„Principala cauză a alienării sociale din prezent este fluxul continuu de informații și experiențe digitale”

  * dialog cu George Macarie, psiholog clinician și psihoterapeut, doctor în psihologie

- Oamenii au fost dintotdeauna alienați sau ceva s-a schimbat fundamental în ultimul secol?

- Alienarea a fost legată în trecut de condițiile socio-economice, fiind înțeleasă ca lipsa sau îndepărtarea de resurse sau de posibilitatea de a decide propria soartă. Mai târziu, vederile existențialiste ale lui Camus și Kierkegaard au pus problema individului într-un univers sau comunitate indiferentă, alienarea fiind înțeleasă ca un gol existential sau lipsirea de sens a vieții. În fine, diverse religii au văzut alienarea ca o deconectare de sine și de pacea interioară.

Evoluțiile tehnologice, economice și culturale din ultimul secol au modificat modul de relaționare dintre indivizi, alienarea fiind acum văzută ca o deconectare de sine și de ceilalți. Cauza presupusă este tocmai presiunea exercitată de abundența de informații, alegeri, nevoia de validare socială, slăbirea comunităților tradiționale și curentele culturale. La aceasta se adaugă cultura individualistă ce implică supremația alegerilor personale și dobândirea autonomiei ca model social dezirabil. Astfel, individul nu mai simte nevoia să relaționeze sau nu mai caută sprijin la semeni, tehnologia oferind substitute la aceste nevoi.

- Tehnologia ne apropie sau ne îndepărtează cu adevărat unii de alții? De ce, în ciuda conectivității digitale, atât de mulți oameni se simt singuri și neînțeleși?

- Putem vedea tehnologia ca o supra-expunere la informații, divertisment și conexiuni artificiale, ceea ce ne poate priva de anumite conexiuni și repere din mediul nostru de viață. Spunem poate, întrucît destul de mulți oameni reușesc să funcționeze social în mod satisfăcător, ceea ce implică că influența aceasta este diferită de la om la om.

Conexiunile digitale oferă posibilitatea de a ne întîlni cu cei care au idei sau preocupări asemănătoare cu ale noastre, dar și de a refuza pe cei care nu le împărtășesc pe ale noastre. Acestă caracteristică ne-a făcut mai puțin toleranți față de alții și mai înclinați să rămînem la cele proprii. Înainte de social media, erai nevoit să discuți de toate cu cei din apropiere și să suporți alte idei, de unde și expresia ”am vorbit vrute și nevrute”. Chiar dacă erai în dezacord cu ceilalți, nu puteai să apeși pe un buton și să oprești ce spune celălalt, așa că până la urmă ajungeai la un fel de înțelegere reciprocă, nu neapărat la un acord. Posibilitatea de a închide o discuție printr-un click, de a-l bloca pe celălalt nu a ajutat la a ne forma natural capacitatea de a avea răbdare, de a argumenta poziția proprie.

- Cum ne afectează psihic faptul că trăim într-o realitate „filtrată”, unde toți își prezintă doar cele mai bune versiuni ale vieții lor?

- Fenomenele de filtrare și cosmetizare a realității au apărut înainte de rețelele sociale. Oamenii își construiau istorii despre posibilitățile proprii sau despre evenimente și capacități prin care ieșeau în evidență. Cel mai simplu exemplu sunt poveștile pescărești sau cele vânătorești. Ce este diferit este că înainte de era digital toți erau nevoiți să treacă proba realității, mai devreme sau mai târziu, pe când astăzi te poți ascunde după un paravan digital.

Putm ilustra cu un exemplu: cu aproximativ două decade în urmă, în țările din vestul Europei era popular un joc online în care îți formai un personaj, cu posibilitatea de a alege caracteristicile dorite. Acesta interacționa cu alte personaje, probabil la fel de idealist conturate; se creau relații, simpatii, mergeai la slujba dorită, călătoreai. Dincolo de timpul dedicat acestui joc, s-a constatat că unii utilizatori simțeau adesea frustrare sau decepție în viața curentă, probabil datorită diferenței dintre personajul aproape ideal și ce gândeau critic despre ei înșiși.

Un alt aspect problematic este propagarea de modele, fie ele false sau greu tangibile, care pot exercita o presiune extraordinară asupra altora. În acest caz, trebuie să privim critic acele modele, ce adesea sunt versiuni foarte cosmetizate sau doar selecții al unor situații ideale.

- Creierul uman este programat să reziste fluxului continuu de informații și notificări? Putem vorbi despre un „sindrom al dependenței de validare socială”?

- Așa cum spuneam mai înainte, se pare că principala cauză a alienării sociale din prezent este fluxul continuu de informații și experiențe digitale. Toțuși, creierul uman are o capacitate de adaptare remarcabilă, numită neuroplasticitate, care ne ajută să ne adaptăm la condițiile noi din mediu. Însă aceasta necesită timp, iar ritmul accelerat al acestor schimbări pare să depășească capacitățile umane de adaptare.

Validarea socială este o nevoie umană ce își are originea în nevoia de a ne câștiga o poziție bună sau respectabilă în cadrul relațiilor sociale. Nu este de data recentă. Pe timpul Romei imperiale, devenise suficientă aclamarea legiunilor pentru a fi ales următorul împărat. Ce s-a schimbat este faptul că posibilitățile mai numeroase oferite de rețelele sociale duc la o creștere a frecvenței și a înclinației de a obține această validare.

- Ce efect are consumul excesiv de social media asupra identității și stimei de sine?

- Expunerea excesivă la rețelele sociale sau la modelele promovate în mediul online poate afecta semnificativ identitatea și stima de sine, facilitarea comparației cu ceilalți, presiunea unor modele reale dar greu de atins sau artificiale, precum și căutarea validării sociale. Atenuarea acestor efecte necesită o utilizare moderată, capacitatea de recunoaștere a unor efecte negative și educarea curiozității pentru descoperirea de sine și a relațiilor offline.

- Cum afectează dezvoltarea emoțională a copiilor și adolescenților creșterea într-o lume dominată de ecrane?

- Un studiu privitor la relația adolescenților cu programele online, ce a inclus mai multe țări europene, și la care am participat, a descoperit 4 tipare de utilizare a ecranelor (programelor online sau de socializare): ”nu mă prinde”, atunci când adolescentul nu folosește decât strictul necesar pentru informare și lucru; ”mă descurc cu toate”, atunci când se utilizează semnificativ, dar avem timp și pentru altele (educație, timp liber, responsabilități), ”am făcut excese, dar am depășit” – sunt acei tineri care au avut toate simptomele unei dependențe însă cumva au reușit să se reconecteze la activitățile de zi cu zi și ”dependenții” sau cei care nu se pot desprinde și resimt efecte negative substanțiale ale utilizării programelor online (neglijare a studiului, a activităților curente, stări de nervozitate sau nevoia imperioasă de a-și continua activitatea online).

Ce putem face este o monitorizare a efectelor, evitarea exceselor, alternarea activităților, dar și o crestere a competenței părinților în a observa eventualele modificări nedorite de comportament la proprii copii. Astfel, e mai bine să cunoaștem cum utilizează copilul sau adolescentul programele online, pentru că ne scutește de neplăceri viitoare, uneori grave.

A consemnat Maura ANGHEL