Vaccinul anti-HPV, gratuit, de la 1 octombrie
Dimensiune font:
Veste bună pentru tinerii preocupaţi de sănătatea lor. Începând cu 1 octombrie, vaccinul anti-HPV va fi disponibil gratuit pentru toate persoanele cu vârste cuprinse între 11 şi 26 de ani. Măsura, prevăzută în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 858/2025, marchează un pas esenţial în lupta pentru prevenirea cancerului de col uterin, una dintre cele mai grave afecţiuni oncologice care afectează femeile din România. Publicarea documentului în Monitorul Oficial consfinţeşte extinderea unui program care, până acum, era limitat la grupe mai restrânse de vârstă.
Prin această modificare legislativă, România face un pas important către normalitate, apropiindu-se de standardele europene în ceea ce priveşte prevenţia cancerului de col uterin. Este un proiect care nu se rezumă la cifre sau la articole de lege, ci unul care poate salva vieţi, oferind tinerilor şansa la un viitor mai sigur şi mai sănătos.
Importanţa acestei decizii este uriaşă, în contextul în care România continuă să se afle pe primele locuri în Uniunea Europeană la mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin. Vaccinarea, împreună cu screeningul periodic, reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenţie, oferind şansa unei generaţii mai protejate şi mai sănătoase. În acelaşi timp, femeile cu vârste între 27 şi 45 de ani vor beneficia de vaccin la jumătate de preţ, ceea ce extinde accesul la această formă de protecţie şi pentru categoriile mai mature. „Fiecare doză de vaccin anti-HPV înseamnă o viaţă salvată. România este pe primul loc în Europa la mortalitatea prin cancer de col uterin, iar asta nu mai poate continua. Avem în sfârşit o şansă reală de a preveni o boală care loveşte în plin tinere femei aflate la început de drum. Vaccinarea gratuită până la 26 de ani nu este doar o măsură medicală, ci o investiţie în viitorul şi sănătatea generaţiilor care vin”, spune dr Mădălina Ciuhodaru.
La Iaşi, vaccinul se administrează în cadrul Centrului de Screening, unde încă de la finalul lunii septembrie 2024 funcţionează un cabinet specializat de vaccinare anti-HPV. În doar un an, echipa medicală de aici a reuşit să administreze 201 doze, dintre care 115 au fost doze unice, iar restul au făcut parte din scheme complete cu două sau trei administrări. Rezultatele arată interesul tot mai mare al comunităţii şi confirmă nevoia de a extinde accesul la acest tip de protecţie.
Programul de vaccinare este gândit să funcţioneze simplu, cu programări săptămânale, miercurea, între orele 12.00 şi 13.00, iar accesul este posibil pe baza unei reţete eliberate de medicul de familie sau medicul specialist. Fiind un program complementar medicilor de familie, pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi pot consulta pagina oficială a Institutului Regional de Oncologie Iaşi. Laura RADU
Adauga comentariul tau