De la Guvern vine o veste groaznică pentru toți pensionarii din România: Decizia a fost deja luată

2

Dimensiune font:

| 26-02-2025 15:22

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, marţi, că în mod sigur pensiile nu vor fi majorate cu rata inflaţiei în cursul acestui an şi că, în afara acelor ajutoare „one-off” în valoare de 800 de lei, acordate în două tranşe pensionarilor cu venituri mici, nu vor exista alte ajutoare, informează News.ro.

„Avem siguranţa că salariile şi pensiile vor fi plătite la nivelul din noiembrie 2024, deci ne-am asigurat că nu vor fi probleme în plata acestor sume. În momentul în care economia şi încasările vor face posibile acest lucru, vom reveni şi vom intra din nou pe această schemă de ajustare a pensiilor cu rata inflaţiei”, afirmă ministrul.

„S-a văzut foarte clar că în urma deficitului de anul trecut nu sunt fonduri suficiente pentru a ţine pasul cu inflaţia, a fost o decizie foarte grea, o decizie pe care am fost obligaţi, practic, să o luăm, având în vedere situaţia economiei. Avem siguranţa că salariile şi pensiile vor fi plătite la nivelul anului 2024, noiembrie 2024. Deci ne-am asigurat că nu vor fi probleme în plata acestor sume şi, în momentul în care economia şi încasările fac posibil acest lucru, vom reveni şi vom intra din nou pe această schemă de ajustare a pensiilor cu rata inflaţiei”, a declarat, marţi ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Pensiile nu vor fi majorate cu rata inflației

Demnitarul a precizat că în mod sigur în acest an pensiile nu vor creşte în raport cu rata inflaţiei.

„Nu este o măsură bugetată pe anul acesta şi trebuie să avem în vedere realizabil obiectivul deficitului bugetar de 7%, astfel încât exact acea consecvenţă, seriozitate şi predictibilitate să se vadă şi din partea investitorilor străini, şi din partea economiei naţionale, şi din partea celor care nu vor să mai ajungem iar în situaţia în care spunem că vom avea un deficit de X% şi după aceea ajungem la o cifră dublă sau aproape dublă”, a afirmat Tanczos.

Ministrul a mai spus că presiunea anului 2024 se resimte pe 2025 prin anualizarea cheltuielilor pe salarii şi pe pensii.

„Am procedat la îngheţarea acestor salarii şi pensii tocmai pentru a avea siguranţa că ele vor fi plătite în 2025 şi că ne vom încadra într-un deficit de 7% pentru a reintra pe un trend de normalitate şi de reducere a deficitului. Acest lucru se întâmplă şi în ianuarie, se va întâmpla şi în februarie şi va continua în martie până în decembrie. Aceste măsuri aprobate în decembrie şi bugetul aprobat sunt recunoscute ca măsuri bune inclusiv de agenţiile de rating. Pentru că acum trei zile am primit o confirmare a ratingului de ţară, chiar dacă perspectiva negativă este păstrată din motive de risc politic, risc regional, risc de altă natură, avem în continuare un rating de ţară stabilă, recomandată pentru investitori. (...) Suntem în exact aceiaşi parametri în care am fost şi anul trecut. Am avut un deficit foarte mare în 2024, stabilitatea este cea mai importantă şi mesajul către investitori a venit inclusiv din partea Fitch că rămânem o economie stabilă”, a expplicat Tanczos Barna.

Potrivit ministrului, predictibilitatea şi seriozitatea înseamnă foarte mult pe plan intern şi internaţional şi acest lucru „deja se vede în feedback-ul primit”.

„Pe plan intern investiţiile sunt foarte importante şi dacă ne-am angajat că o să avem o sumă pentru investiţii de 150 de miliarde de lei eu îmi doresc ca această sumă să fie şi realizată, depinde foarte mult de capacitatea ministerelor pe sectoare de a absorbi fonduri europene şi dacă pot împinge mai departe proiectele mari astfel încât investiţiile să se şi realizeze. Pe plan extern, avem obligaţia de a arăta că ceea ce spune România şi face. Dacă spunem că ne încadrăm în 7% deficit, trebuie să ne încadrăm în 7% deficit”, a punctat ministrul Finanţelor.

Tanczos Barna a mai spus că, în acest, an, în afara acelor ajutoare de tip „one-off”, în valoare de 800 de lei, acordate în două tranşe (aprilie şi ultimul trimestru din 2025) pensionarilor cu venituri mici, nu sunt bugetate şi alte ajutoare.

Potrivit ministrului Finanţelor, suma prevăzută pentru ajutoarele "one-off" destinate pensionarilor cu pensii mici se ridică la două miliarde de lei şi va fi repartizată de Ministerul Muncii.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Poți rămâne fără pensie dacă nu depui luna aceasta un document esențial. Care sunt pașii
04/09/2025 21:21

 Pensionarii pot rămane fără pensie dacă nu depun anumite documente la casele de pensii de care apartin. Periodic, institutia trage un semnal de alarmă pensionarilor cu privire la această obligativit ...

Prețul la curent. Care-i planul mai departe
01/09/2025 03:47

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că ministerul are cinci puncte pe care le-a comasat, măsuri ce ar trebui să fie implementate incepand cu săptămana viitoare si care ar trebui să ducă la o redu ...

Bolojan anunță: creștem impozitele pe proprietate – casă și mașină – la persoanele fizice
29/08/2025 06:17

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că va creste baza de impozitare la impozitele pe proprietate – casă si masină – la persoanele fizice, mentionand că o bună parte din acest venit va rămane ...

Sesiune extraordinară la Senat: Se pune 'cruce' unei industrii care a scris istorie în România
25/08/2025 19:32

Senatul se reuneşte luni in plen, de la ora 12:00, intr-o nouă sesiune extraordinară, pentru a lua act de emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, după cum a decis Biroul permanent al forului leg ...

Românii cu venituri mici se pot înscrie de astăzi pe platforma voucherelor de energie. Ce ajutor primesc aceștia lunar
20/08/2025 11:15

 Platforma voucherelor pentru energie a fost finalizată. Romanii cu venituri mici vor primi ajutoare de 50 de lei lunar, pentru plata facturilor de curent electric. Înainte, trebuie insă să se ins ...

În sectorul de stat totul e pe pile, nu e nimeni angajat pe bune
20/08/2025 08:19

Romanii stiu foarte bine că in institutiile statului nu mai contează competenta, ci relatiile. Functiile sunt ocupate pe criterii de pile, rudenii si apartenentă de partid, nu pe baza meritului sau a concurs ...

Noi reguli pentru călătoria cu copiii în străinătate. Pași mai simpli pentru însoțitor
19/08/2025 08:40

O veste bună pentru părinti, bunici si rudele care insotesc copiii minori in străinătate: regulile privind iesirea din tară cu minori au fost simplificate. Politia de Frontieră anuntă că verificarea caz ...

Bolojan avertizează că pensiile și salariile ar putea să nu mai fie plătite. „Vin 6 luni critice”
15/08/2025 15:12

 Premierul Ilie Bolojan a lansat un avertisment dur in publicatia Bloomberg. Romania ar putea intre in incapacitate de plată. În acest scenariu, pensiile si salariile ar putea să nu mai fie plătit ...

Patrule înarmate de jandarmi au început să apară în București: Oamenii spun că sistemului îi e frică de eventualele mișcări sociale și încearcă să inducă teama în popor | Cum justifică Jandarmeria prezența personalului cu armele la vedere?
15/08/2025 08:40

Patrule inarmate de jandarmi au fost fotografiate marti la metroul bucurestean. Cu armele de foc la vedere, jandarmii au ridicat ingrijorări pentru unii cetăteni. Facem precizarea că nivelul national de ale ...

Spunem sau nu spunem „La mulți ani” de Sfânta Maria?
14/08/2025 21:36

* preotii spun că putem să facem ce urare dorim * „Din cele 10 sărbători inchinate Maicii Domnului, cea de la mijloc de august este cea mai mare şi da, spunem La mulţi ani! in acestă zi pentru că ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei