Urmaşii militarilor decedaţi în misiuni vor beneficia de o indemnizaţie lunară, fără condiţia venitului salarial

YzZlZGRlOGE0MThjY2UwMTY5YmQ3MTQxNGI0.thumb

Dimensiune font:

| 26-11-2021 12:45

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede eliminarea condiţiei acordării indemnizaţiei lunare urmaşilor, copiilor şi soţului supravieţuitor ai militarilor căzuţi la datorie de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.

Actul normativ vizează modificarea Legii nr.168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat.

‘Urmaşii personalului decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii beneficiază, la cerere, de (…) o indemnizaţie lunară egală cu câştigul salarial mediu brut’, prevede textul, fiind eliminată prevederea care impunea condiţia ca aceştia să realizeze venituri lunare mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.

De asemenea, legea stabileşte ca personalul care a dobândit calitatea de ‘Veteran din teatrele de operaţii’ şi care nu este invalid, rănit ori nu a dobândit afecţiuni fizice şi/sau psihice în urma participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii să beneficieze de indemnizaţia lunară, neimpozabilă, în valoare de 1.000 lei şi în cazul încetării raporturilor de muncă sau serviciu, nu numai la trecerea în rezervă sau retragere.

Plata drepturilor băneşti acordate în condiţiile acestei legi beneficiarilor unei pensii militare de stat se asigură din bugetul casei sectoriale de pensii în evidenţele căreia se află aceştia, mai prevede legea 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Accident groaznic pe Transfăgărăşan
08/08/2022 07:33

Un accident grav a avut loc ieri pe DN 7C – Transfăgărăsan. Salvatorii ISU Sibiu au intervenit de urgentă pentru a salva cele 8 persoane implicate. ISU Sibiu a venit de urgentă cu echipajul SMURD ...

Bărbat dat dispărut în Munții Făgăraș
07/08/2022 07:02

Misiune de salvare in Muntii Făgăras, unde un bărbat de 38 de ani a fost dat dispărut. El făcea parte dintr-un grup de 8 persoane, care se deplasa spre varful Moldoveanu. Se pare că bărbatul a răma ...

Accident grav la Arad. 14 persoane au fost rănite
01/08/2022 12:49

Un microbuz de transport de persoane şi două autoturisme au fost implicate intr-un accident rutier produs, luni dimineaţă, la ieşirea din municipiul Arad.    Potrivit Poliţiei Judeţene Arad ...

Accident grav pe A1. O persoană a murit, iar cinci au fost transportate la spital
28/07/2022 13:45

Traficul rutier a fost oprit joi dimineaţă după un accident in lanţ produs pe Autostrada A1 pe sensul Pitesti către Bucuresti, la kilometrul 17, in zona localitătii Ciorogarla, judetul Ilfov. Şapte ma ...

Un oraș din România rămâne fără apă caldă timp de o lună
28/07/2022 08:41

Ploieştenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor rămane, de la 1 august, fără apă caldă pentru o perioadă de minim 30 de zile, conform unor afişe ale operatorului de termie lipite la ...

Fostul ministru al Apărării, luat cu ambulanța. Mircea Dușa a leșinat la un eveniment militar
27/07/2022 15:15

Fostul ministru al Apărării, Mircea Dusa, a lesinat, miercuri, din cauza căldurii. Oficialul roman il insotea pe Mircea Geoană la o intalnire cu militarii Batalionului Operaţii Speciale „Vulturii&r ...

O persoană a murit și alte cinci au fost grav rănite în urma unui accident rutier în județul Ialomița
25/07/2022 15:40

O persoană a murit iar alte cinci, intre care o fetiţă de 5 ani, au fost grav rănite in urma unui accident de circulaţie produs luni in comuna Bărcăneşti din judeţul Ialomiţa, transmite agentia News ...

Adevărul incredibil din spatele incendiului de la Notre-Dame. Gestul lui Macron care a salvat catedrala de la dezastru
25/07/2022 12:02

Presedintele Emmanul Macron a ajuns la fata locului chiar inainte ca turla din secolul XIX să se prăbusească peste bolta naosului. Sub ochii intregii lumi, flăcările s-au răspandit la clopotnite, iar dist ...

Un tânăr de 24 de ani a căzut în râul Argeș
24/07/2022 18:44

Un tanăr in varstă de 24 de ani este căutat, duminică, de scafandri in apropierea podului construit peste raul Argeş, la kilometrul 36 al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, după ce a intrat in apa raulu ...

Atacantul Sebastian Haller a început tratamentul pentru cancerul testicular
22/07/2022 15:45

Atacantul ivorian Sebastian Haller, transferat recent la Borussia Dortmund de la Ajax Amsterdam, a trimis un mesaj de incurajare din clinica unde a inceput tratamentul pentru o tumoare la testicule depistată l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei