Republica huliganilor. Cum am ajuns sclavii zgomotului gol

Lumea de astăzi seamănă cu un spectacol grotesc în care personajele negative sunt aplaudate ca niște eroi ai neamului. Un loc în care educația a devenit un moft inutil, bunul-simț este taxat ca slăbiciune, iar lipsa de cultură a fost transformată într-un titlu de glorie. Am ajuns să trăim într-o societate în care huliganismul nu mai este un derapaj social, ci un model de succes, o rețetă pentru ascensiunea rapidă în politică și viața publică. În această junglă de zgomote și incompetență, cultura nu mai are loc, fiind înlocuită de tupeu și agresivitate.

Cei care strigă cel mai tare devin lideri, deși abia pot lega două fraze corecte. Gura mare bate orice regulă gramaticală, iar ignoranța devine o virtute. S-a ajuns la un punct în care erudiția este o piedică în carieră, iar un vocabular de peste 200 de cuvinte e privit ca o excentricitate inutilă. Nu e de mirare că legile sunt strâmbe și că principala lor funcție este de a ascunde incompetența celor care le emit. Cum ar putea un analfabet funcțional să creeze un cadru legal solid, când el însuși nu înțelege regulile de bază ale logicii? Gloata dă norma, iar norma este simplă: cine strigă mai tare, cine promite mai mult și cine e mai neobrăzat – acela învinge. Nu contează că minte, că sfidează orice standard de civilizație, că face din populism o armă letală împotriva propriei țări. Esențial este să domine discursul, să reducă orice dezbatere la un circ ieftin, să îngroape orice urmă de decență sub un munte de lozinci goale.

Într-o epocă în care nimicul a devenit normă, iar impostura este virtute, nu este deloc surprinzător că huliganismul a ajuns să fie sinonim cu eroismul. Nu mai contează nici rațiunea, nici educația, nici măcar bunul-simț elementar. În schimb, domină tupeul ridicat la rang de strategie politică și gura mare, care nu mai trebuie să articuleze nici măcar un verb corect conjugat. De fapt, nici nu mai contează dacă propoziția are sens, atâta vreme cât este urlată suficient de tare încât să acopere orice voce lucidă.

Această realitate grotescă nu este rodul vreunui accident istoric, ci consecința directă a prăbușirii culturii. Dacă în trecut se spunea că omul politic trebuia să fie un om de cultură, astăzi, cultura însăși este văzută ca un defect, ca o piedică în fața succesului. La ce bun să citești, să gândești, să ai o viziune, când tot ce trebuie să faci este să te cațeri pe spinarea celor mulți, să-i instigi la ură și să te asiguri că rămân suficient de înfometați și needucați încât să nu îți pună întrebări incomode?

Rezultatul? Politica este populată de multe caricaturi, indivizi care abia leagă două propoziții coerente, dar care decid viitorul unor națiuni. Un circ grotesc în care actorii sunt fie hoți patentați, fie incompetenți iremediabili. Legile nu mai sunt făcute pentru a organiza o societate funcțională, ci pentru a proteja interesele celor puțini și puternici, care au învățat că o masă amorfă, ignorantă și isterică este mai ușor de controlat decât una informată și educată.

Adevărul crud este că prostia agresivă a devenit noul standard. Nu mai avem repere morale și intelectuale pentru că le-am lăsat să fie îngropate sub munți de zgomot. Astăzi, un influencer poate avea mai multă autoritate decât un profesor universitar. Un analfabet funcțional poate da lecții de economie, un interlop ajuns parlamentar poate propune legi... Totul în numele unei democrații mutilate și transformate într-o oligarhie a celor care urlă cel mai tare.

Unde este clasa politică adevărată? Unde sunt liderii care înțeleg că menirea lor este să construiască, nu să distrugă? Unde sunt cei care ar trebui să curețe această mocirlă? Răspunsul este simplu: inexistenți, pentru că sistemul actual nu are nevoie de ei. Cultura formează caractere, dezvoltă gândirea critică și cultivă discernământul. O populație educată nu poate fi manipulată cu slogane goale, nu poate fi cumpărată cu pungi de făină și nu se teme de haita de zgomote care o împinge spre haos.

Așadar, nu huliganii sunt problema principală. Nu ei sunt vinovați că există. Problema este că le-am dat puterea, că i-am lăsat să domine discursul public, că am confundat gălăgia cu dreptatea și nesimțirea cu autenticitatea. Problema este că am permis ca falsitatea să devină standard, ca prostia să devină curent majoritar și ca educația să fie disprețuită în loc să fie un criteriu esențial pentru accederea în orice carieră.

Ce ar putea salva această prăbușire în grotesc? Doar o renaștere a culturii. O adevărată elită politică nu se formează din gălăgioși și impostori, ci din oameni care citesc, care înțeleg, care gândesc. Avem nevoie de o asanare profundă a sistemului, de eliminarea indivizilor de carton care ocupă poziții cheie, de un efort sistematic de a restabili adevăratele valori. Dar acest lucru nu se va întâmpla atâta timp cât gloata conduce, iar cei care ar putea schimba ceva se retrag scârbiți, lăsând loc liber circarilor.

Ne aflăm într-un timp în care ignorantul este rege, dar orice regat al prostiei sfârșește inevitabil în ruină. 

Fără cultură, fără educație, fără modele demne de urmat, vom rămâne sclavii unor marionete jalnice, aplaudând zgomotul gol și glorificând huliganismul ca noul nostru eroism național.

Și atunci, să nu ne mai plângem. Am semnat singuri pactul cu prostia.

Maura ANGHEL

 

 

Maura ANGHEL