Ce spun românii despre înrolare: ”Suntem conduși de trădători și criminali, care au dat România pe tavă, ne îndatorează și ne aduc în sclavie, iar acum ar vrea să murim, invocând patriotismul?”

14

Dimensiune font:

| 07-02-2024 00:25

Serviciul militar obligatoriu este exclus, a dat asigurări ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr. Dar a admis totuși că există o preocupare la nivelul MApN pentru serviciul militar voluntar.

În urmă cu o săptămână Vlad Gheorghiță, Șeful Statului Major al Armatei, spunea și el că e nevoie ca populația să fie pregătită pentru război, în cazul în care conflictul din Ucraina excaladează.

”Rusia nu se va opri aici, dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova”, spune șeful Statului Major al Apărării.

Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen, voluntar. Adică vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului”, a spus Vlad Gheorghiță.

Ce spun românii despre înrolare?

Marin spune:

Dorinta de a lupta pentru Tara apare atunci cand Tara este suverana si independenta, iar alesii sunt alesi de popor si legile lor drepte, pentru bunastarea poporului. armata cu japca se facea pe vremea impuscatului, cand foarte multi tineri si-au aflat sfarsitul din lipsa de educatie, empatie si stupiditatea la pachet cu egoul sefilor de tarla, caporali, sergenti si tot felul de graduletze peste garduletze de prostie maxima. ca deh, ordinul se executa nu se discuta. cunosc cazul unui tanar care a facut septicemie de la o simpla batatura pentru ca nu i se potriveau bicancii. nimeni nu a vrut sa auda. alergaturile cu ranita in spate, tavaliri i noroi, fara ca, in fapt sa inveti sa te aperi in primul rand pe tine si apoi pe ai tai, Tara. cum sa iti aperi Tara daca tu nu te poti apara pe tine insuti…? armata trebuie sa fie pregatitoare psihologic in primul rand, apoi fizic si tehnic. iar Tara sa fie Tara. cei intevievati au perfecta dreptate: suntem condusi de tradatori si criminali, care au dat Romania pe tava, ne indatoreaza si ne aduc in sclavie, iar acum ar vrea sa murim, invocand patriotismul? hahah! cine vrea razboi – generalii nostrii de carton, plin de emfaza si prostie – ii invit sa se duca in prima linie. ca niste „patrioti” ce se arata pe la televiziuni toata ziulica. ,,, pe bune, cu „dragoste”!

Goguta spune:

Când ei în legea pensiilor veche și nouă au pus armată doar că stagiu asimilat deși atunci legea te scotea din câmpul muncii obligatoriu e clar că suntem conduși de indivizi cu platfus la creier că au fentat armată atunci și o vor fenta și acum și de cate ori este nevoie.

Toma spune:

… , Din patriotism primul front trebuie deschis la București. Nu credeți ca a venit timpul să mai schimbăm ceva prin grota aia cu politicieni ? Vorbesc de un front politic , ce spuneți de ideea aceasta ? Când ne propuneți oamenii care merită să fie în politică. Despre ăștia care ne vor în război ne-am lămurit. Sunt niște lepre și nu se vor schimba. Dacă ei vor război să se ducă în Ucraina. Noi nu vrem război , din patriotism. România nu mai are resursele pentru un război, tot datorită lor, începând din era lui Iliescu si continuând raptul și distrugerea până în zilele noastre, sau credeți că avem memoria scurtă ?

Zalmoxis spune:

Facem tot ceea ce se poate si depinde de noi pentru a nu ajunge la razboi? nu! este iohannis un bezmetic inutil fara niciun fel de inteligenta umana? este! sa mearga in linia initii el cu ciolacu cu ciuca si grindeanu cu toti parlamentarii si autoritatile care sustin razboiul. ei sa fie carnea de tun.

Pe cine sa apar, acest sistem … care este generat de dispretul fata de viata? de ce as lua viata altui soldat trimis tot de frica de altii sa ucida pentru mofturi???

Niciodata nu este de dat viata pentru decidenti actuali. niciodata! intii sa scapam de ei, de toti, sa ne asezam la masa omeneste sa punem totul pe masa si sa ne construim un viitor TOTI IMPREUNA!

Puterii, oricare este ea si va fi, ii va fi frica sa refaca armata de tarani care a aparat glia de-alungul vremilor. de ce? pentru ca puterea ca e prima care va diparea! cu toate legile lor martiale si toate nascocirile din minti primitive. nivelul de intelegere a ceea ce este, este mult mai profund in oamenii simplii decit al celor aflati la putere.

Neconditionat pentru neamul si tara mea! dar niciodata pentru canalii, lichele, criminali, mincinosi, gunoaie! iar pe toti astia ii gasiti la putere!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:51

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
CE dă undă verde achiziționării Alpha Bank România de către UniCredit
12/06/2024 19:07

Comisia Europeană a aprobat, in temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv asupra Alpha Bank Romania SA de către UniCredit S.p.A. din Italia Tranzactia se refe ...

Descoperire șocantă la Brăila! Doi concubini, găsiţi morţi într-un imobil, cu urme de violenţă pe corp - Anterior, femeia ar fi sunat la 112
11/06/2024 21:52

Cadavrele a două persoane – o femeie şi un bărbat – au fost găsute, marţi, intr-un imobil din judeţul Brăila, cu urme de violenţă pe corp. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă. Anterio ...

Copilărie furată. O luptă împotriva exploatării prin muncă
11/06/2024 15:15

Parlamentul European lucrează la elaborarea unor reguli stricte care să interzică vanzarea produselor realizate ca rezultat al exploatării copiilor. Aceste reguli nu vor fi doar pe hartie; intreprinderile v ...

Incendiu la Unitatea 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă
11/06/2024 14:30

Un incendiu a izbucnit in această dimineaţă la Unitatea 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea transmite că nu este un pericol care să necesi ...

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni care a VIOLAT o minoră și a lăsat-o însărcinată va fi JUDECAT
08/06/2024 20:28

  Daniel Bosanceanu, fost prim-procuror al Parchetului de pe langă Judecătoria Răducăneni, va fi judecat sub acuzatia de viol Conform anchetei, Bosanceanu ar fi abuzat timp de doi ani o fată de 15 ...

Numărul cazurilor de violență domestică împotriva copilului a crescut alarmant
05/06/2024 11:38

Numărul cazurilor de violentă domestică impotriva copilului a crescut alarmant. În total, in ultimul an au fost inregistrate 17.709 cazuri de abuz asupra copiilor. Care sunt simptomele abuzului • ...

Avertisment sumbru lansat de Traian Băsescu. Ce se întâmplă după alegerile din toamnă
03/06/2024 00:16

Fostul presedinte a făcut o predictie sumbră referitoare la taxe si impozite. Traian Băsescu a spus că aceastea vor creste după alegerile din acest an. "Se va schimba sistemul de taxe. După alegeri, in c ...

Ministrul Muncii spune că sistemul de pensii din România dă clasă în UE: Avem un echilibru mai bun!
03/06/2024 00:13

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, afirmă că Romania inregistrează „un echilibru mai bun” decat alte state din Uniunea Europeană in ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului de pensii. Afirma ...

De ce întârzie deciziile de recalculare a pensiilor, anunțațe încă din luna mai. Păcăleală pentru pensionari?
02/06/2024 20:59

Deciziile de recalculare intarzie si nici Ministerul Muncii nu stie exact cand vor ajunge la oameni. Asta desi initial s-a anuntat că vor fi puse in căsutele postale incă din luna mai, astfel incat oamenii s ...

Calendarul zilei 2 iunie – Ziua Națională pentru Adopție. Tânără adoptată, ajunsă asistentă socială, transmite un mesaj copiilor orfani: Dumnezeu pune lucruri bune în fiecare!
02/06/2024 17:24

Julianna Mariana Citirigă, o tanără din Brasov adoptată de la varsta trei ani, s-a făcut asistent social ca să-i poată ajuta pe copiii din orfelinate să isi găsească o familie in care să crească Di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei