„Prin muzee îți prezinți identitatea”

1aurica ichim

Dimensiune font:

| 23-02-2024 13:38

 Dialog cu dr. Aurica Ichim, directorul Muzeului Municipal „Regina Maria

 

- Ați preluat Casa Burchi-Zmeu, o bijuterie arhitectonică, și ați redat Iașului un muzeu. Cum a început această poveste frumoasă?

- A fost o provocare în primul rând cu mine însămi. Am vrut să și demonstrez că după realizarea Muzeului Unirii pot să mai fac încă unul. Nu a fost deloc ușor, ba chiar aș spune că a fost greu. În comparație cu Muzeul Unirii, unde exista deja o istorie, un patrimoniu care trebuia doar completat, Casa Burchi-Zmeu (în care a fost amenajat Muzeul Municipal „Regina Maria”) era un imobil restaurat doar de doi ani și căruia trebuia să-i dai viață. Cu foarte discernământ și cu multă răbdare, având alături echipe de specialiști care urmau să se ocupe de perioade din istoria urbei, începând de la Iașul medival și terminând cu perioada contemporană. Dar până la acel moment a fost foarte greu fiindcă oamenii nu știau drumul către. Îi invitam să facă lansări de carte, expoziții, diferite evenimente, iar ușor-ușor „oamenii au învățat cărarea, vorba academicianului Viorel Barbu. Am început să derulăm tematica de bază a muzeului și în scurt timp vom reușit să finalizăm parterul, unde va fi prezentată perioada medievală și modernă a României. Vom urca la etaj, unde provocarea este mult mai mare. Nu este ușor să faci un salon de sfârșit de secol XVIII și început de secol XIX, să redai atmosfera Iașului la începutul secolului XX, să arăți viața culturală. Trebuie să fii foarte atent ce obiecte selectezi pentru ca, la final, să obții acea esență care nu doar atrage vizitatorul, dar îl și determină să mai zăbovească și să revină.

- Prin ce se particularizează acest muzeu?

- Așa spune că prin valsul între tradiție și modernitatee, pe care l-am realizat cu obiectele achiziționate, unele chiar cu valoare de tezaur. În toate muzeele din lume, obiectele sunt prezentate într-un anumit context astfel încât privind spre o batistă vezi personajul, privind spre o bijuterie vezi doamna care a purtat-o, privind spre un document parcă te transpusi în epoca respectivă. Muzeul Municipal s-a pliat pe această temă sugerată și de către Consiliul Europei, cât și Consiliul Internațional al Muzeelor. Îmbinându-le, poți atrage publicul. Nu mai poți amenaja acele muzee doar cu documente sau cu un anumit gen de obiecte fiindcă nu mai atragi publicul. Noi am reușitm să stârnim curiozitatea, vizitatorii vin și nu vorbesc doar de publicul larg, ci și de specialiști care urmăresc anumite aspecte. Vin arheologi, arhitecți care urmăresc evoluția urbană, sunt atenți dacă am respecttat rigorile, evenimentele și evoluția datelor. Criticile ne sunt favorabile!

- Cum ați ales numele?

- Denumirea muzeului a apărut într-un context foarte favorabil. Eram în anul Centenarului Marii Uniri, iar în cadrul unei ședințe a Consiliului Local s-a remarcat că nu există nicio statuie a Reginei Maria în Iași. Ei bine, primarul a venit cu ideea ca Muzeul Municipal, așa cum se numea prima instituție înființată în urmă cu o sută de ani de către Gheorghe Ghibănescu, să poarte numele Reginei Maria. Ei bine, începem nu doar să avem propriul patrimoniu, ci ne dorim și extinderea pentru că nu poți arăta istoria unui oraș în câteva spații. Iașul are o identitate importantă în România, de aici au plecat cele mai mari evenimente din istorie. Dacă vorbim despre Revoluția de la 1848, este frumos să arăți Iașul la acel moment, să prezinți Iașul la 1859, la 1916, să identifici urbea cu aceste evenimente ca să nu mai spună nimeni că noi privim mereu în urmă. Privim, dar cu mândrie din Capitala istoriei neamului românesc.

- Provocarea este foarte mare, dar există spații pentru a fi și materializată?

- Mai sunt și gândul mi se duce către Casa Calimachi care trebuie să fie un muzeu important, iar spațiile îi conferă acest statut. Imobilul trebuie restaurat după toate regulile unei case boierești de secol XIX și nu mă refer doar la structură, fațadă, ci și la interioare. Crește o nouă generație care nu știe că Iașul avea case boierești și palate superbe cu pereți pictați, plafoane casetate, coloane cu stuc marmură, oglinzi superbe, scări interioare, de aceea Casa Calimachi trebuie redată așa cum a fost în baza documentelor vechi, poveștilor și memoriilor acelei vremi. Mai sunt câteva imobile care, după restaurare, să vorbească la exterior despre Iașul la un moment dat, iar în interior să-i dai această destinație frumoasă de muzeu cu piese puse într-un dialog care să atragă vizitatorul care „să treacă și să se închine”, așa cum îmi place mie să spun.

- De unde luați obiectele?

- Am o echipă foarte bună, cu care facem multă cercetare – urmărim multe siteuri, casele de licitație, purtăm dialoguri cu urmași ai familiilor boierești. Când se ivește o piesă care intră în tematică, o achiziționăm, după ce se obțin avizele necesare. Toate piesele sunt însoțite de certificate de autenticitate fiindcă noi, cei care lucrăm în muzee, nu avem voie să vindem minciuni. Noi trebuie să oferim doar adevărul, să-l însoțim într-o reală călătorie în trecut.

- Mă întreb cum faceți acest lucru cu cei tinerii? Trăim într-o lume în care gadgeturile fac legea... Cum faceți această trecere între lumea reală și cele trecute astfel încât tinerii să fie dornici de vizite la muzeu?

- (zâmbește) Și pe noi ne ajută tehnologia, avem pagini în social media la toate secțiile ce aparțin muzeului. Suntem într-o colaborare foarte bună cu Inspectoratul Școlar, cu universitățile, cu multe instituții care au derulat acțiuni la noi. Ce mare bucurie am avut atunci când am văzut că din grupruile sosite pentru diferite evenimente educaționale au revenit tineri însoțiți de prieteni chiar și de peste hotare. Apoi, avem tematica – când văd istoria iluminatului, când văd tăbăcăria, cizmăria, luminile care apun și răsar, manechinele îmbrăcate în costume de epocă sunt încântați. Îi întoarcem în timp prin poveste și prin ceea ce văd. Le place, cer detalii, sunt bucuroși. Au învățat cărarea și revin!

- V-aș invita și pe dvs la o călătorie în timp. Cum ați ales această misiune, de a sluji istoria?

- (surâde cald amintirilor) Aveam 14 ani când am veni la Iași pentru prima oară și mi-am dorit să vizitez Palatul Culturii. Când am pus mâna pe clanța acelei uși grele, m-am întrebat – Oare aș ajunge eu vreodată să o deschid ușor? După ce am vizitat Palatul Culturii și i-am aflat povestea, mi-am spus că tare aș vrea să lucrez în acel spațiu. Dorința mi-a fost ascultată în Cer și am ajuns muzeograf la Palatul Culturii, la Muzeul Unirii, am lucrat cu Maria Voicu, o specialistă extraordinară, de la care am învățat enorm. M-a scos pe stradă, mi-a arătat imobile în care au locuit diferite persoane. Am avut noroc să colaborez și cu Virginia Isac, de la Arhivele Statului, mi-au fost mentori, la fel ca și alte personalități care au văzut în mine un om de viitor. Am avut noroc să merg la prelegerile academicianului Constantin Ciopraga, ale lui Alexandru Husar, ale multor personalități care m-au susținut și m-au încurajat în profesie. Ei m-au învățat cum să cunosc și să iubesc Iașul. Îmi amintesc acum de o zi de 24 ianuarie, când Claudiu Paradaiser (fost director al Palatului Culturii – n.r.) mi-a spus: Să vii cu mine în stradă. L-am urmat îngrijorată, nu știam ce s-a întâmplat, iar când am ieșit, mi-a spus Vezi aceste cariatide? Vezi cum țin pe umeri ceea ce țin? Ei bine, așa să ții și matale Muzeul Unirii și să-l faci ceea ce trebuie să fie. În anii petrecuți pe șantiere mi s-a repetat de către profesioniști că au încredere în mine și nu i-am dezamăgit. Nu mi-e frică de privirile lor, de acolo, de Sus. Știu că nu ar trimite către mine decât un gând curat care să mă ajute pe mai departe.

- Mai sunt multe de făcut...

- Am spus mereu că atât cât tălpile mele sărută acest pământ vreau să fac doar lucruri frumoase și trainice. Nu a fost ușor și iarăși îmi vine în minte o vorbă de-a primarului Mihai Chirica – Cine ar da un palat pe casă boierească?. Ei, uite că s-a întâmplat și vom duce Casa Burchi-Zmeu chiar la nivel de palat. Mi-e tare drag ceea ce fac și pun suflet în orice. Când am de introdus un obiect într-o sală, stau și noaptea și cu ochii închiși îl mut până când îi găsesc locul în care își spune adevărata poveste.

- Care este locul unui muzeu în parcursul unui oraș ca perspectivă de viitor?

- Oooo! Dacă ne uităm în jur și punem Iașul în context european, mondial și al vremurilor actuale, vom vedea că marile capitale privesc muzeele și ca o pagină de istorie, dar și ca o investiție ce aduce profit. Un muzeu nu este eficient doar prin numărul de bilete vândute, ci prin suma de bani pe care vizitatorii o lasă la final prin achiziționarea de cărți, suveniruri. Marile instituții au ateliere în care fac replici ale unor obiecte celebre prin care oferă nu doar amintiri, ci se și poziționează ca identitate. Prin muzee vorbești despre cine ești tu ca oraș, ca nație, ca țară. Iașul nu mai are industrie, dar are istorie, muzee, monumente care sunt oricând o carte de vizită. Suntem norocoși că nu trebuie să le căutăm, le avem și trebuie să le privim ca pe „niște perle care înfrumusețează pământul”. Muzeele au un rol foarte important, de a stabili identitatea orașelor și a oamenilor.

A consemnat Maura ANGHEL

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Greșeala de la pompă: cum faci să nu-ți strici mașina dacă ai pus benzină în loc de motorină?
07/09/2025 11:45

 Printre soferi circulă tot felul de mituri: unii spun că sistemul start-stop strică electromotorul si consumă mai mult combustibil, altii sustin că, in cazul masinilor care au cutie automată, ar fi ...

Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
25/08/2025 08:50

Lunile acestei veri au fost pline pentru pasionatii de film, dar si pentru creatorii genului. Între numeroasele evenimente nationale si internationale, Festivalul TIFF de la Cluj si Serile Filmului Romane ...

„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
04/08/2025 12:59

* consideră inginerul Vasile Lungu, unul dintre cei mai cunoscuti fermieri din regiunea Moldovei si chiar din tară, administratorul ,,Domeniilor Lungu” din judeţul Iaşi - În Valea Prutului si i ...

Ce whisky se bea la Camera Deputaților
03/08/2025 15:26

  Camera Deputatilor are prevăzută in buget o sumă de peste 10.000 de euro pentru achizitia de băuturi „spirtoase premium” si vin romanesc pentru acest an. Sumele apar in planul anual de ...

„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
29/06/2025 20:05

- Ce inseamnă pentru tine frumosul, in forma lui cea mai sinceră? Si cum ai stiut că vrei să-l asterni pe panză? - Frumosul incepe cu ce contin. Cine sunt, ce aleg, ce las să se aseze in mine. Fiecare e ...

  „Medicina în dar și credința în vindecare”
06/04/2025 20:05

* dialog cu prof. univ. dr. Daciana Elena Brănisteanu, fondatorul Primăverii  Dermatologice Iesene, care incepe astăzi in Capitala Moldovei. Un interviu despre puterea discretă a credintei si despre tr ...

„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
26/03/2025 08:39

- Cum v-a influentat propriul parcurs profesional modul in care ii inspirati pe copii să-si descopere potentialul si să-si urmeze pasiunile? - Pentru mine, a fi invătătoare este un mod de viată, o menire ...

„Ne-am dorit atât de mult să devenim egale cu bărbații, încât, undeva pe traseu, ne-am pierdut”
23/03/2025 20:50

 - Ce v-a purtat pasii spre această meserie dură? A fost o chemare limpede sau o poveste care s-a tesut in timp? - A fost, oricat de cliseistic ar suna, chemarea destinului. Toată copilăria mi-am dori ...

„Femeile pot face orice, dar nu oricum. Grația și sensibilitatea ne permit să vedem dincolo de geometria rigidă”
23/03/2025 12:43

- Cum v-ati impletit pasii printre structuri de beton si geometrii riguroase, păstrand in suflet gratia si frumusetea de a fi femeie? – Pentru mine, ingineria constructiilor nu a fost niciodată doar de ...

„Principala cauză a alienării sociale din prezent este fluxul continuu de informații și experiențe digitale”
22/03/2025 11:30

- Oamenii au fost dintotdeauna alienati sau ceva s-a schimbat fundamental in ultimul secol? - Alienarea a fost legată in trecut de conditiile socio-economice, fiind inteleasă ca lipsa sau indepărtarea de r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei