De ce angajatorii preferă tinerii în defavoarea seniorilor – o realitate incomodă a pieței muncii

Într-o lume a vitezei, a algoritmilor și a schimbărilor fulgerătoare, tinerețea a devenit, adesea, sinonimă cu adaptabilitatea. Este o iluzie confortabilă, dar și o tendință periculoasă. Tot mai mulți angajatori aleg tineri, uneori fără experiență, în defavoarea profesioniștilor seniori, justificând decizia prin criterii precum „energie”, „flexibilitate” sau „potențial de creștere”. În spatele acestor cuvinte se ascund, însă, alte realități mai greu de rostit: frica de stagnare, preconcepțiile legate de vârstă și o cultură organizațională care confundă vitalitatea cu vârsta biologică.

Tinerii, fără îndoială, aduc un suflu nou. Crescuți cu tehnologia la degetul mic, formați într-un mediu educațional tot mai conectat la piața globală, ei pot fi motivați să învețe, să accepte salarii mai mici și să se integreze rapid în echipe dinamice. Dar ce se pierde atunci când ușile li se închid seniorilor?

Un senior nu înseamnă doar ani în buletin, ci zeci de proiecte duse la capăt, crize depășite, relații construite pe termen lung și o intuiție profesională pe care niciun curs online nu o poate reproduce. Seniorul nu doar că știe să facă – el știe când să nu facă, știe când să aștepte, știe ce întrebări să pună. A elimina din ecuație această resursă înseamnă a înlocui rădăcinile cu mugurii – frumos, dar fragil.

În spatele preferinței pentru tineri se află și calcule de business. Tinerii sunt mai puțin costisitori, mai ușor de modelat și, de multe ori, mai puțin vocali în fața nedreptăților. În schimb, seniorii știu ce înseamnă dreptul muncii, echilibrul viață-profesie și respectul profesional. Nu acceptă ușor tratamente abuzive, iar acest lucru poate fi perceput ca „dificultate de adaptare”.

Mai grav este că, în loc să cultive colaborarea între generații, multe companii încurajează – voit sau nu – un soi de „curățenie de vârstă”. Se vorbește tot mai des despre „refresh”, „restructurare” sau „aliniere la noile tendințe”, cu sensul neoficial de „eliminare a celor peste 45 de ani”. Este o discriminare mascată, dar profundă, care duce la marginalizarea unei întregi categorii profesionale.

Piața muncii nu are nevoie doar de entuziasm, ci și de discernământ. Nu doar de idei noi, ci și de capacitatea de a filtra ce este esențial. Într-o lume matură, tinerii și seniorii ar trebui să fie parte din același corp profesional viu – unii aducând energia, ceilalți direcția.

Atâta vreme cât angajatorii confundă dinamismul cu vârsta, vom continua să pierdem profesioniști valoroși care nu se mai regăsesc în piață doar pentru că nu mai au 30 de ani. Iar într-o societate în curs de îmbătrânire accelerată, acesta nu e doar un risc economic, ci și un pericol social.

Până când vom învăța că valoarea profesională nu se măsoară în riduri sau în capacitatea de a învăța un soft nou peste noapte, ne vom condamna singuri la repetarea greșelilor. Și la pierderea unui capital uman care nu se mai poate regenera la infinit.

Maura ANGHEL