Blestemul aurului dacic: 24 de brățări descoperite, 14 dispărute. Ultimele – de la muzeul din Olanda

Dimensiune font:

| 09-02-2025 12:50

În anii 2006-2007, euforia recuperării patrimoniului național furat cuprinsese întreaga clasă politică – subiectul a ajuns chiar și în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Entuziasmul a trecut repede, iar Legea patrimoniului, cea care ar fi trebuit să păzească bunurile naționale de hoți, a rămas o propunere într-un sertar.

În vara lui 1999, în punctul arheologic din „Dealul Grădiştii – Sub Muchea Cetăţii” din județul Hunedoara, la doar 40 de metri de Cetatea „Sarmizegetusa Regia”, un bărbat și o femeie, căutători de comori, găsesc ceva interesant: două brățări dacice din aur, 200 de monede Lysimach, tot din aur și 500 tetradrahme de argint, toate vechi de peste două mii de ani.

Dealul din apropierea Sarmizegetusei Regia, cetatea regilor daci, este ciuruit de săpături neautorizate. La fel e toată zona din apropiere – Piciorul Muncelului, Ceata, Rudele, Meleia sau Blidaru.

Toate ascund în pământ dovezi ale civilizaţiei dacice din secolele I î. Hr. – II d. Hr.

Majoritatea gropilor făcute de căutătorii de comori, organizați în grupuri, conțineau unelte de fierărie, de tâmplărie–dulgherie sau agricole. Istoricii spun că ele ar fi fost ascunse în grabă, iar locuitorii antici ai zonei și-ar fi propus să le recupereze după trecerea pericolului roman.

Un an au stat brățările la bărbatul care le descoperise. Apoi, în 2000, s-a gândit să le vândă pe piața neagră internațională. Prima încercare a fost eșuată. Ulterior, bărbatul a întâlnit un colector local de antichități care avea contacte internaţionale. Omul a cumpărat piesele şi le-a scos ilegal din ţară.

Căutătorul de comori s-ar fi îmbogățit, dar anchetatorii care l-au verificat ulterior nu au reușit să afle o sumă exactă. Bărbatul și-a deschis propria firmă de exploatări forestiere.

Brățările, monedele macedonene și cele grecești erau deja în SUA, unde ar fi fost aduse de un intermediar român. Pe 27 decembrie 2002, obiectele ajung la un expert din California, care le examinează și le confirmă autenticitatea.

Prima brățară de aur, de 680 de grame, este vândută firmei „Ward & Company, Works of Art”, cu 40.000 de euro.

A doua brățară, de 760 de grame, este pusă în consignație, pentru 45.000 dolari americani, dar îi este restituită intermediarului , pentru că nu se vinde.

În august 2006, același intermediar român reușește să o vândă firmei „Ariadne Galleries” din New York cu preţul de 30.000 de dolari.

Mica Newyorkeză și Mica Pariziană

Mai trece o lună și, în septembrie 2006, autorităţile judiciare române se sesizează, din oficiu, în legătură cu faptul că această brăţară era expusă spre vânzare la Expoziţia bienală a anticarilor, organizată la Grand Palais de la Paris, în standul firmei „Ariadne Gallerries” din New York.

Au fost sesizate, prin cerere de comisie rogatorie internaţională, autorităţile judiciare franceze care, pe 20 septembrie 2006, au luat brățara și au securizat-o. Vânzător era un cetățean german care mai fusese cercetat pentru trafic cu antichităţi.

În decembrie 2006, brățara este expertizată la Centrul de Cercetare şi Restaurare al Muzeelor din Franţa de pe lângă Muzeul Luvru, care stabilește că obiectul este dacic.

„Tehnicile de fabricaţie evidenţiate corespund celor cunoscute în antichitate, prezintă asemănare tipologică cu brăţara de argint descoperită la Coada Malului, datând din sec. I î.e.n.”, iar „brăţara din Dacia şi eşantionul de aur din Brad prezintă valori identice”, scriu specialiștii francezi.

Pe 24 ianuarie 2007, într-o zi cu însemnătate istorică pentru România, brăţara, devenită între timp „Mica Pariziană” ajunge la București, la, Muzeului Naţional de Istorie a României.

În comparație cu alte surate de-ale ei, Mica Pariziană avea „cel mai înalt titlu al aurului” şi „un stil mai elaborat al decorului”. Experții au concluzionat că aparținuse unei prințese.

Cea de-a doua brățară scoasă din pământ în 1999 este și ea trimisă la evaluare, în Germania, în 2007, de către firma din New York.

România a răscumpărat-o și, conform procedurilor internaționale, a plătit companiei americane 52.000 de dolari – compensație echitabilă.

Pe 2 august, „Mica Newyorkeză” ajunge la București.

24 brățări dacice dezgropate, doar 13 recuperate

Pe 6 mai 2000, o altă echipă de căutători de comori descoperea, într-o groapă de cult din punctul arheologic „Căpreața”, tot din zona Sarmisegetuza Regia, alte zece brăţări spiralice din aur masiv, cu greutatea cuprinsă între 930 și 1.200 de grame. Un an mai târziu, echipa găsește încă trei.

O parte dintre brățările descoperite în 2000 au ieșit din țară pe filiera „Cartelului sârb”, o grupare de trafic de antichități din sud-estul și estul Europei, cu sediul la Zurich.

Între 2000 și 2002, rețeaua sârbă a cumpărat și valorificat trei perechi de brăţări spiralice pe care le-a scos ilegal din ţară și le-a dus la Belgrad. Două perechi au ajuns la un colecţionar care avea o galerie de antichităţi la New York. A plătit pentru ele 265.000 de dolari.

În iunie 2006, după descoperirea Micii Pariziene și a Micii Newyorkeze, colecționarul din Statele Unite și-a arătat disponibilitatea de a le restitui statului român, pentru 270.000 de dolari.

A treia pereche ieșită din țară pe filiera sârbă a ajuns la un colecționar elvețian, de la care statul român a recuperat-o cu 140.000 euro.

În 2007, a fost recuperată de la un hunedorean singura brățară care se afla în România. Bărbatul primise artefactul garanţie a unui împrumut.

În 2008, 130.000 de euro plătiți de statul român au mers la un cetățean cetăţean german pentru alte două brățări.

În 2009, cea de-a douăsprezecea brăţară dacică a ajuns în țară, recuperată din SUA, cu aproape 70.000 de euro.

În 2011, a fost recuperată cea de-a treisprezecea brățară, din Bulgaria. Are 933,4 grame și fusese furată din Sarmizegetusa Regia.

Alte cel puţin 11 spirale sunt date în urmărire internaţională.

Pe 1 ianuarie 2025, bilanțul a zeci de ani de anchetă și investigație arăta că din Munții Orăștie fuseseră scoase 24 de brățări de braconierii de artefacte, iar statul reușise să răscumpere 12 din străinătate și să confiște una din țară.

După recuperare, lotul a fost expus, parțial sau în întregime, în mai multe expoziții din țară și din străinătate. Pentru scoaterea lor din România, legea prevedea obligativitatea existenței unei Hotărâri de guvern.

Mitul ceaușist – dacii nu prelucrau aurul

Vânătoarea de artefacte dacice a început spre finalul anilor '90.

Jurnalistul Vladimir Brilinsky a avut în grijă, timp de mai mulţi ani, situl UNESCO Sarmizegetusa Regia și a luptat ani la rând împotriva braconajului comorilor dacilor.

El povestește că, din vremea lui Nicolae Ceaușescu și până la finalul anilor '90, a existat narativul că în Munții Orăștiei nu există artefacte din aur, pentru că dacii nu ar fi prelucrat aurul.

Vladimir Brilinsky, administrator al sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia.

„Occidentul trebuia să știe că în Munții Orăștie nu exista aur, că, în 100 de ani de arheologie românească, nu se găsise nicio monedă și nimic de aur în Munții Orăștie”, explică Vladimir Brilinsky pentru Europa Liberă.

Brinlisky spune că, în ciuda poveștilor oficiale ale regimului comunist, prelungite după Revoluția din 1989, în zonă se discuta despre aranjamentele pe care le-ar fi făcut arheologii în spatele discuțiilor oficiale.

Chiar el văzuse o brățară la o petrecere, la mâna unui căntăreț băut. Le-a spus autorităților despre întâmplare, dar avântul i-a fost tăiat de muzeografi, care au afirmat că nu era nimic real, ci doar „prostii dacopate”.

Vladimir Brilinsky în muzeu, cu una dintre dintre brățările recuperate.

Misterul existenței aurului dacic a fost spulberat în 1998, când unul dintre căutătorii de artefacte din zona Munților Orăștie s-a lăudat cu ce găsise într-o emisiune transmisă la televiziune.

Ulterior, bărbatul a devenit inculpat într-un dosar.

Căutările aurului începuseră, spune Brilinsky de la începutul anilor '90 și ar fi fost coordonate de consilierul prezidențial al lui Ion Iliescu, Dan Iosif.

Acesta ar fi avut misiunea să găsească un filon de uraniu care ar fi existat în zonă. Numele lui Dan Iosif a apărut și în dosarul furtului de brățări ca unul dintre cei la care ar fi ajuns artefacte din Munții Orăștie. Procurorii nu au demonstrat nimic.

Înființarea Poliției Patrimoniu

Furtul de artefacte a început să fie cercetat serios în anii 2000.

Vasile Blaga, ministru de Interne între 2004 și 2007, a fost cel care a înființat Poliția Patrimoniu, un departament care avea în atribuții inclusiv urmărirea traficului de artefacte.

În 2005 a fost deschis și primul dosar penal pentru braconaj de artefacte. A fost nevoie de cinci ani pentru ca anchetatorii să documenteze gropile din care au fost sustrase brățări și stabilirea unui număr de 24 de brățări din aur care fuseseră sustrase.

Marius Ciuta, fost polițist de patrimoniu – actual profesor universitar – unul dintre membrii echipei care a reușit recuperarea și aducerea în țară a 13 din 24 de brățări, spune pentru Europa Liberă că modul în care s-au obținut informațiile operative privind contextele braconate (respectiv piesele traficate) „nu a fost cel firesc”, adică nu a fost cronologic cu descoperirile făcute de braconieri.

El dă următoarele exemple: 1999, groapa cu brațara Christie's – după numele casei de licitație care voia să o vândă; 2000, groapa de la „Muchia Căprăreței” cu 10 brățări; 2000, groapa „Evrika” de la Vârful Căprăreței; 2001, groapa de la „Bazinele de apă” cu alte cinci brățări etc.).

„Reconstituirea derulării descoperirilor și a pieselor componente, pe fiecare groapă separat, a fost un adevărat joc de puzzle”, explică Marius Ciuta.

Marius Ciută la una dintre expozițiile în care au fost expuse brățările dacice.

În 2006, echipa ajunsese să creadă că umblă după himere, dar o informație despre urma a patru brățări ajunse la New York și astfel s-a reluat căutarea.

„În timp ce primele patru brățări erau «în asteptare» la Frankfurt am Main, pentru finalizarea procedurilor de justă compensare și repatriere, experta germană ne-a dat un pont, privind prezența unei alte brățări, la Paris, la Bienala Anticarilor, găzduită de Grand Palais”, mai spune Ciuta.

Anchetatorii au luat legătura cu atașatul de interne de pe lângă Ambasada României la Paris, acesta a contactat autoritățile franceze, care au confiscat brățara.

Piesa era expusă de un turc, cu cetățenie americană, care avea o firmă de antichități la New York. „Nu avea acte care să justifice proveniența ei legală”, povestește Ciuta.

Anchetele începute în anii 2000 au dus la repatrierea a 12 artefacte, confiscarea unei brățări și trimiterea în judecată a mai mulți traficanți.

După zece ani de procese, inculpații acuzați de furtul brățărilor au scăpat de orice responsabilitate.

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că faptele s-au prescris. Inițial, primiseră pedepse de zece ani închisoare și fuseseră obligați la plata a un milion de lei despăgubiri.

Furtul din Olanda

Pe 25 ianuarie 2025, în timpul jafului de la muzeul din Assen, Olanda, au fost furate Mica Newyorkeză și alte două brățări din lotul celor 13 recuperate împreună cu coiful getic de proveniență scitică de la Coțofenești.

Trei olandezi au fost arestați de autoritățile din Țările de Jos, iar o a treia este dată în urmărire de mai bine de o săptămână.

Cele trei brățări se adaugă acum celor 11 pe care statul român încă le caută.

Marius Ciută spune că ultimele date despre cele 11 arătau că cinci fuseseră scoase din țară.

Printre ele s-ar găsi și brățara Christie's – denumită după numele casei de licitație din New York care a scos-o la vânzare în 1999.

Despre celelalte, se crede că ar fi încă în România și că s-ar afla, bine ascunse, în cutii de valori ale unor persoane locale, unele importante.

Între timp, poliția patrimoniu și-a subțiat rândurile, dar numărul celor care speră se se îmbogățească de pe urma comorilor crește constant.

Dacă în 2007 erau peste 50 de ofițeri specialiști, azi au mai rămas 4-5.

Pe hârtie, Poliția Patrimoniului există în continuare, dar pe teren, sunt județe cu potențial arheologic ridicat, ca Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor sau Timiș, unde nu mai există niciun specialist și sunt altele – Maramureș, Satu Mare, Arad, Bihor – unde nu au existat specialiști niciodată.

În România, la finalul anului trecut, erau emise 20.017 autorizații de căutare de metale doar către persoane fizice. Județele fruntașe erau municipiul București – 2.129 și județele Vâlcea și Hunedoara, cu 1.169, respectiv 917.

Teoretic, oricine descoperă un tezaur are dreptul la o justă compensare din partea statului român.

Practic, numărul celor care vin să predea bunurile descoperite este extrem de mic.