iar tratatul Uniunii Europene ne spune clar că totul „izvorăște din moștenirea noastră culturală, religioasă și umanistă” care, în mod evident, e cea creștină. Pro-european convins, înțelegeam astfel să respect cu sfințenie Tratatul.
Cu predarea religiei rămâneam inflexibil: o voiam scoasă pe cât posibil din școală. Când a trebuit să scriu Legea 1 am început să fiu șovăielnic: aveam eu dreptul, în baza convingerilor mele, să mă pun împotriva convingerilor a 2.4 milioane de familii (cam 80%) care au copii în școală? Începând să am dubii și dorind să am o opinie inteligentă dar exterioară României (căci nu o voiam poluată de afinități personale pro sau contra BOR) i-am cerut părerea unui mare intelectual alsacian, apropiat de mediile educaționale. Cred că, în forul său intern, omul e ateu. Răspunsul lui m-a convins că este esențial să nu scot religia din școală:
„Daniel, oamenii au un spațiu spiritual pe care simt nevoia să și-l umple, iar religia o face destul de bine. Dacă scoatem creștinismul -care și-a rezolvat problemele cu independența statului față de religii- din școli riscăm să lăsăm acest spațiu spiritual pradă la tot felul de ciudățenii și să ajungem cu generații întregi de tineri fără repere spirituale, ceea ce e foarte periculos”.
În urma acestei sinteze mi-am schimbat radical poziția și am decis să las religia în școli cum este ea și azi. Spre norocul meu, de fapt, nici nu aveam de ales: Constituția e de neocolit, spunând că* școala este obligată să OFERE materia religie (nu să oblige!), atenție, conform specificului fiecărui cult (adică religie, nu istoria religiilor), iar legea nu poate să treacă peste Constituție.
Mi-a venit să scriu această postare după ce am citit în presa franceză și aici pe facebook despre bătaia de joc pe care organizatorii au administrat-o operei „Cina cea de taină” la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.
„E artă” nu e -cel puțin în lectura mea a lumii- un pretext valid pentru celebrarea a ceea ce e hâd în om (pentru că bătaia de joc la adresa creștinismului în fața întregii planete exact asta e, autoflagelare și celebrarea hidoșeniei). Da, libertatea în expresia artistică e uriașă, și așa trebuie să fie, dar nu orice libertate este și oportun de exprimat. De exemplu nu există legi împotriva prostiei. Nu există legi împotriva urâțeniei și nici o lege care să te împiedice să fii dizgrațios/dizgrațioasă. Există libertatea de a fi prost, urât, dizgrațios, există libertatea de a-ți distruge sănătatea. Libertăți pe care e, totuși, mai bine să nu le exercităm. Din păcate prea multă lume se consideră obligată să-și și exercite aceste libertăți. Care, culmea, nu au fost niciodată îngrădite și în numele exercitării cărora s-au întâmplat multe nenorociri.
.png)
.jpg)
-Delgaz-corecta(1)(1).jpg)
Adauga comentariul tau