Vin vremuri grele pentru cei cu permis de conducere. Un polițist aplaudă

6

Dimensiune font:

| 21-07-2025 07:36

Guvernul va propune suspendarea permisului de conducere dacă, în termen de 90 de zile de la comunicare, nu sunt achitate amenzile de circulaţie, a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. De asemenea, o altă măsură se referă la faptul că radierea din circulaţie a unui autovehicul nu va putea fi făcută decât cu prezentarea certificatului de atestare fiscală, adică cu stingerea tuturor datoriilor. Totodată, cumpărătorul unui autoturism va putea să-l înscrie pe numele său doar când va avea toate datoriile plătite.

Cseke Attila a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că vor fi reţinute la sursă o parte din veniturile unei persoane până la stingerea datoriei pe care aceasta o are către autoritatea locală.

”Vom propune ca suspendarea permisului de conducere să aibă loc în cazul în care amenzile contravenționale de circulație nu sunt achitate în termen de 90 de zile de la comunicare. Vom propune ca restituirea permisului de conducere suspendat să aibă loc sub condiția dovedirii achitării tuturor debitelor pe care le are cetățeanul posesor de acest permis. Dacă există un debit scadent care nu este achitat, permisul de conducere nu se restituie până la achitarea acestui debit. Radierea din circulație a unui autovehicul nu se va putea face decât cu prezentarea certificatului de atestare fiscală, adică cu stingerea tuturor datoriilor. Achiziționarea de autoturisme – cumpărătorul va putea achiziționa aceste autoturisme și le va putea înscrie pe numele lui atunci când are toate datoriile plătite. Astăzi, conform legii, doar vânzătorul este obligat să aducă certificat de atestare fiscală, cumpărătorul, care în această tranzacție, practic, dispune și de fonduri, nu are această obligație.”, a explicat ministrul Dezvoltării.

Cine-i de acord și cine nu

Polițistul Marian Godină spune că decizia guvernului de a suspenda exercitarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile celor care nu achită amenzile și restituirea permisului doar după achitarea tuturor datoriilor i se pare excelentă.

”Când eram polițist rutier, puteam observa că pe „șmecherașii” din trafic îi durea foarte tare un singur lucru. Nu amenzile, că pe alea nu le plăteau și se mai și lăudau cu asta. Durerea lor era să rămână fără permis. Așadar, din punctul meu de vedere, decizia guvernului de a suspenda exercitarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile celor care nu achită amenzile și restituirea permisului doar după achitarea tuturor datoriilor mi se pare excelentă. Ca idee, aș introduce și o taxă pentru depunerea contestației împotriva procesului-verbal de contravenție. Taxă care să fie restituită în cazul în care contestația este admisă, dar care să rămână la buget în cazul în care contestația se pierde. Nu de alta, dar cei mai mulți fac contestație deși știu clar că au greșit, dar știu că nu au nimic de pierdut să încerce. Ba mai mult, astfel își și prelungesc o grămadă dreptul de a conduce. O astfel de taxă ar descuraja depunerea contestațiilor de către cei care știu că au greșit, mai ales la depășirea vitezei unde există proba clară (și totuși majoritatea contestă în instanță), ar aduce bani la buget și ar mai elibera din volumul foarte mare de dosare ale instanțelor”, a scris Godină pe pagina sa de Facebook.

Avocatul Toni Neacșu, fost membru CSM, denuntă, în schimb, o propunere “abuzivă și vădit neconstituțională” legată de permisul de conducere.

“Toți juriștii, și suntem mulți in tara asta, suntem pe jos de râs la propunerea de nu se restitui permisul de conducere decât condiționat de plata tuturor datoriilor. In primul rând, ceea ce se suspenda cand săvârșești o contravenție la regimul circulației nu este permisul de conducere, acela e doar o bucata de hârtie, ci chiar exercitiul dreptului de a conduce pe drumurile publice. Ca in limbajul comun ii spunem suspendarea permisului de conducere e una, ca Guvernul are amatorismul de a face lucrul acesta e altceva. In al doilea rând, tocmai pentru ca ceea ce se suspenda nu e bucata de hârtie care se numește permis de conducere ci exercitiul dreptului de a conduce, la expirarea perioadei de suspendare ai dreptul legal sa conduci indiferent ca iti ridici permisul sau nu de la politie. Cu permisul doar faci dovada imediata ca poti conduce, dar simpla prezenta sau absența lui fizica asupra ta nu iti da si nici nu îți ia dreptul de a conduce. O astfel de propunere nu are cum sa treacă de avizul de legalitate al Ministerului Justiției si este ridicol ca a putut fi expusa intr-o conferinta a premierului Romaniei.” a explicat Neacșu, într-o postare pe Facebook.

I.R.cotidianul.ro

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Poți rămâne fără pensie dacă nu depui luna aceasta un document esențial. Care sunt pașii
04/09/2025 21:21

 Pensionarii pot rămane fără pensie dacă nu depun anumite documente la casele de pensii de care apartin. Periodic, institutia trage un semnal de alarmă pensionarilor cu privire la această obligativit ...

Prețul la curent. Care-i planul mai departe
01/09/2025 03:47

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că ministerul are cinci puncte pe care le-a comasat, măsuri ce ar trebui să fie implementate incepand cu săptămana viitoare si care ar trebui să ducă la o redu ...

Bolojan anunță: creștem impozitele pe proprietate – casă și mașină – la persoanele fizice
29/08/2025 06:17

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că va creste baza de impozitare la impozitele pe proprietate – casă si masină – la persoanele fizice, mentionand că o bună parte din acest venit va rămane ...

Sesiune extraordinară la Senat: Se pune 'cruce' unei industrii care a scris istorie în România
25/08/2025 19:32

Senatul se reuneşte luni in plen, de la ora 12:00, intr-o nouă sesiune extraordinară, pentru a lua act de emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, după cum a decis Biroul permanent al forului leg ...

Românii cu venituri mici se pot înscrie de astăzi pe platforma voucherelor de energie. Ce ajutor primesc aceștia lunar
20/08/2025 11:15

 Platforma voucherelor pentru energie a fost finalizată. Romanii cu venituri mici vor primi ajutoare de 50 de lei lunar, pentru plata facturilor de curent electric. Înainte, trebuie insă să se ins ...

În sectorul de stat totul e pe pile, nu e nimeni angajat pe bune
20/08/2025 08:19

Romanii stiu foarte bine că in institutiile statului nu mai contează competenta, ci relatiile. Functiile sunt ocupate pe criterii de pile, rudenii si apartenentă de partid, nu pe baza meritului sau a concurs ...

Noi reguli pentru călătoria cu copiii în străinătate. Pași mai simpli pentru însoțitor
19/08/2025 08:40

O veste bună pentru părinti, bunici si rudele care insotesc copiii minori in străinătate: regulile privind iesirea din tară cu minori au fost simplificate. Politia de Frontieră anuntă că verificarea caz ...

Bolojan avertizează că pensiile și salariile ar putea să nu mai fie plătite. „Vin 6 luni critice”
15/08/2025 15:12

 Premierul Ilie Bolojan a lansat un avertisment dur in publicatia Bloomberg. Romania ar putea intre in incapacitate de plată. În acest scenariu, pensiile si salariile ar putea să nu mai fie plătit ...

Patrule înarmate de jandarmi au început să apară în București: Oamenii spun că sistemului îi e frică de eventualele mișcări sociale și încearcă să inducă teama în popor | Cum justifică Jandarmeria prezența personalului cu armele la vedere?
15/08/2025 08:40

Patrule inarmate de jandarmi au fost fotografiate marti la metroul bucurestean. Cu armele de foc la vedere, jandarmii au ridicat ingrijorări pentru unii cetăteni. Facem precizarea că nivelul national de ale ...

Spunem sau nu spunem „La mulți ani” de Sfânta Maria?
14/08/2025 21:36

* preotii spun că putem să facem ce urare dorim * „Din cele 10 sărbători inchinate Maicii Domnului, cea de la mijloc de august este cea mai mare şi da, spunem La mulţi ani! in acestă zi pentru că ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei