Împodobeşte, mamă, bradul, dar de Crăciun şi nu de la Paşte!

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 06-12-2020 23:05

 

Dorian Obreja

Mai întâi de toate, am să vă relatez două întâmplări, care, la prima vedere/citire, ar putea să pară poveşti. Chiar dacă ar fi să fie aşa, ce poate fi rău să (mai) credem în poveşti?, mai ales într-o lume şi o vreme tot mai asaltate de chestiuni terifiante, de natură a duce, dacă nu  la alienare, cel puţin la îndepărtarea de tradiţii; şi cred că nu mai este nevoie, cel puţin pentru oamenii cu logică şi bun simţ, să mai pledez în favoarea păstrării celor de pe urmă. Sau, dacă e nevoie, apelez la un citat din Alexandru Vlahuţă: „...datinile...sunt arhivele popoarelor... Căci nu există bucurii mai de preţ ca averea de cuget şi simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul sufletului românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri.”.

Prima întâmplare se spune că ar fi avut loc prin secolul XVI, când un reformator protestant a devenit prima persoană care a adăugat lumânări aprinse la un brad – ce deja era utilizat, împodobit, în perioada Crăciunului. Pentru că personajul amintit, mergând spre casă, a fost impresionat de strălucirea stelelor ce sclipeau printre ramurile unui astfel de arbore, şi a dorit să recompună, în interiorul casei sale, imaginea aceasta de vis.

Mergând pe firul istoriei şi încercând să aflăm cât mai multe despre subiect, consemnăm că, se pare, primul brad de Crăciun împodobit ar fi apărut pe la 1510, ajungând şi în America, aproape de 1750, de unde, mult mai târziu, s-a întors sub alte forme şi obiceiuri.

Indiferent cine ar fi fost la originea transformării bradului în simbol al marii sărbători (debutul se pare că ar data de pe vremea romanilor), încetul cu încetul împodobirea acestuia a devenit una dintre cele mai aşteptate şi mai iubite datini – pentru că, dincolo de semnificaţia religioasă (figurată, îndeosebi, prin poziţionarea în vârful copacului a unei stele, aducând aminte de cea care i-a călăuzit pe magi până la Bethleem), ea însumează momentele de înfrigurată nerăbdare şi emoţie ce preced sosirea mitologicului Moş Crăciun şi a împărţirii darurilor.

Iată de ce, acei care vor să respecte în mod strict datina, împodobesc bradul exact în ziua de 24 decembrie.

Cea de a doua întâmplare - de fapt o sumă de întâmplări, căci s-a repetat, an de an, pe întreaga perioadă a copilăriei – se referă chiar la autorul acestor rânduri. Emoţionat peste măsură când tatăl său aducea acasă un brad, şi cu emoţia crescând în zilele următoare, când, împreună cu părinţii, pregătea podoabele; pe atunci, cele mai multe dintre ele nu se luau de prin magazine, ci erau confecţionate manual, cu migală şi drag: nuci şi ghinde învelite în staniol, frânturi de vată care să imite zăpada, hârtie gofrată tăiată astfel încât să rezulte lănţişoare. După care, exact în ziua de Ajun, urma împodobirea şi, apoi, feeria: aprinderea lumânărilor şi artificiilor, sosirea tainică a personajului şi bucuria nemărginită la primirea cadourilor, oricât de simbolice ar fi fost ele...

De ce scriu toate acestea? Recunosc, din nostalgie şi cu tristeţe. Pentru că nu pot să nu constat victoria consumerismului, căruia îi cad pradă tot mai mulţi, îndeosebi aparţinând tinerei generaţii, şi ce constă în împodobirea bradului de pe la începutul lui decembrie, dacă nu chiar mai devreme. Mergând pe acest drum, şi pentru că tot sunt folosiţi din ce în ce mai mult arbori artificiali (ceea ce e bine pentru natură), s-ar putea ajunge ca momentul să aibă loc la puţin timp după Paşte...

P.S. Despre ce a adus Moş Nicolae românilor şi politicienilor ieri, desigur, în editorialul de mâine!

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cornel Nistorescu: Un clasic din Socola presei române (CTP)
15/09/2025 05:32

Onorind memoria lui Charlie Kirk, presedintele SUA a semnat următoarea Proclamatie: „Ca semn de respect pentru memoria lui Charlie Kirk, in baza autoritătii conferite mie in calitate de Presedinte al Sta ...

Cornel Nistorescu:Nicușor cu Bolojan în brațe
11/09/2025 15:14

p style=" font-weight:bold;font-size:20px">După judecători si procurori, după primari si politisti, a venit si rindul profesorilor, la care s-au adăugat destul de discret elevii si studentii. In loc să mai ...

Putin cel bun = Putin cel rău?
09/09/2025 13:25

Dorian BREJA Recunosc, iti trebuie ceva curaj (unii ar spune pornire sinucigasă etc.) pentru a aborda, in Romania de azi, un subiect rezumat in titlul de mai sus. Îmi asum rolul: acum 4 decenii, pentru ...

O putere extra-asumată, o opoziție super-resemnată
08/09/2025 07:35

Dorian OBREJA Candva, in urmă cu mai bine de patru decenii, făcea adevărate furori un serial de televiziune foarte bun, intitulat, mai mult decat grăitor, ”Povestiri cu final neasteptat”. Vrem ...

Cornel Nistorescu:Asumare furioasă
04/09/2025 07:29

Doar mănusile de box au mai lipsit. Inainte să inceapă sirul de asumări, incă se agitau degetele arătătoare intre Ilie Bolojan si Sorin Grindeanu, semn că intre PNL si PSD nu merge nimic si că se duc s ...

Cornel Nistorescu:Bolojan rămîne în picioare
04/09/2025 07:28

Marti a fost ziua lui Ilie Bolojan. După asa-zisele asumări de răspundere de luni seara, el s-a avintat in trei confruntări importante. A doua zi dimineata a explicat „pachetul de măsuri” si a răspuns ...

O arhimilitarizare de nimic bun prevestitoare
02/09/2025 13:59

 Dorian OBREJA O expresie lansată in urmă cu vreun secol si jumătate – „o stafie  bantuie Europa” este, din cand in cand, resuscitată si utilizată. La data mentionată, era vor ...

Putin: niet; Zelenski: nyet; Trump: yet
25/08/2025 08:50

 Dorian OBREJA Zilele de 15 (intalnire Trump-Putin, Alaska) si 18 (Trump, lideri din UE + Zelenski, Casa Albă) august au fost asteptate nu doar cu sufletul la gură, ci si cu, de către cei mai naivi, ma ...

Cornel Nistorescu: Nicușor Dan nu pare a fi în apele sale. Se mișcă bezmetic, incoerent, ca un om care amînă să-şi ia funcția în primire
20/08/2025 08:12

„Ca unul care urăste profetiile jurnalistice si tot campionatul de citire a gesturilor si expresiilor in stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristete si oboseală a celor porniti in asa zisa ...

1 miel blând și 3 licurici mari
19/08/2025 06:23

Dorian OBREJA În 1745, vedea lumina tiparului piesa „Il servitore di due padroni”, apartinand lui Carlo Goldoni, cu premiera un an mai tarziu, jucată de nenumărate ori, pană in zilele noas ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei