Cine a fost Ion Iliescu. Viața, cariera și deciziile care au schimbat România

 Ion Iliescu, primul președinte al României post-decembriste, a murit marți, 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani. Fostul șef al statului s-a stins după aproape două luni de spitalizare, în urma unor complicații cauzate de cancer pulmonar. Află mai multe despre viața, cariera și deciziile care au schimbat țara noastră. 

Ion Iliescu: de la activist comunist la lider post-revoluție

Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 în Oltenița și a crescut într-o familie unde tatăl avea opinii comuniste. A studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic din București, apoi a plecat la Moscova, unde a urmat Institutul de Energie. Primele legături pe care le-a avut cu Comunismul au fost în 1944 când a aderat la Uniunea Tineretului Comunist, iar în 1953 la Partidul Comunist.

În 1956 a devenit secretar al Comitetului Central al Tineretului, iar în 1965 a intrat în Comitetul Central al Partidului Comunist. Ion Iliescu a condus Departamentul de Propagandă și a fost ministru pentru problemele tineretului. În 1972, Ceaușescu l‑a îndepărtat din funcții, considerând că viziunile sale sunt prea liberale.  Au urmat demiteri și transferuri în funcții din provincie, însă a rămas în aparatul statului până la Revoluția din 1989. A avut discuții în contradictoriu de-a lungul timpului cu Nicolae Ceaușescu, ba chiar a fost urmărit de Securitate, însă mereu a rămas un politician cunoscut. De aceea, după fuga fostului președinte dictatorial din 22 decembrie 1989, Iliescu a apărut la Televiziunea Română, prezentându-se ca lider al Frontului Salvării Naționale.

Deși nu s-a aflat printre protestatarii din stradă, el a fost acceptat rapid ca noua față a puterii. A fost susținut de o parte din Armată și din structurile fostului regim și a fost considerat de unii drept salvator, iar de alții drept un oportunist care a confiscat Revoluția. În anii următori, Iliescu a dominat viața politică a României: a fost ales președinte în 1990, 1992 și 2000, iar mandatele sale au fost marcate de multe scandaluri. 

Rolul lui Ion Iliescu în Revoluția din 1989

Ion Iliescu a fost și este una dintre cele mai controversate figuri ale Revoluției din decembrie 1989. Deși nu a fost unul dintre organizatorii manifestațiilor care au dus la căderea regimului comunist, nu a ieșit în stradă și nu s-a luptat pentru libertate, Ion Iliescu a reușit să preia rapid conducerea țării și să se impună ca lider al noii structuri politice, Frontul Salvării Naționale (FSN). 

Fost membru al Partidului Comunist și ministru în guvernele anilor ’70, Ion Iliescu fusese „luat la ochi” de Nicolae Ceaușescu, fostul președinte comunist fiind de părere că Iliescu avea viziuni prea reformiste. Potrivit istoricului Lavinia Betea, Ion Iliescu a fost „un comunist de tip gorbaciovist”, care a păstrat legături cu diverși oameni din aparatul de stat chiar și în anii în care a fost izolat. După fuga lui Ceaușescu din 22 decembrie, Ion Iliescu a apărut la televiziunea publică și a anunțat formarea FSN, declarând că puterea a fost preluată „în numele poporului”. Pe atunci, televiziunea, Armata și o parte impresionantă din fosta Securitate i-au recunoscut imediat statutul. Mai mulți istorici și jurnaliști au declarat de-a lungul timpului că această recunoaștere a fost, de fapt, o tranziție planificată din interiorul sistemului, care a evitat o dispariție totală a vechii ordini, conform Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste”, 2006.

Un punct tensionat din viața lui Iliescu rămâne implicarea sa în violențele de după 22 decembrie 1989. În perioada 22–27 decembrie au murit peste 900 de persoane, majoritatea în condiții neclare. Ulterior, în iunie 1990, Iliescu a chemat minerii la București pentru a „restabili ordinea”, ceea ce a dus la represiunea brutală a manifestațiilor anticomuniste din Piața Universității.

Președinția lui Iliescu: decizii controversate și reforme esențiale

Ion Iliescu a fost primul președinte ales democratic după căderea comunismului. A obținut o victorie zdrobitoare în mai 1990, cu peste 85% din voturi, semn că românii aveau încredere în el. Cu toate acestea, în loc de o tranziție lină spre democrație, mandatul fostului șef de stat a fost, de fapt, un amestec tensionat de reforme esențiale și decizii extrem de controversate.

Deși venea din vechiul sistem și chiar făcuse parte din Partidul Comunist, în momentul în care a izbucnit Revoluția din 1989, Ion Iliescu s-a poziționat rapid în fruntea manifestărilor și a preluat rapid puterea în stat. A devenit primul președinte al României de după perioada comunismului și a promis reforme radicale, însă metodele pe care le-a folosit au fost dure și autoritare.

Cea mai cunoscută rămâne „mineriada” din iunie 1990. Mii de mineri au fost aduși la București pentru a opri protestele antiguvernamentale din Piața Universității. Ion Iliescu le-a mulțumit public acestora pentru „spiritul civic”, deși intervenția a lăsat în urmă morți și răniți. Scena s-a repetat în 1991, când minerii au provocat din nou haos în Capitală.

În aceeași perioadă, România se chinuia să facă tranziția la economia de piață. Începând cu 1990, au început primele măsuri de liberalizare, dar fără o strategie clară. Inflația a explodat, iar șomajul a ajuns la peste 11% în marile orașe. Multe fabrici s-au închis, iar oamenii au început să-și piardă încrederea în noul președinte al României.

Momentele cheie din viața politică a lui Ion Iliescu

Totuși, sub Ion Iliescu a fost adoptată prima Constituție democratică, în decembrie 1991. A fost un pas important pentru un stat de drept, votat de 79% dintre români. În 2003, în al doilea său mandat, Iliescu a susținut modificarea acestei Constituții: a crescut mandatul prezidențial la cinci ani și a redus privilegiile parlamentarilor. Tot atunci, România se pregătea pentru aderarea la NATO și Uniunea Europeană. Ion Iliescu a jucat un rol foarte important în aceste negocieri, iar în 2004 țara a fost acceptată oficial în NATO, urmând ca în 2007 să devină stat membru UE.

Deciziile controversate ale fostului social-democrat nu s-au oprit. În decembrie 2004, chiar la finalul de mandat, Iliescu a semnat un decret de grațiere pentru 47 de deținuți, inclusiv pentru liderul minerilor, Miron Cozma. A pornit un scandal monstru, care l-a forțat pe șeful statului să retragă decretul după doar o zi. O altă decizie controversată a fost înființarea Comisiei pentru Studiul Holocaustului, după ce declarații ale sale despre victimele evreiești au fost aspru criticate. Prin această hotărâre Ion Iliescu a vrut să își repare greșeala, însă gestul a fost făcut sub presiune și foarte târziu.

FSN, Mineriadele și conflictul cu opoziția

Pentru a înțelege clar cariera politică a lui Ion Iliescu, trebuie început cu momentul cheie care a schimbat istoria recentă a României: 22 decembrie 1989. După fuga lui Nicolae Ceaușescu și prăbușirea regimului comunist, țara rămăsese fără o conducere clară. În haosul acelor zile, un grup format în mare parte din foști membri ai Partidului Comunist, condus de Ion Iliescu, anunța formarea Frontului Salvării Naționale (FSN), prezentat ca un organism provizoriu menit să administreze tranziția spre democrație.

La început, FSN fusese perceput de o mare parte a populației ca o soluție de compromis. Ion Iliescu promitea atunci că noua structură va organiza alegeri libere și va evita revanșele politice. În acel moment, mulți români îl priveau pe Iliescu ca pe un lider echilibrat și salvator al națiunii, un om capabil să aducă stabilitate după decenii de dictatură.

Cu toate acestea, foarte curând, FSN începea să se comporte ca un partid politic în toată regula, controlând televiziunea națională, administrația publică și spațiul public de comunicare. Pe 6 februarie 1990, FSN s-a înregistra oficial ca partid politic. Decizia contrazicea angajamentele anterioare, conform cărora FSN nu urma să participe la alegeri, ci doar să asigure un cadru temporar pentru tranziția democratică. Acest moment a marcat o schimbare radicală în istoria FSN, dar și în cariera lui Ion Iliescu. Reacțiile nu au întârziat să apară: partidele istorice cum ar fi PNȚCD PSDR, dar și o parte importantă din societatea civilă acuzau FSN că încearcă să confişte Revoluția.

Tensiunile din mandatele lui Ion Iliescu. Cum a arătat președinția acestuia

În același timp, Ion Iliescu era desemnat președinte provizoriu al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Națională), un fel de parlament interimar care urma să gestioneze procesul de elaborare a noii Constituții. La alegerile din 20 mai 1990, FSN a obținut un rezultat zdrobitor: 66,3% în Parlament, iar Ion Iliescu a câștigat președinția cu peste 85% din voturi.

În ciuda succesului electoral, problemele politice au început să apară. În primăvara anului 1990, Piața Universității devenea centrul protestelor împotriva FSN și a prezenței foștilor comuniști în funcții de conducere. Mișcarea era condusă de studenți, intelectuali și membri ai partidelor istorice, care cereau aplicarea Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, și anume interzicerea accesului în funcții publice pentru foștii activiști PCR.

În replică, Ion Iliescu cataloga protestatarii drept „huligani” și „golani”, termeni preluați rapid de televiziunea națională și de discursul oficial al FSN. A fost o ruptură clară între conducerea țării și o parte importantă a cetățenilor. A urmat Mineriada din 13–15 iunie 1990, un episod definitoriu în istoria FSN și din viața lui Ion Iliescu. La apelul președintelui, mii de mineri din Valea Jiului erau aduși la București cu trenuri speciale. Iliescu susținea atunci că democrația era în pericol și trebuia apărată de „forțele destabilizatoare”.

Minerii au devastat Piața Universității, au atacat redacții de presă, sedii de partide și chiar locuințele unor lideri ai opoziției. Ion Iliescu le mulțumea public minerilor pentru „atitudinea civic-democratică”, în ciuda morților și răniților. Mineriadele lui Ion Iliescu au devenit astfel simbolul unei tranziții marcate de violență, confuzie și autoritarism mascat. FSN își întărea controlul politic, dar își pierdea tot mai mult din credibilitate în rândul societății civile.

Ce rămâne după Ion Iliescu: moștenirea politică

Când vine vorba despre Ion Iliescu, oamenii se gândesc la tot ceea ce a însemnat acest politician pentru România de după 1989. Așa cum am scris mai sus, Ion Iliescu a fost personajul central al tranziției de la comunism la democrație, însă și una dintre cele mai controversate figuri ale politicii. Unele persoane consideră că acesta a stabilizat țara, alții susțin că fix el este cel care a pus frână unei schimbări reale.

După Revoluția din 1989, Iliescu a condus Frontul Salvării Naționale (FSN), creat ca structură provizorie. Însă, în 1990, FSN a devenit partid politic și a câștigat alegerile cu un scor uriaș. A urmat apoi împărțirea FSN-ului în două: aripa lui Iliescu a devenit PSD, partid care domină și azi scena politică. De asemenea, Iliescu a fost cel care a promulgat prima Constituție democratică, în 1991. În al doilea mandat, a sprijinit intrarea României în NATO (2004) și negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană (realizată în 2007).

Totuși, moștenirea sa nu este doar una pozitivă. În timpul mandatului său, oameni apropiați de vechiul regim au păstrat controlul în instituții și mass-media. A fost acuzat că a promovat un sistem politic închis, cu numiri în funcții cheie pe bază de loialitate, nu pe competențe. De asemenea, rolul său în mineriade și în reprimarea protestelor din anii ’90 este încă anchetat de procurori. A fost acuzat oficial de crime împotriva umanității, însă procesul nu s-a încheiat nici măcar în ziua de astăzi, când fostul președinte al României se află în stare gravă, pe patul de spital.