Curiozități despre porci

Happy-Pig

Dimensiune font:

| 27-12-2021 12:15

Porcii se numără printre cele mai versatile animale pe care le-au domesticit oamenii. Adeseori, ne gândim la ei ca fiind lacomi, murdari și nu tocmai inteligenți.

Totuși, greșim. Cei care au avut un porc drept animal de companie spun că aceste creaturi sunt mult mai complexe. Este adevărat că porcii mănâncă aproape orice, dar asta nu poate fi o vină.

Nici restul percepțiilor noastre legate de ei nu sunt tocmai conforme cu realitatea. Așadar, iată câteva adevăruri surprinzătoare și amuzante despre porci.

1. Oamenii au domesticit porcii de două ori, în locuri și momente diferite
curiozități despre porci


Iată prima dintre aceste curiozități despre porci. Oamenii și-au dat seama devreme de utilitatea porcilor. Două culturi diferite, aflate la mii de kilometri și ani distanță, au domesticit mistreții.

În apropiere de Turcia zilelor noastre, oamenii au domesticit mistreții care veneau în satele lor căutând resturi de mâncare cu aproximativ 10.000 de ani în urmă. De asemenea, cercetările arată că, în urmă cu aproximativ opt milenii, mistreții au fost domesticiți și în Valea Mekong, din China.

2. Au reputația de a fi murdari
În ciuda faptului că au fost domesticiți și că sunt folositori, porcii nu erau priviți cu ochi buni în jurul anului 1.000 î.e.n. Vechiul Testament, mai exact Leviticul, considera porcii ca fiind „necurați” și interzicea consumul cărnii de porc.

Coranul instituia aceleași interdicții în secolul VII. Există multe teorii privitoare la motivele pentru care porcii erau desconsiderați, însă motivul cel mai probabil îl constituie faptul că porcii mănâncă aproape orice, inclusiv mâncarea râncedă și chiar și fecale.


3. Porcul are un loc în zodiacul chinezesc

China este cel mai mare producător de carne de porc din lume (produce de aproximativ două ori mai mult decât Uniunea Europeană). Porcul este cel de-al 12-lea simbol în ciclul de 12 ani al zodiacului chinezesc. Porcul a ajuns ultimul în cursa mitologică hotărâtoare pentru locul fiecărui animal în cadrul zodiacului.

Porcului i s-a făcut foame și apoi somn în timpul cursei și a fost ultimul care a ajuns la întrunirea convocată de Împăratul de Jad. În ciuda statutului folcloric de animal „întârziat”, cei născuți în anul Porcului sunt considerați a fi buni planificatori, oameni care muncesc din greu pentru a-și atinge scopurile.

Porcul este asociat și cu fertilitatea și virilitatea în China. Datorită acestui fapt, multe cupluri care încearcă să aibă copii au în dormitor statuete de porci.

4. Porcii pot salva vieți
Dacă o să ai vreodată nevoie de o valvă nouă la inimă, s-ar putea ca un porc să te salveze. Valvele inimii porcilor sunt transformate în valve pentru oameni.

Potrivit Harvard Health Publishing, aceste valve au o durată de viață de aproximativ 15 ani și nu necesită folosirea unor medicamente anticoagulare, cum este în cazul valvelor mecanice.

Mai mult, porcii sunt în general considerați cea mai bună opțiune pentru xenotransplant, adică transfer de organe de la animale la oameni.

Porcii sunt suficient de asemănători cu noi noi pentru ca organele lor să funcționeze bine în corpurile noastre, dar suficient de diferiți pentru a se evita riscul unei infecții transmise de la o specie la alta, risc prezent în cazul folosirii organelor de primate.

Însă este nevoie de mai multă cercetare, deoarece testele au arătat că unele transplanturi au fost respinse.

5. Sunt creaturi inteligente și emotive
Iată a cincea dintre aceste curiozități despre porci. O recenzie a unor studii făcute pe porci sugerează faptul că aceste animale au o psihologie complexă, pe care abia începem să o înțelegem.

„Porcii dau dovadă de caracteristici emoționale și de comportament care au fost descrise drept personalitate, stiluri de reacție, temperament și tendințe comportamentale”, scriu autorii analizei.

Recenzia a adăugat faptul că porcii reacționează față de emoțiile altor porci.

6. Folosesc unelte
Cercetătoarea Meredith Root-Bernstein studia porci în Franța, când a observat un comportament care nu mai fusese observat înainte. Porcii visayeni cu negi foloseau bețe și bucăți de coajă de copac ca să construiască vizuini.

 Această specie de porci este în pericol de dispariție, motiv pentru care Root-Bernstein îi studia în grădina zoologică, însă comportamentul lor spune multe.

 

Porcii nu construiesc mereu vizuini – acest comportament apare o dată la șase luni, când trebuie să vină pe lume porcușorii. După cum a declarat Root-Bernstein pentru National Geographic, această cercetare este importantă deoarece comportamentul porcilor, nefiind des studiat, ar fi putut trece neobservat.

În plus, este o caracteristică pe care porcii o au în comun cu oamenii. Ne apropie de animale și ne ajută să ne dăm seama că toate viețuitoarele sunt interconectate.

7. Porcii nu transpiră

Folosim expresia „transpirat ca un porc”, însă adevărul este că porcii nu transpiră prea mult. Transpirația este o modalitate prin care animalele cu sânge cald își păstrează o temperatură corespunzătoare, însă au nevoie de glande sudoripare bune pentru a face asta.

Porcii au astfel de glande, însă ele nu funcționează prea bine. Acesta este motivul pentru care porcii se rostogolesc în noroi ca să se răcorească.

8. Porcii au vederea slabă, însă un simț olfactiv puternic
Iată și ultima dintre aceste curiozități despre porci. Porcii pot să vadă obiectele din lateralele lor, lucru folositor pentru a localiza mâncarea, alți indivizi din aceeași specie și prădători.

Însă porcii nu văd prea bine ce anume se află în fața lor. Compensează lipsa vederii frontale cu un simț extraordinar al mirosului. Își pot folosi râturile pentru a detecta mâncarea, și, mulțumită unui mușchi care oferă flexibilitate râtului, pot să scurme în pământ după hrană. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Unghii cu gel – avantajele și pașii pentru o manichiură de lungă durată
12/09/2025 09:47

Unghii cu gel – avantajele si pasii pentru o manichiură de lungă durată Unghiile cu gel au castigat o popularitate semnificativă datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă. În primul ran ...

Capodoperă de Rubens, regăsită la Paris după mai bine de patru secole
11/09/2025 13:22

Unul dintre cele mai enigmatice mistere din istoria artei a primit răspuns la Paris, unde un tablou de Rubens, datat 1613 si considerat pierdut de peste patru sute de ani, a fost scos la lumină. Descoperirea ...

Odorizantele de cameră profesionale: pot purifica aerul din încăpere?
11/09/2025 12:14

Odorizantele de cameră profesionale: pot purifica aerul din incăpere?  Aerul pe care il respirăm in locuinte, birouri sau spatii comerciale poate fi incărcat cu praf, bacterii, particule de poluare si ...

Hanorac slim fit sau hanorac oversized: care opțiune ți se potrivește?
11/09/2025 11:48

Hanorac slim fit sau hanorac oversized: care optiune ti se potriveste? Hanoracul ocupă un loc special in garderoba oricui apreciază stilul relaxat si practic. Fiecare dintre noi vrea să se simtă in largul ...

5 mașini potrivite pentru șoferii începători în 2025
11/09/2025 09:23

 Piata din 2025 abundă in superminiuri care promit să fie prietenoase cu portofelul si cu mediul. Modelele selectate mai jos se remarcă prin tehnologie actuală, costuri predictibile si spatiu suficient ...

Profesor bătut crunt de un elev căruia i-a atras atenția că nu are voie să fumeze în curtea liceului
10/09/2025 18:35

 Profesor bătut crunt de un elev căruia i-a atras atentia că nu are voie să fumeze in curtea liceului. În ce stare se află profesorul acum si cum a reactionat conducerea scolii după incident? ...

Succesiunea după decesul unui părinte! Când se poate pierde accesul la moștenire!
10/09/2025 13:03

Multi romani vor să afle ce pasi trebuie urmati pentru succesiunea după decesul unui părinte! Succesiunea este procesul prin care bunurile unei persoane decedate ajung la mostenitori, iar rolul notarului est ...

Cămăși Y2K: Cum să le porți în 2025?
10/09/2025 09:19

 Estetica Y2K revine in fortă si nu există semne că va dispărea prea curand de pe radarele modei. Este un stil care capătă o nouă fată in 2025 - mai putin literal, mai atent, dar incă cochetand cu ...

Linoleumul revine în forță: unde și cum poți transforma spațiile cu acest material versatil?
09/09/2025 10:39

Poză de Annie Spratt pe Unsplash.com Cand spui „linoleum”, probabil iti vin in minte amintiri din copilărie, cu podelele scolilor, spitalelor sau chiar ale apartamentelor comuniste. Dar lucruri ...

Supreva.ro,  un partener strategic pentru antreprenorii care își doresc să crească și să rămână relevanți pe piață
09/09/2025 09:27

Supreva.ro,  un partener strategic pentru antreprenorii care isi doresc să crească si să rămană relevanti pe piată În comertul de astăzi, unde ritmul este alert si concurenta intensă, cheia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei