„Scrisul este o libertate, o formă de comunicare eternă. Capacitatea sa de a transcede bariere temporale și spațiale este remarcabilă”

 Dialog cu Maria Cristina Moruzi, câștigătoarea Premiului I la Concursul național de creație literară pentru tineri „Tinere condeie”

Ediția din acest an a Concursului național de creație literară pentru tineri „Tinere condeie” a adus multe premii Iașului, lista fiind deschisă de către Maria Cristina Moruzi, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Costache Negruzzi”. Maria este o adolescentă sensibilă, pasionată de film și de literatură. Pentru ea, cuvântul are valoare neprețuită, dovadă și rezultatele ei. Am stat de vorbă cu ea la scurt timp după ce juriul a anunțat rezultatele, care i-au adus multă bucurie.

- Cu ce gânduri ai participat la concurs?

- Multe, prea multe gânduri. Aceasta este a doua mea participare la „Tinere condeie,” însă emoțiile au fost mai mari decât data trecută; aveam deja niște așteptări la care să mă ridic - sau pe care chiar să le depășesc -, idei, viziuni noi și prieteni vechi (premianții de anul trecut, alături de care am luat parte în tabăra organizată în cadrul concursului) pe care doream să îi revăd. De asemenea, sunt puțin dependentă de competiție. Nu mă pot abține. Atmosfera performantă și inspirațională a concursului a fost șansa mea de a-mi stăvili acea sete. Posibilitatea de a-mi îmbogăți experiența și de a învăța de la ceilalți participanți a fost o perspectivă încântătoare.

- Ce te-a atras la noua ediție?

- M-am simțit chemată, în primul rând, de oportunitatea oferită: cea de a mă exprima. Pentru mine, concursul este despre împărtășirea creațiilor mele cu lumea, iar premiul este doar o modalitate de apreciere a acelor creații. Este merituos, bineînțeles, gândul că această apreciere este acordată de către niște străini, că ființa îți este judecată nu după greutatea inimii, ci după însemnătatea gândurilor. Se simte precum un ropot de aplauze după un spectacol desfășurat pe întuneric.

- Ce a fost diferit față de anul trecut?

-  Anul acesta, mi-am înscris lucrările la două secțiuni: proză și poezie. Desigur că, astfel, mi-am mărit șansele de calificare. O mică indulgență și o oarecare lașitate pe care mi-am permis-o doar datorită gândului că respectivele lucrări ating o latură mult mai personală decât înainte.

Textul narativ se intitulează „Chiaroscuro”, după tehnica picturală și grafică — clar-osbcur, pe românește, însă am avut mereu o înclinație vinovată către pretenții. În aceasta, pășim alături de un artist american — disperat să găsească o cale de ieșire din ceața cenușie care îi pătrunde în gânduri —în Roma. Două creaturi misterioase, una întunecată și una luminoasă, apar ca din aer, flămânde și cerșind întreținere. O pânză stă goală, așteaptând să fie umplută.

Colecția de poezii poartă un titlu (agonizant de) lung: „Un salt aici, un cântec acolo; deodată, un vers”. Este o fărâmă din esența ființei mele, țesută în termeni pe care, recunosc, am fost nevoită să îi culeg din dicționar.

- Maria, ce este cuvântul scris pentru tine?

- Scrisul este o libertate. Îmi oferă posibilitatea de a explora lumea înconjurătoare și cea interioară. Este o formă de comunicare eternă; capacitatea sa de a transcede bariere temporale și spațiale este remarcabilă. Este tot și peste tot, oriunde și oricând. Este o șansă de a comunica istoriei „Am fost aici.” Cât timp acele cuvinte vor fi adevărate, nu mă voi opri din a le spune. Sper că vor fi auzite.

A consemnat Maura ANGHEL