Targul de Carte LIBREX 10-14 aprilie, cea de-a 29 editie la PALAS MALL Iasi

librez9

Dimensiune font:

| 08-04-2024 11:31

 COMUNICAT DE PRESĂ

Cea de-a 29-a ediție a Târgului de Carte LIBREX - “Primăvara cărților la Iași” - se va desfășura în perioada 10–14 aprilie 2024 în Palas Mall Iași, Atrium, sub motto-ul “Pagini cu hărți pentru regăsirea prin cuvinte”. Evenimentul este organizat de S.C. SEDCOM LIBRIS S.A. și Organizația Patronală AGORA a Societăților pentru Difuzarea Tipăriturilor și a altor Bunuri Culturale din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.

La eveniment vor fi prezente cele mai importante edituri din România care vor atrage atenția publicului prin lansarea ultimelor apariții editoriale, prezentări de carte, întâlniri cu autorii, sesiuni de autografe etc.

Cititorii vor avea ocazia să cumpere cărți, unele la prețuri promoționale, dintr-o diversitate de domenii de specialitate, precum: beletristică, artă, știință, IT, medicină, comunicare, psihologie, dezvoltare personală, religie, istorie, drept, economie, cărți pentru copii, enciclopedii etc.

Agenda culturală include peste 40 de lansări și prezentări de carte ale editurilor prezente în târg, conferințe susținute de personalități marcante ale mediului academic și cultural: * Adrian CIOROIANU, Captivii care vor să ne elibereze. Despre suveraniști, populiști și eurosceptici (Joi, 11 aprilie, ora 17:00); * Alexandru Vlad CIUREA, Suprema dorință umană: Sănătatea creierului (Vineri, 12 aprilie, ora 12:00); * Pr. Constantin NECULA și Pr. Francisc DOBOȘ, Provocările frățietății (Vineri, 12 aprilie, ora 18:00); * Adrian PAPAHAGI, Inteligența artificială și prostia naturală (Sâmbătă, 13 aprilie, ora 17:00)

Vor completa agenda Târgului de Carte Librex secvențele artistice susținute de studenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași și multe alte momente culturale pregătite de organizatori.

Cele mai valoroase creații literare vor fi premiate, conform tradiției Târgului de Carte, în cadrul Festivității de decernare a premiilor Librex din data de 13 aprilie, ora 13.00.

Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 10 aprilie, ora 11.00.

Accesul publicului la Târgul de Carte și, implicit, la conferințe, este liber, zilnic, între orele 10.00 şi 22.00.

Mai multe informații puteți găsi pe pagina de facebook a evenimentului https://www.facebook.com/Targul.Librex.Iasi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Un sfert de veac de comunitate – Cărturești în orașul tău
30/05/2024 15:59

    Experientă unică  Cititorii care vizitează Cărturesti spun că e „un loc magic”, „un loc in care mă simt fericită”, „un loc perfect pentru cadour ...

Galeria de artă
29/05/2024 16:11

În perioada 4 februarie-25 martie 2025, Galeria de artă "Dana" in colaborare cu scriitorul Grigore Ilisei organizează expozitia retrospectivă "Constantin Radinschi". Facem apel căt ...

Un transsexual, desemnat ”cea mai bună actriță feminină” la Cannes; Marcel Pavel, ironic: „Ăsta da…”progres”!
28/05/2024 10:53

„Karla Sofia” Gascon, un bărbat care se identifică ca fiind femeie, a castigat premiul pentru interpretare feminină la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. In varstă de 52 de ani, ...

Astăzi are loc Gala Premiilor UNITER. Află cine sunt ieșenii nominalizați
27/05/2024 12:06

Ediţia a 32-a a Galei Premiilor UNITER are loc luni la Sala "Ion Caramitru" a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, ocazie cu care vor fi acordate premii de excelenţă, pent ...

Marcel Ciolacu, singurul premier din UE care nu vorbește limba engleză
26/05/2024 17:51

Marcel Ciolacu, prim-ministrul Romaniei, a atras atentia opiniei publice si a liderilor politici din Europa după ce s-a confirmat că este singurul sef de guvern din Uniunea Europeană care nu vorbeste limba e ...

Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
26/05/2024 12:08

Carla's Dreams este un fenomen muzical, un proiect care a avut un impact major in Romania si care a rămas la fel de iubit de public. Solistul vocal al trupei a fost filmat la un concert la Craiova, unde părea ...

Cannes 2024: Filmul românesc ‘Trei kilometri până la capătul lumii’ a câştigat premiul Queer Palm
25/05/2024 15:13

Filmul romanesc ‘Trei kilometri pană la capătul lumii’, selectat in competiţia oficială pentru Palm D’or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, a caştigat vineri seara Queer P ...

Cel mai lung brâu românesc din lume, care candidează pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat în centrul oraşului Nürnberg
24/05/2024 10:15

Cel mai lung brau romanesc din lume, care candidează pentru includerea in Cartea Recordurilor, va fi prezentat in centrul oraşului Nürnberg in data de 23 iunie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, coord ...

Ce piesă a cântat Burduja alături de ministrul Energiei din Republica Moldova
24/05/2024 08:44

Un moment artistic a avut loc la Bucuresti, acolo unde Ministrul Energiei din Republica Moldova, Victor Parlicov, alături de omologul său din Romania, Sebastian Burduja au cantat impreună la chitară. Acesti ...

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani
22/05/2024 17:48

Actorul Costel Constantin a incetat din viaţă la varsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti. ”Cu adancă tristeţe anunţăm trecerea la Veşnicie a marelu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei