Premii de excelență pentru Marina Voica, Dorina Lazăr și Constantin Codrescu

afis-excelenta

Dimensiune font:

| 30-09-2020 10:34

 

Distincțiile vor fi oferite la Festivalul Serile Filmului Românesc, în cadrul unor proiecții speciale, dedicate invitaților

 

La ediția din acest an a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR), vor fi acordate trei premii de excelență, în semn de recunoaștere a contribuției excepționale aduse în domeniul culturii, artei și cinematografiei. Artista Marina Voica, actrița Dorina Lazăr și actorul Constantin Codrescu vor fi recompensați pentru întreaga activitate în cadrul unor întâlniri speciale cu publicul SFR.

Cinefilii se vor putea întâlni cu cele trei personalități la cele trei evenimente organizate în Piața Unirii și la Cinema Ateneu. Este vorba despre Seara de scurtmetraje românești I – S'curte la SFR, care va avea loc vineri, 2 octombrie, de la ora 18, în Piața Unirii. Invitați vor fi Marina Voica, Andrei Răuțu, Pavel Bartoș, Dan Iosif, Gabi Suciu. Premiul de excelență va fi acordat Marinei Voica. În aceeași zi, la Cinema Ateneu va avea loc, de la ora 19, premiera fimului „Un timp prin care am trecut”, în regia lui Silviu Radu. Invitați vor fi Constantin Codrescu, Laurențiu Damian și Silviu Radu, iar Premiul de excelență va fi decernat lui Constantin Codrescu. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora ora 20, va fi decernat Premiul de excelență actriței Dorina Lazăr. Evenimentul va avea loc la Cinema Ateneu, unde va putea fi vizionat și filmul „Angela merge mai departe” (în regia lui Lucian Bratu). Invitați vor fi Dorina Lazăr, Irina-Margareta Nistor, Laurențiu Damian și Pavel Bartoș.

Trei vieți dedicate artei

Făcând parte din generația de aur a muzicii pop-soul românești, cunoscută drept o stea a tot ceea ce au însemnat emisiunile de divertisment profesionist, Marina Voica este născută pe data de 3 septembrie 1936 cu numele de Marina Alexandrovna Nicolskaia, în Ivanovo, un oraș din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă.

Marina Voica este absolventă a Facultății de Finanțe și Credit de la Moscova, acolo unde a făcut cunoștință cu românul Marcel Voica, cu care s-a căsătorit și s-a stabilit în România. Artista a figurat în paginile faimoasei reviste de top-uri muzicale americane, Billboard, primind Diploma Star of the year - Music week, în anul 1974. A participat, de asemenea, la mai multe ediții ale festivalului-concurs Șlagăre în devenire, în cadrul căruia a lansat șlagărul lui Marcel Dragomir, Ce vrei tu mare albastră. La festivalul Mamaia a fost premiată în 1973 pentru piesa Încrederea, compusă de Ion Cristinoiu și în 1975 pentru piesa La malul mării, de Temistocle Popa.

Recunoscută drept una din cele mai cunoscute interprete datorită timbrului ei vocal, Marina Voica a susținut recitaluri și a efectuat turnee în numeroase țări, printre care se numără Germania, Italia, Franța, SUA, Belgia, Polonia, Israel, Canada, Spania, Cehoslovacia, Cuba, Rusia, Republica Moldova, Turcia sau Bulgaria.

Dorina Lazăr s-a născut pe 7 noiembrie 1940 în Hunedoara, într-o familie în care arta era la ea acasă, cu mama actriță a Teatrului Bulandra din București, Dorina Lazăr a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru la secția de Actorie.

După ce și-a încheiat studiile, Dorina Lazăr a debutat în teatru pe scena Teatrului Regional din București, în anul 1961, iar din 1969 este actriță a Teatrului Odeon, unde, pe parcursul anilor a interpretat peste 50 de roluri, printre care Germaine Lauzon în Cumetrele, Marcelline în Nunta lui Figaro sau Carmen Sylva în Şi totuşi Eminescu. Pe marele ecran, actrița a debutat cu rolul Cârciumăresei în pelicula Păcală, în regia lui Geo Saizescu, în anul 1974. Pentru spectacolul Năpasta a primit, în 1979, trofeul Leul de bronz la Festivalul Internațional de Teatru de la Arezzo, iar în anul 1982 a primit premiul Cea mai bună actriță de film din partea Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru rolul Angela din Angela merge mai departe, realizat în 1981.

În 2000, actrița Dorina Lazăr a primit, din partea președinției României, Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de cavaler, iar în 2012, pentru valoarea creațiilor sale în film și teatru, actrița a primit distincția de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor din partea Ministerului Culturii și Comunicării din Franța.

Actor român, Constantin Codrescu s-a născut la data de 5 septembrie 1931 în orașul Huși. A ales să meargă în București pentru a urma studiile Institutului de teatru, iar în perioada studenției a avut și primul rol în filmul Așa s-a călit oțelul. Între anii 1976 și 1989 a fost profesor la Institutul de Teatru din Târgu-Mureș, unde a devenit și cetățean de onoare. În 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. A primit totodată Premiul UNITER pentru întreaga sa activitate.

Actorul spune că din perioada copilăriei a avut înclinare spre teatru: „A fost o chemare, o chemare peste care nu am încercat să trec, m-am aplecat cu toată dragostea și pasiunea spre ea. Am făcut apoi și regie, scenografie, am devenit și membru în învățământul artistic”. Constantin Codrescu a fost timp de 45 de ani colaborator permanent al redacției Teatru la Radio. A jucat în numeroase producții cinematografice, printre acestea numărându-se „La Moara cu Noroc”, „Haiducii lui Șaptecai”, „Vlad Țepeș”, „Roșcovanul” și serialul românesc de succes „Pistruiatul”.

Maura ANGHEL

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
13 septembrie, Ziua Pompierilor din România. Bătălia din Dealul Spirii - ultima luptă dintre români și turci pe pământul țării noastre și faptele de eroism ale pompierilor
15/09/2025 05:40

Pompierii sunt sărbătoriti incepand din anul 1953, ca urmare a faptelor de patriotism si devotament de care au dat dovadă in 1848, atunci cand au apărat Revolutia pasoptistă impotriva interventiei otomane, ...

Jaful Secolului, propunerea țării noastre pentru Premiile Oscar
11/09/2025 15:17

Lungmetrajul ‘Jaful Secolului’, regizat de Teodora Ana Mihai, după scenariul lui Cristian Mungiu, va reprezenta Romania la categoria Cel Mai Bun Film International al Premiilor Academiei Americane de Film ...

7 septembrie: ZIUA CÂND AM PIERDUT BALCICUL. Cedarea Cadrilaterului către Bulgaria. Știați că a existat o tentativă de rezistență armată românească?
08/09/2025 08:21

Pe 7 septembrie 1940, Romania ceda, prin tratatul de la Craiova, Dobrogea de Sud către Bulgaria. Era a treia cedare făcută intr-un singur an, după ce pierduserăm la Est, Basarabia, nordul Bucovinei si Tinu ...

Un tablou furat de nazişti, reperat într-un anunţ imobiliar, în Argentina
04/09/2025 12:31

  Un tablou furat de nazişti, reperat intr-un anunţ imobiliar, in Argentina - Foto:. Profimedia Images Reperat intr-un anunţ imobiliar din Argentina, un tablou din secolul al XVIII-lea, ce a f ...

Povestea Limbii Române
01/09/2025 03:45

Demult, pe aceste meleaguri, intre munti, campii si ape line, s-a născut o copilă firavă si luminoasă – Limba Romană. Era fiică a Romei, dar avea in sange si glasul bland al dacilor, si soaptele păduri ...

Septembrie:
01/09/2025 03:38

1 septembrie este considerată, in multe traditii si calendare, prima zi de toamnă (mai ales in calendarul meteorologic, unde anotimpurile sunt impărtite pe luni intregi: septembrie, octombrie, noiembrie pent ...

Invazia Poloniei (1 septembrie 1939) – începutul celui de-Al Doilea Război Mondial
01/09/2025 03:36

După Primul Război Mondial, Germania a fost slăbită de Tratatul de la Versailles (1919), pierzand teritorii si fiind obligată să plătească despăgubiri. Polonia renăscuse ca stat independent, dar avea ...

La 27 august 1916 România a declarat război Imperiului Austro-Ungar. Intrarea în Primul Război Mondial - Nașterea României Mari
28/08/2025 10:57

Pe 27 august 1916 Romania intra in Primul Război Mondial de partea Antantei prin declaratia de război făcută Imperiului Austro-Ungar asupritor de romani in Transilvania romanească. In noaptea de 27-28 aug ...

Reacție dură: Octavian Ursulescu, indignat de modul în care a fost tratată Marina Voica la Festivalul Mamaia 2025
27/08/2025 08:15

Octavian Ursulescu, invitat la Festivalul Mamaia 2025, de Fuego, nu de organizatori, ca să-i prezinte recitalul de exceptie, a luat atitudine, după incheierea evenimentului, desfăsurat in perioada 22-24 augu ...

Blasfemie la Untold 2025: Cruci întoarse și imagini ofensatoare pe scenă, în timp ce Armata Română defilează în incinta festivalului
11/08/2025 07:32

Festivalul Untold a inceput si anul acesta cu momente care au starnit indignare in randul romanilor credinciosi. In timpul concertului sustinut de traperul Ian, pe ecranele din spatele scenei au fost proiectate ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei