Opera București se va uni cu Tinerimea Română
Dimensiune font:
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că există deschidere atât din partea Operei Naţionale Bucureşti, cât şi a Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română pentru ca cele două instituţii să fie unificate.
"Când există oportunităţi, mi se pare normal să încerci să le valorifici şi de la începutul acestui an, stând de vorbă cu managerii celor două instituţii, Opera Naţională şi Tinerimea Română, am constatat că există deschidere de ambele părţi, nu s-a făcut nimic cu forţa, să fie unificate cele două instituţii, în condiţiile în care în Opera Naţională Bucureşti există un departament - 'Ludovic Spiess' - care are ca principală atribuţie componenta aceasta de produs cultural pentru tineret. Acest departament era o entitate în interiorul Operei Naţionale care nu avea finalitate prin activitatea artistică oferită şi atunci, în condiţiile în care avem solicitări inclusiv din partea Operei Naţionale Bucureşti de suplimentări de personal artistic, de comun acord cu managerii celor două instituţii am solicitat echipelor tehnice să gândească un proiect de hotărâre de guvern prin care Tinerimea Română să fie unificată cu Opera Naţională Bucureşti, să se numească Opera Naţională Română", a spus Turcan la Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, unde a fost invitată la audieri.
Ea a adăugat că prin această hotărâre sunt puse la adăpost toate posturile artistice din cele două instituţii, iar dacă se poate face o reducere de posturi administrative, acestea să fie transformate în posturi artistice.
"Dacă se realizează această unificare, se reduce personalul administrativ cu 20% şi se fac economii de 74.568 de lei. Vă mărturisesc că nu reducerea de cheltuieli m-a preocupat pe mine, ci transformarea acestor posturi administrative în posturi artistice şi să avem oameni mai mulţi pe componenta salarială artistică", a afirmat ministrul Culturii.
Raluca Turcan a mai spus că unificarea celor două instituţii nu ar duce la mixarea de genuri muzicale pentru că fiecare dintre cele două instituţii au spaţii diferite.
"S-a vorbit despre mixare de genuri. Este o panică absolut gratuită, distorsionată, nu are nicio legătură cu realitatea. Nu se mixează niciun gen. Au spaţii diferite, reprezentaţiile se ţin exact cum s-au ţinut şi până acum. Opera Naţională Bucureşti, care devine Opera Naţională Română, rămâne cu scena de la operă, nu se împarte scena, nu vine Tinerimea să cânte pe scenă. E o panică care nu are nicio legătură cu realitatea. Nu vine, aşa cum au spus unii, că o să fie muzică populară pe scena Operei Naţionale. M-a mai deranjat un lucru: s-a vorbit cu atâta dispreţ despre muzica populară încât nu înţeleg cum de la nişte oameni de cultură poate să existe asemenea dispreţ faţă de o parte componentă din identitatea noastră reprezentată de muzica populară", a menţionat ea.
Turcan a precizat că Tinerimea Română este locul din care s-au lansat foarte mulţi artişti pentru Filarmonica ''George Enescu'', aceasta fiind o rampă de lansare pentru tinerii artişti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau