Scandal la Filarmonica Sibiu
Dimensiune font:
Blocul Naţional Sindical, prin filiala BNS Sibiu, anunţă că unul dintre angajaţii Filarmonicii de Stat Sibiu a fost convocat de managerul instituţiei, în baza contractului individual de muncă, pentru susţinerea unei audiţii individuale, în biroul său, ca sarcină de serviciu
Potrivit BNS Sibiu, incidentul a avut loc în data de 6 noiembrie, când „pentru prima dată în istoria acestei instituţii, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu nu a recunoscut dreptul salariatului de a fi asistat de sindicat sau de avocat la audiţia individuală. Cu alte cuvinte, managerul instituţiei nu a recunoscut dreptul organizaţiei BNS de a-şi reprezenta membrii în situaţiile ce decurg din contractele individuale de muncă”. „Mai mult decât atât, şeful instituţiei a apelat numărul de urgenţă 112 solicitând intervenţia forţelor de ordine, în urma refuzului liderului de sindicat de a părăsi locaţia şi de a lăsa neasistat membrul de sindicat. Forţele de ordine s-au prezentat la faţa locului, au constatat faptul că managerul a apelat 112, deşi situaţia nu impunea acest lucru”, relatează BNS într-un comunicat remis presei.
Acesta precizează că, dată fiind situația, angajatul nu a mai susţinut audiția individuală. „Blocul Naţional Sindical cere tuturor instituţiilor statului să investigheze această încălcare a drepturilor lucrătorilor şi a drepturilor organizaţiilor sindicale. Menţionăm că întreaga situaţie a fost adusă la cunoştinţa Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu, prin Comisia de Dialog Social, în data de 06 noiembrie 2023”, se arată în comunicatul BNS Sibiu. Andrei PINTILIE
Adauga comentariul tau