Ministrul Educației reacționează după acuzațiile grave la adresa lui Marius Pieleanu: „Toleranță zero pentru hărțuire”

În urma anchetei publicate de redactia independentă Snoop, care dezvăluie mărturii cutremurătoare despre presupuse abuzuri sexuale comise de sociologul si profesorul SNSPA, Marius Pieleanu, Ministerul Educatiei a reactionat pentru prima dată. Daniel David, ministrul Educatiei, a declarat că institutia pe care o conduce sustine „toleranta zero fată de orice formă de hărtuire in mediul universitar” si că au fost deja implementate măsuri legislative concrete pentru a combate astfel de comportamente. „Ministerul a transmis tolerantă zero fată de orice formă ...

Scumpiri la biletele de tren, de la 1 august
29/07/2025 13:34

  Ministerul Transporturilor propune modificarea tarifelor pentru transportul feroviar de călători, ca reactie directă la majorarea cotei de TVA de la 19% la 21%, aplicabilă din prima zi a lunii august. Autoritătile invocă cresterea costurilor de exploatare ca argument principal pentru noua rundă de scumpiri. Este a doua ajustare de pret in mai putin de un an – ultima dată, biletele s-au scumpit pe 15 decembrie 2024, cu un procent de 4,6%. Potrivit referatului oficial care insoteste proiectul de ordin publicat de Minister, majorarea TVA va antrena scumpiri in lant la ...

„Îngerii și Dumnezeu sunt în fiecare dintre noi”
29/07/2025 13:20

  - Cum ai descoperit conexiunea ta cu energiile si cu ingerii? A fost un moment-cheie sau un proces treptat? - Conexiunea cu lumea spiritelor am dobandit-o de mic copil. Prima mea viziune pe care mi-o amintesc a fost la varsta de patru ani, erau mai multe feluri de spirite, in special cele ale strămosilor. Simteam, vedeam si auzeam voci, unele mă speriau si mă rugam foarte mult ca să plece. În clasa intai vorbeam cu Dumnezeu intr-o scorbură de copac. Acolo ii povesteam despre ce mi se intamplă la scoală sau cu părintii (am simtit că nu apartin părintilor mei, că păr ...

VIDEO/Bolojan taie pensiile speciale: „Pensia unui magistrat să nu depășească 70% din ultimul salariu net”
29/07/2025 12:38

 Premierul Ilie Bolojan anuntă măsurile pe care le ia guvernul privind pensiile speciale. Magistratii se vor pensiona la cel putin 58 de ani si pensia nu va fi mai mare de 70% din ultimul salariu net.  As dori să vă prezint 2 subiecte:  1 tine de pensionarea magistratilor 2. investitii Investitii: Discutăm cu Comisia Europeană să accesăm in maxim avantaj aceste finantări. Azi vom comunica CE propunerile pe care Romania le face pentru programul Safe.   Ilie Bolojan: Magistratii se vor pensiona cel mai devreme la 58 de ani iar pensia nu va fi mai mare d ...

Sorana Cîrstea, eliminată de la WTA Montreal. Cine e singura româncă rămasă pe tablou
29/07/2025 12:33

 Jucătoarea romană Sorana Cirstea a fost invinsă in primul tur al turneului WTA 1000 de la Montreal şi a părăsit competiţia. Neo-zeelandeza Lulu Sun (24 de ani, locul 97 WTA) a fost jucătoarea care a dispus de Sorana Cirstea (35 de ani, locul 138 WTA) in primul tur al turneului WTA 1000 Omnium Banque Nationale, care se desfăşoară la Montreal.   Sun s-a impus in două seturi, scor 6-3, 7-5, după o oră şi 25 de minute de joc. Jaqueline Cristian rămane singura reprezentantă a Romaniei, la simplu, in turneul de la Montreal. Ea va juca in turul doi cu Linda Noskova din ...

STUDIU De ce plâng bebelușii tot timpul? O problemă genetică, în primul rând
29/07/2025 12:27

Copiii mici isi comunică nevoile prin lacrimi, dar unii copii plang mai mult decat altii. Care sunt motivele? O cercetare suedeză incearcă să dea un răspuns, relatează Corriere della Sera. Plansul unui nou-născut il poate epuiza pe părinte. Lacrimi de neconsolat care nu găsesc răspuns. Lacrimi care par să nu se termine niciodată, care fură somnul si linistea intregii familii. Un nou studiu suedez, realizat de Universitatea dinUppsala si Karolinska Institutet, arată că durata plansului unui bebelus este determinată in mare măsură de genetica lui si probabil că părintii nu p ...

Cine a fost Rasputin? „Călugărul nebun”
29/07/2025 12:19

Cine a fost Rasputin? Pe numele său complet Grigori Efimovici Rasputin rămane una dintre cele mai misterioase, dar si controversate personaje din istoria Rusiei. Unii zic că a distrus monarhia, altii il văd ca pe un sfant. Cine a fost, de fapt, acesta si ce legătură a avut cu dinastia taristă? Cine a fost Rasputin? Grigori Efimovici Rasputin rămane una dintre cele mai enigmatice si controversate figuri din istoria Rusiei tariste, un personaj care, desi apărut parcă din neant, a ajuns să influenteze direct căderea ultimei dinastii imperiale. Despre el s-a spus că era tămăduito ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 316341, Digitalizarea activitatii REDGRAPH SRL
29/07/2025 12:17

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 316341, Digitalizarea activitatii REDGRAPH SRL

De la 1 august, mii de români vor plăti asigurări de sănătate. Ce categorii intră în joc și cum calculezi exact cât ai de plată
29/07/2025 11:43

Începand cu 1 august 2025, sistemul de sănătate din Romania intră intr-o nouă etapă fiscală. Se schimbă regulile pentru contributia la asigurările sociale de sănătate (CASS), iar noile măsuri vor avea un impact semnificativ pentru sute de mii de romani. Statutul de „coasigurat” dispare, iar mai multe categorii de persoane care pană acum nu plăteau nimic pentru a fi acoperite medical vor fi obligate să contribuie. Efectele practice se vor resimti incepand cu 1 septembrie 2025, cand acoperirea medicală pentru cei care nu achită noile sume va inceta. Cei mai afe ...

Lista proiectelor respinse de CZMI
29/07/2025 11:28

 Printre altele, CZMI a respins proiectul de restaurare a Palatului Sturdza din Miroslava, modernizări la unităti militare, schimbări de destinatii ale unor imobile existente sau construirea de blocuri in Păcurari sau Centru.   Lista proiectelor respinse de CZMI: Aviz pentru Împrejmuire pe latura de Nord Vest si modernizare imprejmuire pe latura de Sud-Est la cazarma 3215 Iasi (initiator: Ministerul Apărării Nationale) Lucrări de realizare / reabilitare a căilor de acces si parcărilor pentru autoturisme, a sistemului ...

Trufele negre intră în jocul marilor bani. Ciupercile de pădure, noul lux culinar livrat la ușă
29/07/2025 11:24

Miercuri, 30 iulie, nu e doar o zi din săptămană. Pentru iesenii care inteleg adevărata valoare a ingredientelor brute, e un moment de varf. Într-un mesaj scurt si lipsit de orice emfază, postat intr-un grup de vanzări online pentru ieseni, un intreprinzător va anuntă o livrare: trufe negre de vară, hribi proaspeti, galbiori, ghebe si rascovi — toate in cantităti mari, toate pregătite pentru transport frigorific. La prima vedere, ai putea crede că e un mic anunt comercial. La a doua, realizezi că ai in fată o retea bine sudată, un ecosistem economic emergent, o nouă ...

China a anunțat cu cât își va plăti locuitorii să aibă copii, în cadrul primului program național de a încuraja natalitatea
29/07/2025 11:21

 Părintii din China vor primi 3.600 de yuani (in jur de 500 dolari) pe an pentru fiecare copil sub varsta de trei ani, in cadrul primei plăti nationale adoptate de Beijing cu scopul de a stimula natalitatea in intreaga tară, relatează Reuters si BBC. Rata natalitătii din China este in scădere, chiar si după ce Partidul Comunist aflat la guvernare a abolit, in urmă cu aproape un deceniu, controversata politică a copilului unic.  Ajutoarele financiare vor sprijini in jur de 20 de milioane de familii cu cheltuielile legate de cresterea copiilor, potrivit p ...

Șpaga din WC care a făcut praf DNA și ANAF! Judecătorii au dat o sentință care zguduie sistemul în cazul inspectorului Antifraudă prins în flagrant
29/07/2025 11:10

 Potrivit DNA, pe 11 martie 2021, inspectorul ar fi pretins si primit 500 lei de la un comerciant pentru a nu aplica o amendă după un control. Pentru a evita camerele de supraveghere, tranzactia a avut loc intr-o toaletă.  Martorul a relatat in fata instantei: „Mi-a spus să mergem la WC. Am scos banii impachetati intr-o hartie, inculpatul m-a felicitat spunandu-mi «bine că ai inteles»... I-am spus că am luat banii de la gura copiilor mei, iar el mi-a răspuns «hai, mă, lasă, vii cu de-astea».” După ce a primit banii, inspectorul i-ar fi ...

HARTĂ Meteologii ANM au emis Cod portocaliu de furtuni puternice în 9 județe: Temperaturile scad simțitor
29/07/2025 11:03

  Meteorologii ANM au emis 2 avertizări de furtuni si vijelii. O primă avertizare Cod Portocaliu vizează 9 judete ale tării, in timp de a doua avertizare Cod galben de furtuni este valabilă pentru judete din centrul si nordul tării, informează Mediafax. Codul portocaliu vizează judetele Sibiu, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Alba si zona de munte a judetelor Hunedoara, Bacău si Neamt.  În aceste zone vor fi averse importante cantitativ si se vor acumula 30...40 l/mp si izolat de peste 50...60 l/mp.   Avertizarea este in vigoare ...

FOTO -- Iașul își onorează trecutul electric. Stâlpii istorici din fața Teatrului Național, propuși pentru restaurare prin fonduri europene
29/07/2025 10:47

Managerul interimar al Palatului Culturii, Andrei Apreotesei, a adus in atentia Consiliului Local Iasi un subiect cu valoare simbolică si istorică majoră: restaurarea si refunctionalizarea stalpilor arhitecturali din fata Teatrului National „Vasile Alecsandri”, considerati inceputul electrificării orasului. Acestia datează din anul 1896, moment in care, prin intermediul unei uzine electrice recent construite, au fost instalate in Piata Teatrului primele lămpi electrice cu arc voltaic din Iasi – un total de 12 – marcand astfel trecerea orasului către modernitate. ...

Începând din toamnă, învățătorii vor lucra cu 2 ore mai mult pe săptămână
29/07/2025 09:45

Pentru prima dată din 1995, norma didactică a invătătorilor din Romania este majorată. Nu cu anunturi grandioase si reforme zgomotoase, ci printr-o formulare „tehnică” strecurată intr-un paragraf legislativ care a trecut aproape neobservat. „Legea Bolojan”, intrată oficial in Monitorul Oficial sub numărul 141/2025, schimbă discret dar fundamental statutul zilnic al cadrelor didactice din invătămantul primar.   Începand cu anul scolar 2025-2026, fiecare invătător si profesor de la clasele primare va avea in fisa postului 2 ore săptămanale ...

Comunicat de presă “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Titlu proiect: „ACCELERAREA SUSTENABILITATII SC MAJUTEX SRL: INVESTITII PENTRU EFICIENTA ENERGETICA IN PRODUCTIE” – contract nr. 807/07.08.2024
29/07/2025 09:39

 Comunicat de presă “PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Titlu proiect: „ACCELERAREA SUSTENABILITATII SC MAJUTEX SRL: INVESTITII PENTRU EFICIENTA ENERGETICA IN PRODUCTIE” – contract nr. 807/07.08.2024

29 iulie – Ziua Imnului Național al României
29/07/2025 09:36

Pe 29 iulie, Romania isi onorează unul dintre cele mai profunde simboluri identitare: Imnul National, „Desteaptă-te, romane!”. Este mai mult decat o zi festivă – este o invitatie la reflectie, intr-un context in care patriotismul pare să fi fost inlocuit cu deziluzia, iar identitatea natională cu globalizarea fără rădăcini. Scris in 1848 de Andrei Muresanu, pe o melodie atribuită lui Anton Pann, imnul a fost cantat pentru prima dată in Parcul Zăvoi din Ramnicu Valcea, in plină efervescentă revolutionară. Nu intamplător, el a devenit o coloană sonoră a lupte ...

Combinații de flori în buchete: Cum să creezi un cadou memorabil pentru o persoană dragă?
29/07/2025 09:21

Poză de Lorena Preda pe Unsplash.com Un buchet de flori bine ales nu este doar un simplu cadou – este o declaratie. Spune „mă gandesc la tine”, „te pretuiesc”, „te cunosc” sau „iti multumesc”, fără să rostesti niciun cuvant. Florile au puterea de a transmite emotii si de a transforma o zi obisnuită intr-un moment special. Iar atunci cand combini florile cu gust, cu un pic de atentie si cu o intentie sinceră, obtii mai mult decat un gest frumos: creezi o experientă. Dacă vrei să impresionezi o persoană dragă – fie că ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei