Andrei Caramitru, după protestele studenților: 'Nu ai bani ? Muncești. Terminați cu mocangeala'
Dimensiune font:
Andrei Caramitru a postat un mesaj dur în mediul online după ce studenții au protestat azi în mai multe centre universitare din ţară, faţă de intenția Executivului de a reduce fondurile alocate pentru burse şi numărul beneficiarilor.
Analistul economic spune că în alte țări nu există astfel de burse, iaar cei care doresc să aibă bani ar trebui să muncească.
"Azi niște studenți au început să urle ca li se iau gratuitățile. Ieri alții urlau ca de ce nu mai iau bursa deși sunt loaze au media 6-7.
Eu cat timp am fost student în Elveția nu am avut gratuitate la absolut nimic. Și trebuia să și plătesc asigurarea de sănătate care e obligatorie pentru toată lumea nu contează dacă ai salariu sau nu . Nu ai bani ? Muncești. Am muncit carat chestii orice -!ca nu e rușine - ca să îmi termin studiile !
La noi - haos. Să mi se dea ! Să fie moca ! Și după să mai și fraudez cat pot prin “concedii medicale” false și prin certificate de handicap false. Să mi se dea și să nu muncesc.
Toate rahaturile astea trebuie să se termine. Toată lumea sa plătească - câte puțin - pentru serviciile care ți se dau. Nu îți convine ? Pleacă bre în altă țară să stai pe ajutoare sociale acolo. Crește așa pib / capita exponențial la noi e top. Nu degeaba a crescut așa de mult economia fix după plecarea valorilor.
Terminați cu mocangeala și cerșeala. E rușinos, e penibil. Nu ai bani - treci la muncă. Nu sta cu mâna întinsă.", este mesajul postat în mediul online de Caramitru.
Anca Flondor stiripesurse.ro
Adauga comentariul tau