Refugiații ucraineni au încasat din România peste 3 miliarde de lei!
Dimensiune font:
* persoanele refugiate au primit câte 100 euro pentru fiecare săptămână completă sau parțială în care s-au aflat în Romania, pentru maxim 26 de săptămâni, în total
Fondurile utilizate pentru sprijinirea financiară și umanitară a refugiaților din Ucraina au fost stabilite imediat după invadarea teritoriului ucrainean de către Federația Rusă și reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113/2022. Respectivul act guvernamental stipula măsurile necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiatilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Ministerul Afacerilor Interne a implementat 3 proiecte, cu o alocare bugetară totală de 3,08 miliarde lei, din care suma de 2,62 miliarde lei finanţare din cadrul Programului Operaţional Capital Uman.
În cadrul proiectului,,Solidari pentru Ucraina 1", valoarea totală executată a fost de 585,3 milioane lei, din care suma de 494,23 milioane lei a reprezentat finanţare UE, iar 91,07 milioane lei contribuţie proprie.
La proiectul ,,Solidari pentru Ucraina 2", valoarea contractată a fost de 2,35 miliarde lei, din care suma de 1,98 miliarde lei a reprezentat finanțare UE, iar 365,87 milioane lei a reprezentat contribuție proprie.
Al treilea proiect,,Solidari pentru Ucraina” a avut o valoare totală executată de 143,95 milioane lei, suma reprezentând doar finanţare UE.
În cadrul celor trei contracte de finantare, au fost decontate cheltuieli efectuate de statul roman pentru acoperirea nevoilor de bază imediate și sprijinirea persoanelor prevăzute în Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.113/2022 și au acoperit parțial cheltuielile efectuate pentru nevoile de bază ale beneficiarilor.
Decontarea s-a realizat pe bază de cost unitar, în cuantumul şi pe durata stabilite de regulamentele în vigoare în ceea ce priveşte o flexibilitate suplimentară FAST (Asistenţă flexibilă pentru teritorii) - CARE pentru a aborda consecințele agresiunii militare a Federaţiei Ruse. Este vorba de 100 euro pentru fiecare săptămână completă sau parțială în care persoana se află în Romania pentru maxim 26 de săptămâni în total, începând cu data sosirii persoanei pe teritoriul României.
Aceste sume au fost plătite doar din Programul Operational Capital Uman 2014 - 2020 şi nu reprezintă cuantumul total al fondurilor externe atrase de Statul Român pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina.
Adauga comentariul tau