La 88 de ani, Marina Voica exclude să trăiască într-un azil din România: "Te gândești la ceva groaznic, ceva ce nu e demn pentru un om". Cine este bărbatul care o sprijină pe artistă

4_11zon

Dimensiune font:

| 28-04-2025 06:01

Cu toate că are 88 de ani și locuiește singură, Marina Voica exclude să-și petreacă ultimii ani din viață la azil, în urma experiențelor trăite de alți seniori în majoritatea instituțiilor din România. Recunoaște însă că a vizitat azilul din Breaza, unde nu sunt condiții rele, însă preferă să locuiască în căsuța ei, unde are și un ajutor de nădejde, pe sfaturile căruia se bazează.

Marina Voica impresionează prin vitalitatea și eleganța sa la vârsta de 88 de ani. De peste două decenii, ea locuiește în Breaza, județul Prahova, într-o casă cochetă cu o grădină splendidă, pe care a transformat-o într-un adevărat colț de rai. Aici, înconjurată de natură și liniște, artista își găsește inspirația și echilibrul și are planuri să urce din nou pe scenă.Pentru că se descurcă singură, artista nu se gândește la instituționalizare, dar mărturisește că, totuși, a vizitat un azil… Iată ce spune despre această experiență și cine o mai ajută în gospodărie!

Ce spune Marina Voica despre azilele din România

Deși a fost căsătorită în trecut, Marina Voica a ales să trăiască singură în ultimii ani, găsindu-și liniștea și fericirea în activitățile cotidiene și în grija pentru casa și grădina sa. Cu toate că, în 2021, a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe cord, artista a demonstrat o reziliență remarcabilă, revenind pe scenă și continuând să încânte publicul cu aparițiile sale pline de energie. Mai mult, se descurcă singură în căsuța ei de la Breaza și alungă gândul de a merge la azil.

„Am auzit că, în străinătate, la căminul de bătrâni ești ca la hotel. Aici, în România, e rău să ajungi la azil, dar, uneori, poate că nu ai încotro. A fost și scandal, ceva îngrozitor ce am aflat, de prin căminele de bătrâni.

Când zici azil, în România, te gândești la ceva groaznic, la ceva ce nu e demn pentru un om. Foarte puține azile sunt bune', a mărturisit artista.

Pe de altă parte, artista recunoaște că a vizitat un azil din proximitate și că lucrurile nu stau chiar atât de rău comparativ cu poveștile care au îngrozit o țară întreagă.

„Și, aici, în Breaza, este ca un fel de azil, într-un fel de hotel. În urmă cu 15 ani, chiar l-am vizitat, de curiozitate, căci nu se știe ce va fi cu fiecare dintre noi. În America e altceva, cu cât țara e mai bogată, cu atât și azilele și spitalele sunt mai dotate.

La Breaza este și un spital de boli pulmonare, cu mâncare bună, cu doctori specialiști, vin aici pacienți din toată țara, la tratament, sunt foarte multe mașini parcate. Tot în Prahova, mai sunt câteva spitale despre care și cei mai pretențioși pacienți susțin că au fost mulțumiți de îngrijire', a mai povestit artista.

Cine este bărbatul pe care se bazează Marina Voica

Locuința artistei din Breaza reflectă din plin personalitatea sa artistică, fiind decorată cu bun gust și înconjurată de o grădină îngrijită cu dragoste. La 88 de ani, pentru Marina Voica nu este tocmai simplu să se ocupe de toate sarcinile domestice, așadar are un ajutor de nădejde de sfaturile căruia ține cont întotdeauna

„Am un grădinar care mă ajută, an de an, pe el mă bazez mereu. Fac exact ce spune el. Încă nu ne-am apucat de grădină, în luna martie nu am încredere niciodată, chiar dacă se termină, pentru că brusc iar vine frigul și poate îngheța tot', a mai menționat Marina Voica.

De ce nu s-a recăsătorit Marina Voica după pierderea celui de al doilea soț

Marina Voica a avut două mariaje, dar căsătoria cu cel de al doilea soț, medicul Viorel Teodorescu, i-a marcat iremediabil viața și a fost de departe cea mai reușită. Marina Voica și-a cunoscut marea dragoste atunci când a venit în România. Artista a avut o relație în timpul facultății, dar adevăratele sentimente avea să le cunoască lângă medicul Viorel Teodorescu, care i-a devenit soț și sprijin. Marina Voica a divorțat de primul soț, Marcel Voica, după șase ani de mariaj.

După moartea lui, Marina Voica nu a mai vrut să își lege destinul de un alt bărbat, deși astăzi se gândește că ar fi avut nevoie de cineva lângă ea. Amintirea lui o copleșește, însă, și astăzi.

„Era un bărbat așa de frumos, nu exista o femeie care putea să-i reziste. Totul avea. Și un șarm, avea două gropițe, de la mama lui moștenite. Știa chestia asta și specula. Ne-am împrietenit cu o doctoriță unguroaică, i-a cumpărat special electrocardiograf, auzind că este doctor cardiolog. Și deja veneau: „acel doctor drăguț nu a venit astăzi?’ Să nu spun că i-am găsit carnetul militar și am văzut că e născut în 39, mai mic decât mine. L-am bătut de nu se poate. Am vrut să plec înapoi și soacră-mea, râzând: „Marina, doi ani și șapte luni nu contează. El te iubește de nu se poate’. Așa a fost Viorel. L-a iubit toată lumea. Că de ce nu m-am măritat? Nu puteam să mă vând, doar unuia ca el. Și unul ca el deja era. Și nu aveam problemă, eu nu mă gândeam la asta. Poate acum mă gândesc că am nevoie de umerii puternici ai unui bărbat’, a povestit Marina Voica în podcastul Pacientul 2.0.

Cei doi au fost căsătoriți în perioada 1962–1981. Solista și-a pierdut soțul pe când avea 41 de ani

Oana Pantazi viva.ro

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Unghii cu gel – avantajele și pașii pentru o manichiură de lungă durată
12/09/2025 09:47

Unghii cu gel – avantajele si pasii pentru o manichiură de lungă durată Unghiile cu gel au castigat o popularitate semnificativă datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă. În primul ran ...

Capodoperă de Rubens, regăsită la Paris după mai bine de patru secole
11/09/2025 13:22

Unul dintre cele mai enigmatice mistere din istoria artei a primit răspuns la Paris, unde un tablou de Rubens, datat 1613 si considerat pierdut de peste patru sute de ani, a fost scos la lumină. Descoperirea ...

Odorizantele de cameră profesionale: pot purifica aerul din încăpere?
11/09/2025 12:14

Odorizantele de cameră profesionale: pot purifica aerul din incăpere?  Aerul pe care il respirăm in locuinte, birouri sau spatii comerciale poate fi incărcat cu praf, bacterii, particule de poluare si ...

Hanorac slim fit sau hanorac oversized: care opțiune ți se potrivește?
11/09/2025 11:48

Hanorac slim fit sau hanorac oversized: care optiune ti se potriveste? Hanoracul ocupă un loc special in garderoba oricui apreciază stilul relaxat si practic. Fiecare dintre noi vrea să se simtă in largul ...

5 mașini potrivite pentru șoferii începători în 2025
11/09/2025 09:23

 Piata din 2025 abundă in superminiuri care promit să fie prietenoase cu portofelul si cu mediul. Modelele selectate mai jos se remarcă prin tehnologie actuală, costuri predictibile si spatiu suficient ...

Profesor bătut crunt de un elev căruia i-a atras atenția că nu are voie să fumeze în curtea liceului
10/09/2025 18:35

 Profesor bătut crunt de un elev căruia i-a atras atentia că nu are voie să fumeze in curtea liceului. În ce stare se află profesorul acum si cum a reactionat conducerea scolii după incident? ...

Succesiunea după decesul unui părinte! Când se poate pierde accesul la moștenire!
10/09/2025 13:03

Multi romani vor să afle ce pasi trebuie urmati pentru succesiunea după decesul unui părinte! Succesiunea este procesul prin care bunurile unei persoane decedate ajung la mostenitori, iar rolul notarului est ...

Cămăși Y2K: Cum să le porți în 2025?
10/09/2025 09:19

 Estetica Y2K revine in fortă si nu există semne că va dispărea prea curand de pe radarele modei. Este un stil care capătă o nouă fată in 2025 - mai putin literal, mai atent, dar incă cochetand cu ...

Linoleumul revine în forță: unde și cum poți transforma spațiile cu acest material versatil?
09/09/2025 10:39

Poză de Annie Spratt pe Unsplash.com Cand spui „linoleum”, probabil iti vin in minte amintiri din copilărie, cu podelele scolilor, spitalelor sau chiar ale apartamentelor comuniste. Dar lucruri ...

Supreva.ro,  un partener strategic pentru antreprenorii care își doresc să crească și să rămână relevanți pe piață
09/09/2025 09:27

Supreva.ro,  un partener strategic pentru antreprenorii care isi doresc să crească si să rămană relevanti pe piată În comertul de astăzi, unde ritmul este alert si concurenta intensă, cheia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei