Povestea lui Helene Hadsell, femeia care și-a împlinit toate dorințele

3helen

Dimensiune font:

| 10-03-2023 12:30

 

Toate aspectele vieții noastre sunt importante și în toate este necesar să manifestăm echilibru, chiar și în ceea ce privește latura materială. Dacă vom muri de foame sau daca nu ne vom permite să vizităm un anumit colț de lume, dacă ne vom scotoci în buzunare să ne achiziționăm o carte sau vom trăi pe spinarea altora plângându-ne mereu, nu înseamnă că suntem cu nimic mai presus sau mai spirituali decât alții. Înseamnă că mai avem încă, poate, de absolvit o serie de lecții pentru a ajunge în starea de „flow”, în starea de „curgere”, acea stare în care totul este liniște, bucurie, materializare și viață. Helene Hadsell un exemplu extrem. Ea nu numai că a materializat în viață să absolut orice și-a dorit cu o ușurință de necrezut, dar i-a învățat și pe membrii familiei sale să facă acest lucru și pe toți cei cu care și-a intersectat viața, fie prin simple discuții, fie prin seminariile pe care a început să le țină, de la un moment dat încolo, învățând oamenii să își recapete puterea asupra propriei vieți.

Helene Hadsell a fost o femeie din SUA care a murit la vârsta de 86 de ani și care a demonstrat, prin puterea exemplului, cu inocenta unui copil și zâmbetul unei inimi încrezătoare că „se poate”. Helene nu deține vreun secret extraordinar de ieșit în comun în ceea ce privește materializarea. Ea, mai mult decât informație, ne aduce exemplul și dovada că se poate. Metoda este simplă și se numește SPEC - Select it=Selectează, Project it=Proiectează, Expect it=Așteaptă-te că acel lucru/situație să intre în viață ta și Colect it=Colectează sau aduna ceea ce ai semănat!

Rețeta este simplă - după ce ați ales o anumită realitate pe care doriți să o materializați, faceți diferență dintre starea de DORINȚĂ și aceea de A ȘTI. În starea de dorință știm că încă nu am materializat și există o anumită tensiune emoțională care poate stopa materializarea. În schimb, intrați în starea în care ȘTIȚI că acea realitate face deja parte din viață voastră, aceasta stare de A ȘTI presupune o senzație de liniște și bucurie calma, naturala, în care știm că totul decurge așa cum visam. Dacă aceasta realitate, sau dorință, nu se materializează în timp util, Helene Hadsell spune că nu există eșec, ci numai o amânare a rezultatului dorit, care ne spune că încă nu am investit destulă energie în ținta pe care am ales-o. Este important să nu facem o obsesie din materializarea propriilor dorințe, ci să lăsăm viața să își urmeze cursul, să știm că exista și situații mai puțin plăcute care ne sunt benefice și care aduc cu sine lecții care odată învățate devin neprețuite pentru propria noastră evoluție. La fel de important este să devenim conștienți de realitatea puteriii interioare, de faptul că nimeni și nimic nu trebuie să hotărască în locul nostru și de faptul că ne putem modela realitatea așa cum simțim și dorim. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Top 4 cadouri ideale pentru copii
28/09/2023 15:23

Alegerea unor cadouri pentru copiii este foarte usoară atunci cand este făcută de către părinti, intrucat stiu ce le lipseste celor mici sau ce le-ar plăcea să primească. Mai greu este pentru cei care n ...

Descoperă eleganța și confortul pantofilor de damă din Brazilia
28/09/2023 09:33

Descoperă eleganta si confortul pantofilor de damă din Brazilia Cine ar fi crezut că o pasiune fierbinte pentru pantofii de damă ar putea să transforme un vis modest intr-o afacere de succes? În in ...

Ucigașul tăcut din ghiveci: de ce această floare nu trebuie ținută în casă
28/09/2023 00:10

Nu uitati că prezenta animalelor de companie sau a copiilor mici creste semnificativ riscul de ingestie accidentală a sucului toxic. De exemplu, dacă animalul dvs. de companie sau copilul muscă accidental ...

Cum îţi îngrijeşti bijuteriile din materiale preţioase acasă
20/09/2023 10:09

Cum iţi ingrijeşti bijuteriile din materiale preţioase acasă Bijuteriile din metale pretioase, precum aurul, argintul, nu numai că adaugă strălucire si elegantă tinutei tale, dar pot fi si investiti ...

 Din ce cauza ventilatoarele laptopului produc zgomote excesiv
19/09/2023 10:11

 Din ce cauza ventilatoarele laptopului produc zgomote excesiv Atunci cand ventilatoarele laptopului produc zgomote excesive sau functionează defectuos, acest lucru poate afecta experienta de utilizare s ...

 5 tipuri de rochii pe care trebuie să le ai în garderobă
18/09/2023 16:00

 5 tipuri de rochii pe care trebuie să le ai in garderobă Rochia se număra printre cele mai emblematice piese vestimentare din intreaga istorie a modei. Rochia simbolizează feminitate, eleganta şi ra ...

Un profesor acuzat de agresiuni sexuale a fost suspendat de la catedră
18/09/2023 12:51

Profesorul de desen care ar fi fost primit la ore la o şcoală şi la un liceu, deşi figura in Registrul naţional automatizat al persoanelor condamnate pentru infracţiuni sexuale cu minori, a fost suspendat ...

Ce să faci cu darul de nuntă. Sfatul economistului Adrian Mitroi: E o decizie care va schimba chimia familiei
14/09/2023 00:10

Profesorul de finante comportamentale Adrian Mitroi a explicat care ar fi cea mai bună investitie pentru un cuplu proaspăt căsătorit. Intrebat ce ar putea face un cuplu cu darul de nuntă, economistul Adri ...

Electrocasnice second-hand: merită să le dăm o șansă?
13/09/2023 13:43

Electrocasnice second-hand: merită să le dăm o sansă?  Electrocasnicele second-hand pot fi o modalitate excelentă de a economisi bani. Cu toate acestea, există cateva lucruri de care trebuie să tii ...

Diversitatea jachetelor pentru femei
08/09/2023 16:08

  Diversitatea jachetelor pentru femei De la paltoane rafinate pană la bomboane la modă, de la parka calde pană la anorace practice - fiecare femeie poate găsi ceva pentru ea, indiferent de stilul in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei