Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă

Lunile acestei veri au fost pline pentru pasionații de film, dar și pentru creatorii genului. Între numeroasele evenimente naționale și internaționale, Festivalul TIFF de la Cluj și Serile Filmului Românesc de la Iași au reprezentat repere importante și pentru actorul ieșean Ionuț Cornilă, de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. În cadrul ambelor manifestări au fost prezentate filmele „Comatogen” și „Nebunul”, în care el interpretează rolurile Marin, respectiv administratorul de spital. În 29 august, la Chișinău, va avea loc și premiera serialului „Plaha”, cu Ionuț Cornilă în rolul Alexei Cioroian.

- O vară fierbinte, pentru tine. Poți considera că trăiești un moment de cotitură în cariera ta de actor?

- Nu știu dacă e chiar așa, dar eu sper din tot sufletul. Îmi doresc foarte tare să fie un moment semnificativ în parcursul meu artistic, pentru că nu e tot mai ușor să pătrunzi în lumea filmului, iar eu îmi doresc mult să fac asta. Sper ca aceste filme să fie văzute de cât mai multă lume și sper să urmeze și altele. Am primit invitații la ambele festivaluri, împreună cu o parte a celor două echipe de realizatori. M-am bucurat foarte tare la Serile Filmului Românesc, pentru că am fost acasă, la Iași, și m-a emoționat să văd sălile pline la ambele proiecții și să fiu, cumva, eu între ai mei — să discut despre ele, să fiu pe ecran, dar și pe scenă, în prim-plan. M-am simțit extrem de onorat și de emoționat să le văd. Culmea, n-am văzut la Cluj niciunul dintre filme, pentru că am avut multe, multe activități în Programul „10 pentru Film”, în cadrul căruia am activat: întâlniri cu regizori, dezbateri, conferințe.

- Cum sunt rolurile din cele două filme?

- „Comatogen” este un film extrem de special, cu o împletire de trei povești, scrise și regizate extraordinar de Igor Cobileanski. Toate rolurile sunt negative, aș spune eu. Eu sunt iubitul unei fete extrem de bogate din București și întreținem o relație destul de toxică. Mă opresc aici. Mai multe nu vreau să spun, pentru că filmul va intra în cinematografe și îndemn cât mai multă lume să-l vizioneze. Este foarte important să mergem la filme românești. Pot spune cu mâna pe inimă că, în ultima perioadă, din ce am mai văzut — și eu merg la cinema să văd filme românești — cred că sunt din ce în ce mai bune. Sunt extrem de interesante și de bine făcute.

- În „Nebunul” ești administrator de spital. O altă partitură...

- Da, administrator de spital de psihiatrie. O poveste cu mult haz. Cei care îl cunosc pe regizorul Igor Cobileanski știu că el a devenit cunoscut, în anii din urmă, cu o serie de scurtmetraje făcute în Republica Moldova, cu un umor absolut special. „Nebunul”, cred eu, constituie un fel de revenire a lui Igor la temele sale foarte speciale. Povestea se întâmplă  într-un spital de psihiatrie dintr-un orășel, care, imediat după anii '90, trebuie să se mute, pentru că terenul și clădirea au fost retrocedate unei mănăstiri. Urmează să vină acolo niște călugări. Toți cei din spital sunt obligați să plece, doar că unul dintre „nebuni” scapă — spun între ghilimele, pentru că veți vedea că nu este chiar așa — și rămâne pe acolo. De aici pornește o serie întreagă de evenimente. Acest „nebun”, să-i spunem, construiește o farfurie zburătoare. Şi de aici povestea continuă... A treia producție, regizată la fel ca primele două de Igor Cobileanski, are legături și cu realitățile apropiate, cu vremurile noastre. Este un serial cu zece episoade, care s-a numit „Șacalii”, dar căruia i s-a schimbat titlul în „Plaha”.

- De ce această schimbare de titlu?

- Pentru că personajul principal este inspirat, într-un fel, de omul de afaceri și politicianul Vladimir Plahotniuc. Este un personaj de notorietate. La acest serial s-a muncit enorm. S-a  filmat de la finalul lunii noiembrie 2024 și până de curând. Tratează într-un mod foarte consistent și interesant istoria recentă a Republicii Moldova, a oligarhilor de acolo, dar se leagă și de istoria recentă a României. Veți vedea că nu e vorba doar despre Republica Moldova, ci și despre România. Reprezintă o radiografie foarte amplă și interesantă. De menționat că Igor, pe lângă faptul că regizează, își scrie și singur scenariile. Va avea premiera pe 29 august, cu primele două episoade proiectate în cinematografe, la Chișinău. Aștept cu nerăbdare să apară și în România.

- De unde această „alianță” cu Igor Cobileanski? Toate cele trei producții despre care am vorbit sunt regizate și scrise de el.

- Dinainte de a face teatru, am cunoscut scurtmetrajele sale trăznite din tinerețe și am fost fascinat de ele. După ce am intrat la teatru, am aflat că vine des la spectacole, la Iaşi. Așa ne-am cunoscut. El mi-a apreciat rolurile din teatru. Este unul dintre regizorii care vin la teatru — nu toți regizorii de film fac asta, deși nu înțeleg de ce. În ultima vreme are legături tot mai strânse cu Iașul, cu lumea teatrală a orașului. Ne-am împrietenit și am ajuns să dau castinguri pentru el. I-am spus de mai multe ori că îmi doresc să fac film. Am dat castinguri alături de alți actori, m-am pregătit pentru fiecare. Nu a fost nimic „pe ochi frumoși”. Norocul a făcut să fiu ales pentru cel puțin aceste trei proiecte. Sper să nu fie ultimele.

- Cum a fost pentru tine trecerea de la teatru la film? Care e diferența dintre starea de pe scenă și cea din fața camerei?

- Nu aș putea spune că mi-e foarte greu, deşi sunt două profesii diferite. În teatru, depinzi foarte mult de spațiul în care joci. La sala mare, cu un public numeros, mijloacele de expresie trebuie să fie mai puternice, mai amplificate. Trebuie să te audă și să te vadă toată lumea din sală. În film, trebuie să „închizi șurubul”, cum spunem noi. Totul trebuie interiorizat. La teatru, uneori, „meșteșugul” te poate salva într-o seară mai slabă, dar la film e foarte greu să minți. Camera surprinde imediat lipsa autenticităţii. Trebuie să fii sincer, matematic aproape.

- Spre ce se va înclina, în continuare, ,,balanța” ta, între teatru și film?

- Teatrul este pentru mine tot ce mă defineşte, iar ,,Naționalul” din Iași înseamnă acasă și nu l-aș da pentru nimic. Filmul reprezintă un alt drum pe care îmi doresc să-l parcurg și cred că le pot face pe amândouă. Am avut nopți întregi de navetă București–Iași. În cursul zilei filmam la „Comatogen”, iar seara aveam spectacol sau repetiție la teatru. Nu simt asta ca pe un efort, ci ca pe un mod de viață. Am ales această profesie și o fac cu toată dragostea. Simt că mă aflu într-o perioadă foarte fertilă. Între 40 și 60 de ani, mai ales pentru actorii bărbați, este o zonă extrem de generoasă ca tipologie a personajelor. Mă simt foarte bine, simt că am ce să spun, ce să dăruiesc, ce să împărtășesc. Acum, poți să joci orice: tânăr, matur, tată, bunic. Sunt într-o etapă bună, cred că m-am maturizat, m-am copt și vreau să lucrez cât mai mult. Sper să am această energie cât mai mult. Am acumulat mult în ultimii ani prin colaborarea cu regizorii care au montat pe scena „Naționalului” nostru.

- Te-a tentat, te tentează lumea artistică din București?

- Nu. Pentru că nu am complexul actorului de provincie. Poți face spectacole de calitate și la Iași sau în alte teatre din afara Capitalei. Și ați văzut, au montat la noi regizori de prestigiu ai teatrului românesc. Există în țară actori și trupe de nivel artistic înalt, fapt relevat și prin premiile din Galele UNITER din ultimii ani. La București, vizibilitatea poate fi mai mare datorită televiziunilor și ușurinței de a prinde un rol într-un film, într-un serial tv. Dar, în  urma castingurilor, au ajuns să joace în astfel de producţii și actorii de la teatrele din țară.

- În universul tău, în care teatrul și filmul îți ocupă aproape tot timpul, mai este loc de ceva?

- Îmi place mișcarea. În liceu am jucat handbal, la Târgu Neamț. Acum, merg cu bicicleta.

- Admiratoarele, care bănuiesc că există, cum se manifestă?

- Mă simt apreciat de iubitori ai teatrului. Se mai întâmplă să primesc mesaje, flori, uneori... Dar sunt, deși nu pare, un om foarte timid. Răspund cu căldură la complimente, dar nu alerg după ele.

- Ești căsătorit?

- Nu, nu sunt căsătorit. Am fost și sunt într-o relație, dar nu s-au aliniat planetele încă.

- Arta rămâne pe primul loc?

- Indiscutabil, se află pe primul loc și probabil că va fi multă vreme. Dar nu cred că se exclud una pe cealaltă. Viața în doi e și ea o formă de artă, astfel încât partenerii să se împlinească împreună.

Vasile ARHIRE

 

Ionuţ Cornilă este originar din Târgu Neamţ, unde s-a născut la 3 mai 1984. A frecventat doi ani cursurile Universităţii de Agronomie din Iaşi, dar gândul său era să se facă actor. După alţi trei ani petrecuţi în Anglia, a revenit la Iaşi pentru a urma cursurile Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii de Arte. A absolvit studiile universitare la clasa prof.univ. Mihaela Arsenescu Werner şi lect.univ Doru Aftanasiu, în anul 2012.

 Din anul 2010 joacă la Teatrul Naţional ,,Vasile Alecsanri” din Iaşi. Până în prezent a avut o activitate scenică bogată, incluzând 55 de roluri create sub bagheta regizorilor teatrului ieşean, Irina Popescu Boieru, Ovidiu Lazăr şi Cristian Hadji Culea, precum şi a altor prestigioşi directori de scenă precum Radu Afrim, Alegander Hausvater, Claudiu Goga, Silviu Purcărete. Din 2014 cochetează cu filmul, fiind distribuit în mai multe roluri, în scurt metraje.