Zgomot I. Groaza de la țară

IMG_20241019_161400_HDR (1)

Dimensiune font:

| 04-12-2024 14:30

Locuiesc în Danemarca din Septembrie 2023.

Am fost curier pe timp de noapte, pe scuter electric timp de 7 luni.

Am livrat ziare, reviste, scrisori în cutiile poștale ale oamenilor cât și în casele lor prin fanta din ușa caselor acestora.Am livrat de asemenea pachete la ușa acestora.

Am fost foarte mirat deoarece pe timpul nopții nu se auzea nici un zgomot respectiv nu auzeam niciun lătrat de câine.

Inițial am crezut că danezii nu au câini.

Sau că nu iubesc câinii.

Mă întrebasem la un moment dat:unde sunt câinii?

Apoi,într-o noapte fiind pe unul dintre districtele unde livram când am intrat în curtea unui client și a trebuit să introduc o revistă prin fanta ușii acestuia am auzit un câine lătrând în casa sa.

Nu a lătrat decât acest câine din casa acestui client,ceilalți câini din casele vecine nu au lătrat deloc.

Oare pentru că nu l-au auzit?

Nu știu.

Danezii își țin câinii în case astfel încât pe timpul nopții este foarte liniște.

În Danemarca să stai la casă,în oraș sau în afara orașului este foarte odihnitor.

Liniștea este deplină.

Nu auzi câini lătrând nici noaptea,nici ziua.

Care este situația în România?

În orice sat te duci câinii latră continuu toată noaptea.

La fel latră continuu și ziua.

Practic nu te poți odihni.

Sunt autorul cărții Adevărul despre cancer LIVE OR DIE.

Am recomandat în cartea mea românilor să își țină câinii în case.

Dacă tot sunt mari iubitori de câini.

Am fost făcut nebun de către românii care mi-au cunoscut ideea și mi s-a recomandat sa merg să locuiesc în pădure.

Îmi aduc aminte când mi-am cumpărat casa de la țară.

Îmi aduc aminte că am cerut constructorului să mă lase să locuiesc în fiecare casă pe care o avea pe timpul nopții.

În prima seară am ales să dorm în casa din mijlocul satului cu toate utilitățile în fața porții.

Câinii au lătrat continuu toată noaptea din 5 în 5 minute.

La ora 4:30 dimineața îmi era deja rău,nu dormisem deloc astfel că am chemat taxiul și am plecat spre oraș.

Casa pe care am cumpărat-o de la acel constructor a fost la marginea satului,ultima constructie pe un deal.

Am ales-o tocmai pentru că acolo câinii nu lătrau.

Iată că în Danemarca nu ești considerat nebun dacă îți ții câinele în casă.

Lătratul de câine este tot zgomot și încă unul foarte periculos și deranjant.

Lătratul de câine te împiedică să adormi,lătratul de câine te trezește din somn.

Lătratul de câine te poate face să iți pierzi viața sau te poate transforma într-o legumă pentru că nu poți trăi fără somn și nu poți rămâne sănătos fără somn.

Românii sunt criminali și aleg să fie criminali.

Pentru români viața unui câine este mai importantă decât viața unui om.

Cine vor fi politicienii care îi vor obliga pe români prin lege să își țină câinii în case atât pe timpul nopții cât și pe timpul zilei?

Cine vor fi politicienii care vor avea curajul să facă măcar ce au făcut danezii?Legea din Danemarca referitoare la câini poate fi consultată aici:

https://www.retsinformation.dk/eli/lta/2021/329

Cine vor fi politicienii care vor aduce liniștea în satele din România? Și respectiv sănătatea în casele oamenilor?

Salut acești politicieni.

Cârdei Ciprian Constantin

Editura Subconștientul Charlie

https://editurasubconstientulcharlie.ro/ 

Danemarca, 30 aprilie 2024

 

Ziarul Evenimentul nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele/ advertorialele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă/ articolelor. Ziarul Evenimentul nu poate fi tras la răspundere pentru informaţii inexacte/ false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă/ articolelor aparute in mediul online pe www.ziarulevenimentul.ro. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Unghii cu gel – avantajele și pașii pentru o manichiură de lungă durată
12/09/2025 09:47

Unghii cu gel – avantajele si pasii pentru o manichiură de lungă durată Unghiile cu gel au castigat o popularitate semnificativă datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă. În primul ran ...

Capodoperă de Rubens, regăsită la Paris după mai bine de patru secole
11/09/2025 13:22

Unul dintre cele mai enigmatice mistere din istoria artei a primit răspuns la Paris, unde un tablou de Rubens, datat 1613 si considerat pierdut de peste patru sute de ani, a fost scos la lumină. Descoperirea ...

Odorizantele de cameră profesionale: pot purifica aerul din încăpere?
11/09/2025 12:14

Odorizantele de cameră profesionale: pot purifica aerul din incăpere?  Aerul pe care il respirăm in locuinte, birouri sau spatii comerciale poate fi incărcat cu praf, bacterii, particule de poluare si ...

Hanorac slim fit sau hanorac oversized: care opțiune ți se potrivește?
11/09/2025 11:48

Hanorac slim fit sau hanorac oversized: care optiune ti se potriveste? Hanoracul ocupă un loc special in garderoba oricui apreciază stilul relaxat si practic. Fiecare dintre noi vrea să se simtă in largul ...

5 mașini potrivite pentru șoferii începători în 2025
11/09/2025 09:23

 Piata din 2025 abundă in superminiuri care promit să fie prietenoase cu portofelul si cu mediul. Modelele selectate mai jos se remarcă prin tehnologie actuală, costuri predictibile si spatiu suficient ...

Profesor bătut crunt de un elev căruia i-a atras atenția că nu are voie să fumeze în curtea liceului
10/09/2025 18:35

 Profesor bătut crunt de un elev căruia i-a atras atentia că nu are voie să fumeze in curtea liceului. În ce stare se află profesorul acum si cum a reactionat conducerea scolii după incident? ...

Succesiunea după decesul unui părinte! Când se poate pierde accesul la moștenire!
10/09/2025 13:03

Multi romani vor să afle ce pasi trebuie urmati pentru succesiunea după decesul unui părinte! Succesiunea este procesul prin care bunurile unei persoane decedate ajung la mostenitori, iar rolul notarului est ...

Cămăși Y2K: Cum să le porți în 2025?
10/09/2025 09:19

 Estetica Y2K revine in fortă si nu există semne că va dispărea prea curand de pe radarele modei. Este un stil care capătă o nouă fată in 2025 - mai putin literal, mai atent, dar incă cochetand cu ...

Linoleumul revine în forță: unde și cum poți transforma spațiile cu acest material versatil?
09/09/2025 10:39

Poză de Annie Spratt pe Unsplash.com Cand spui „linoleum”, probabil iti vin in minte amintiri din copilărie, cu podelele scolilor, spitalelor sau chiar ale apartamentelor comuniste. Dar lucruri ...

Supreva.ro,  un partener strategic pentru antreprenorii care își doresc să crească și să rămână relevanți pe piață
09/09/2025 09:27

Supreva.ro,  un partener strategic pentru antreprenorii care isi doresc să crească si să rămană relevanti pe piată În comertul de astăzi, unde ritmul este alert si concurenta intensă, cheia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei